“PAUL GOMA ANITSEMIT”: UN LOT SELECT

Valerian Stan

La sfârşitul verii trecute, Uniunea Scriitorilor din România, dinspre care nu mai aveam demult vreun semn că ar mai exista, s-a trezit în mijlocul unui scandal neaşteptat. Într-un comunicat de presă din 31 august, conducerea Uniunii anunţa destituirea redactorului şef adjunct de la „Viaţa românească”, Liviu Ioan Stoiciu, pe motiv că a permis „apariţia unui text cu conţinut antisemit” din Jurnalul pe 2005 al lui Paul Goma.

Decizia lui Nicolae Manolescu şi a echipei sale era de o gravitate excepţională. Pe de o parte ea reprezenta un act de cenzură şi de îngrădire a libertăţii presei cu totul improprie unei societăţi libere. Scriitorul Nicolae Manolescu nu poate fi desigur şi un expert în drepturile omului. Şi totuşi, înainte să fi decis cum a decis, ar fi trebuit să aibă cel puţin curiozitatea să vadă cam care sunt normele constituţionale în materie de libertate a presei. Pe de altă parte, Comitetului Director al USR l-a acuzat public pe Paul Goma de antisemitism – o atitudine care, se ştie, îi expune pe cei care o adoptă nu numai „dispreţului public” dar şi unei sancţiuni penale drastice. Chiar dacă contestată pe bună dreptate, Ordonanţa de urgenţă nr 31/2002 (privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi manifestărilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob) pedepseşte manifestările antisemite cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. O asemenea împrejurare ar fi trebuit să-i facă foarte precauţi pe Nicolae Manolescu şi colegii săi. Pentru că, dacă eşti un individ cât de cât responsabil, nu poţi să impuţi cuiva un comportament care legalmente se pedepseşte cu închisoarea cu uşurinţa cu care îi impuţi, să zicem, că „se ceartă cu toată lumea” ori că e „un scriitor netalentat”.

În ce-l priveşte pe Paul Goma, se pare că episodul de la Uniunea Scriitorilor a fost picătura care a umplut paharul – un pahar foarte amar, din care de vreo câţiva ani unii compatrioţi îi tot dau să bea scriitorului exilat. În episodul respectiv, Paul Goma a avut dovada cea mai clară că etichetarea sa ca „antisemit” îi face răul cel mai mare care poate fi făcut unui scriitor, acela de a fi „pus la index”, adică de a-i fi interzisă opera. Şi nici nu mai contează dacă detractorii săi cred ei înşişi sau nu cred că acuzaţia respectivă e întemeiată, dacă prin ceea ce fac chiar vor să apere un „interes legitim”sau pur şi simplu urmăresc să discrediteze şi să marginalizeze pe cineva care le este incomod. Iar Paul Goma, indiscutabil, este multora incomod – prin ceea ce a făcut şi face, prin statura sa morală, prin valoarea operei sale sau prin adevărurile pentru care el se bate.

La puţine zile de la cele întâmplate, mai exact la 5 septembrie 2005, Paul Goma a anunţat că îi va da în judecată pe Nicolae Manolescu şi colegii săi. Ulterior, el avea să gândească acest pas ca pe unul care să clarifice în justiţie şi alte acuzaţii asemănătoare care îi fuseseră aduse în ultimii ani – în ultimii 3 ani, şi numai mai demult, aşa cum îl constrângeau normele legii civile. Dificultăţile presupuse de pregătirea unui asemenea dosar – dar nu doar ele – au făcut ca acţiunea să poată fi introdusă numai 8 luni mai târziu, adică la 28 aprilie 2006 (Judecătoria Sectorului 1, dosarul 13596/299/2006, cu prim termen de judecată la 30 mai curent). Acţiunea pentru care Paul Goma a optat a fost una civilă, şi nu penală. Şi cred că e bine că s-a procedat aşa, întrucât o parte a celor care l-au acuzat de antisemitism au făcut-o prin presă, ori cel puţi normele europene în materie sunt în sensul ca „delictele de presă” să nu fie tratate cu Codul penal.

Lista, chiar dacă incompletă, a celor care i-au adus scriitorului infamanta acuzaţie – şi care acum vor trebui să probeze în instanţă temeinicia ei – e impresionantă: Gabriel Andreescu, Alexandru Florian, Horia Gârbea, Mihai Dinu Gheorghiu, Radu Ioanid, Laszlo Alexandru, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Manolescu, Boris Marian, Mircea Mihăieş, Carmen Muşat, Andrei Oişteanu, Michael Shafir, William Totok, Ion Vianu, Elie Wiesel. În instanţă vor mai fi chemate şi un număr de publicaţii, dintre cele care şi-au pus cel mai generos paginile la dispoziţia detractorilor lui Paul Goma: revistele „22”, „Observator Cultural”, „Realitatea evreiască”, respectiv ziarul „Cotidianul”. Editura „Polirom” şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România au fost citate în legătură cu editarea unor lucrări acuzând şi ele de antisemitism pe scriitor. Publicaţiile amintite, editura „Polirom” şi FCER au fost chemate în judecată mai ales pentru ca, în cazul în care Paul Goma va avea câştig de cauză, hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată să le fie opozabilă şi lor. Cu alte cuvinte, dacă instanţa va decide astfel, ele vor avea obligaţia să publice respectiva hotărâre judecătorească şi/sau o retractare din partea „pârâţilor” a acuzaţiilor pe care le-au făcut, precum şi să înceteze acţiunile prin care au prejudiciat „demnitatea, onorea şi dreptul la proprie imagine” a „reclamantului”. Administraţia Prezidenţială a fost citată din cauză că pe pagina proprie de internet a publicat „Raportul Wiesel”, un document care aduce şi el grave acuzaţii lui Paul Goma. În cazul în care justiţia îi va da dreptate lui Paul Goma, Administraţia Prezidenţială va fi obligată, probabil, să scoată de pe site Raportul incriminat sau să publice o „addenda” la el, menţionând hotărârea pronunţată de instanţă.

Desigur că e dificil să anticipezi de pe acum soluţia justiţiei. Paul Goma e sigur de dreptatea sa. Probabil că detractorii săi se aşteaptă ca judecătorii să le dea lor dreptate. În ce mă priveşte, cel mai important mi se pare ca judecătorii să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. Iar lucrul acesta nu va fi deloc simplu. Detractorii îl acuză pe Paul Goma de „antisemitism” în special pentru volumul „Săptămâna Roşie” şi pentru parte din Jurnalele sale. Spun că misiunea magistraţilor nu va fi deloc simplă gândindu-mă inclusiv că ei înşişi vor trebui să citească scrierile incriminate ale lui Paul Goma. Procedând astfel, judecătorii vor avea posibilitatea să constate ei înşişi că unii dintre „pârâţi” – „necititorii mei”, cum îi numeşte Goma – nici măcar nu s-au ostenit să citească scrierile pe care le-au incriminat (de cele mai multe ori „din auzite” sau din ce-au scris alţii că ar sta scris în ele). Vor avea de asemenea posibilitatea să constate că o altă parte a celor chemaţi în judecată au citit scrierile respective însă le-au prezentat şi comentat trunchiat şi falsificator. Cazul tipic e cel în care destui dintre pârâţi îl acuză pe Goma că „justifică” crimele săvârşite de români împotriva evreilor basarabeni prin fărădelegile la care evreii înşii s-au dedat primii în „Săptămâna Roşie” – 28 iunie-3 iulie 1940 (evacuarea armatei şi civililor români din Basarabia ocupată în urma pactului criminal Hitler-Stalin). În realitate, însă, aşa cum se subliniază şi în acţiunea judecătorească, „autorul încearcă să-şi explice sieşi, dar şi cititorilor săi, cum de au fost posibile ororile comise de conaţionalii săi. Dacă Paul Goma ar fi vrut să <justifice> ceea ce au făcut conaţionalii săi, atunci ar fi vorbit despre <acte de legitimă apărare>, despre <bine-meritata pedepsire a evreilor>, etc etc, şi nu despre, cităm: <crimele inadmisibile si condamnabile> ale conaţionalilor săi”. (asemenea pasaje, în care autorul condamnă fără echivoc răul făcut de conaţionalii săi sunt evitate de toţi calomniatorii lui Goma cu o grijă care nu poate trăda altceva decât o nepermisă rea-credinţă).

Studierea atentă a scrierilor lui Paul Goma, destule dintre ele depuse deja la dosar, va permite judecătorilor să observe inclusiv faptul că atât acuzatia de „antisemitism” dar şi altele care i-au fost aduse scriitorului după 1989, i-au fost aduse şi înainte de 1989 de însăşi Securitatea comunistă. Din chiar dosarele de Securitate, desecretizate recent, se ştie că încă din primăvara anului 1977 şefii Securităţii au pus la punct "planuri de măsuri" de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident. Una dintre directivele cuprinse în strategiile Securităţii era cum nu se poate mai clară în acest sens: "Să fie lansată acuzaţia de antisemitism, facând apel la evrei individual şi la Statul Israel, cu care ne aflăm în bune relaţii".

Dar dosarul aflat deja pe rolul justiţiei cuprinde şi alte multe argumente, unele pur şi simplu de ordin logic, care, după părerea mea, pledează în favoarea scriitorului în exil. Voi reda în final un asemenea pasaj: „Scriitorul Paul Goma nu este <antisemit> nu doar pentru că este soţ şi tată de evrei, ci şi pentru că în opera şi atitudinile sale publice nu există dovezi că el îi urăşte pe evrei, nici pentru ceea ce ei reprezintă din punct de vedere etnic, religios, cultural ş.a.m.d., şi nici din alte motive. În opera sa, Paul Goma îi critică pe conaţionalii săi – şi o face în termeni cel mai adesea duri – pentru faptul că nu au opus aproape nici o rezistenţă regimului comunist. Cu toate acestea, scriitorul nu poate fi acuzat de <antiromânism>, şi nici unul dintre compatrioţii săi nu i-a adus o asemenea acuzaţie. Paul Goma îi critică în termeni duri pe ruşi/sovietici pentru Pactul Hitler-Stalin, pentru consecinţele acestuia, ca şi pentru faptul că au impus regimul comunist în România. Cu toate acestea, Paul Goma nu poate fi acuzat de <antirusism>, nimeni neaducându-i până acum vreo asemenea incriminare”.

Înfruntarea în justiţie dintre Paul Goma şi acuzatorii săi reprezintă, în sine, un fapt regretabil. În acelaşi timp, însă, prin miză mai ales, ea se şi justifică întru totul. Pentru istoria politică şi culturală a ţării sale, Paul Goma este deja un nume mult prea important pentru ca asupra lui să poată fi lăsată să planeze umbra unor acuzaţii atât de grave. Indiferent cine, cât şi din ce motive şi-ar dori-o, stigmatizarea scriitorului, luptătorului anticomunist şi patriotului român, după reţete ale Securităţii sau mai noi, nu poate fi acceptată.

P.S. Într-un text din urmă cu câteva săptămâni am scris că Vladimir Tismăneanu l-ar fi acuzat pe Paul Goma de antisemitism. Găsisem informaţia în Jurnalul pe martie 2006 a scriitorului în exil, informaţie care cel puţin până la acest moment s-a dovedit inexactă şi în legătură cu care Paul Goma a făcut deja îndreptarea care se cuvenea. Fac şi eu, aici, acelaşi lucru.