PE CINE NAIBA MAI RECRUTĂM?

Liviu Cangeopol

Când se părea că apele dosarelor de Securitate intraseră pe un făgaş îmblânzit prin truda d-lui preşedinte ales şi stimat, un cotidian central (Ziua) a publicat o ştire capabilă să le tulbure la loc, cu bulboane. Absolut toate dosarele întocmite de odioasa instituţie, fie persoanelor urmărite, fie colaboratorilor şi propriilor ofiţeri, aşa distruse şi periate cum se credea că au fost, sunt păstrate la loc uscat, întunecos şi rece. Şi nu doar într’un singur exemplar. Măcar atât am avea de admirat la fostul dictator: o prudenţă excesivă.

În arhivele Securităţii existau patru fonduri de date (Penal, Operativ, Informativ, Corespondenţă şi Sinteze), administrate multiplu: pe hârtie, pe computer şi pe microfilm. Fondul Operativ cuprinde informaţii despre ţintele Securităţii, date în urmărire, iar cel Informativ, despre cârtiţele ei, care urmăreau (sunt persoane care s-au bucurat de cinstea de a popula ambele categorii, căci demenţa ceauşie n-avea odihnă şi încredere în reprezentanţii celei mai înalte dintre orânduiri).

După invazia Cehoslovaciei de către echipele prietene, acţiune de la care dictatorul român a fost ignorat (dar ar fi ajuns la destinaţie primul călare pe tanc dacă i s-ar fi dat de ştire), Ceauşescu a realizat instinctual că nu mai poate fi sigur pe nimic. În consecinţă, a poruncit slugăilor securişti să transfere arhiva celei mai dragi instituţii ale sale pe microfilm, în două exemplare. Când tehnologia a mai evoluat (nu puneau ei preţ pe succesele progresului ştiinţific?), arhiva a fost tranşată şi băgată în computere. Cu câteva zile înainte de Marea Buluceală, datele computerizate ar fi fost suite în valize şi mutate la o altă adresă. Se pare că atacul asupra Bibliotecii Universitare, care a dus la incendierea unei părţi a clădirii, s-a datorat faptului că în subsolurile ei era adăpostită documentaţie sensibilă.

Înainte de a merge mai departe, să stăm puţin şi să ne întrebăm: de ce o asemenea ştire este scoasă pentru a face vâlvă la mai bine de 16 ani de la răsturnarea carului cu comunişti, după sute de inepţii lansate despre dosarele de Securitate, plecând de la diversiunea Berevoieşti şi trecând prin toate fazele mascaradei CNSAS? Este ea autentică? Este o nouă intoxicare? Dacă da, cu ce scop?

Să pornim de la premisa constructivă că întreaga arhivă a Securităţii s-ar afla la loc sigur. Ce impact are vestea? În lumea celor conspiraţi, a celor care erau siguri că li se şterseseră urmele colaborării, a celor care se credeau scăpaţi pe vecie de ameninţarea şantajului, meteoritul o fi produs rumoare. Mii de politicieni şi oameni de afaceri, ziarişti şi directori, primari şi magistraţi, sportivi şi cozi de topor infiltrate în structurile societăţii civile şi-au pierdut instantaneu siguranţa de sine. În sfârşit, au înţeles şi ei ce-a simţit Tovarăşul când invadatorii Cehoslovaciei nu l-au chemat la petrecere. Uite-aşa se împlineşte blestemul mortuar cu răzbunarea istoriei proferată de Cârmaci spre pluton în zbor. După lipsa de reacţie, n-ai zice. Ori România nu are turnători, ori toţi au intuit că ştirea e doar apă de ploaie într’un pahar de gumă.

O reacţie, totuşi, a existat. Ea a venit din partea conducerii CNSAS, care, prin preşedintele ei interimar, Claudiu Secaşiu, a declarat că va declanşa în cel mai scurt timp o campanie de depistare a colaboratorilor Securităţii din rândurile revoluţionarilor şi a tagmei disidenţilor. Totodată, a fost lansată şi propunerea verificării propriilor membri ai CNSAS, în frunte cu distinşii săi conducători. Nu este exclus ca, în economia sincronicităţii, între cele două evenimente să nu existe nici o legătură. Dar şi viceversa. Propunerile au fost făcute în cadrul Comisiei juridice a Senatului.

D-l Secaşiu s-a aflat la Senat cu ocazia dezbaterilor Ordonanţei privind deconspirarea Securităţii. În timpul agitaţiilor, Teodor Meleşcanu, zilele acestea senator liberal, a susţinut ca transcrierile notelor informative orale către Securitate să nu fie luate în consideraţie când va fi să se constate calitatea de informator a unuia sau a altuia. “Nu ar trebui să avem încredere în consemnările unui securist!”, a rostit idignat tov Meleşcanu, vechi ofiţer DIE acoperit pe vremuri în straie diplomatice, aşa cum azi încearcă să se ascundă vederii noastre sub toga liberală. D-l Secaşiu a replicat că, din păcate, multe loaze securiste lucrau doar prin legături orale cu organul. A închide ochii asupra metodei ar însemna ca o mare parte a păturii turnătoare să rămână necunoscută publicului larg.

Concomitent, prin cotloanele Parlamentului se frământă alte aluaturi. Un exponent al partidului ce-şi spune azi Conservator (condus de generalul de Securitate Dan Voiculescu) a declarat că discuţiile privind Legea Lustraţiei trebuie sistate imediat. Conservatorul şi-a justificat doleanţa prin ancheta pornită de CNSAS pe urmele depistării autenticităţii acuzei că o seamă de lideri politici (aproximativ 60) au turnat la organ. “Aceşti oameni – a susţinut domnia sa - sunt  lideri de opinie şi pot influenţa negativ dezbaterile la Legea Lustraţiei!” Ca să vezi unde-i stătea grija! Mai mult, conservatorii au declarat că ei deţin o listă de vreo treizeci de nume de politicieni care ar fi colaborat, dar se feresc s-o dea în vileag, de teama riscului unei posibile intoxicări. De reţinut că până şi la acest nivel, de cadru legislativ suprem şi politic decizional, este vânturată spaima intoxicării legate de dosarele de Securitate. Să nu uităm.

Câteva zile mai târziu, preşedintele CNSAS a avut o întrevedere cu directorul SRI, de a cărui amabilitate s-a declarat total satisfăcut. Redăm impresia de la sursă:  “Cred că această primă întâlnire cu SRI este un început bun pentru o nouă relaţie bazată pe o înţelegere reciprocă“, a declarat d-l Secaşiu, precum poliţistul din finalul filmului Casablanca. Satisfacţia i-a fost atrasă de promisiunea fermă că dosarele de Securitate vor fi predate cât de curând. O promisiune pe care, la urma urmei, societatea românească o aude de ani buni. Cei doi corifei au stabilit ca procesul de reevaluare a dosarelor clasificate drept ţinând de siguranţa naţională să înceapă imediat.

Despre ce este vorba? De-a lungul anilor şi a diferitelor mandate constituţionale, SRI a trecut în categoria secretizată a siguranţei naţionale o serie de dosare cu protagonişti aflaţi la putere sau alături. Nu numai că dosarul era interzis oricărui investigator, dar turnătorul în cauză căpăta în ochii soţiei dimensiunea unui erou luptând pentru binele patriei dragi. Care, se ştie, este plasată deasupra vremelnicelor guvernări. Ce vor face acum stăpânii dosarelor? Vor mai pierde ceva timp cu răsfoitul, pentru a scoate la iveală - cel mult – câteva dosare de nătărăi secunzi topiţi la sudura electorală.

O ştire oarecum de ultima oră (la vremea complotării acestui text) vine să anunţe că tov Timofte va retroceda în natură arhiva fotografiată a Securităţii, cu tot cu cartoteca explicativă. Deci articolul din Ziua nu căzuse chiar din senin. Din nefericire, nu se spune nicăieri că predarea va fi totală. Dimpotrivă - colonelul Florin Pintilie, şeful arhivei SRI a precizat că instituţia “va preda CNSAS toate fişele cartotecii nesecretizate.” Se va lucra pe acelaşi principiu: au existat colaboratori ai Securităţii comuniste (desfiinţată oficial cu mai bine de 16 ani în urmă) a căror divulgare ar atinge securitatea naţiei democrate azi, în anul 2006. Ce e nou?

Ne întoarcem la articolul de bază. Potrivit autorului (Vladimir Alexe), “Şi aici (se referă la fondul Informativ – n.m.) există probleme reale în materie de ’desecretizare’ a informatorilor. (…) Un director al SRI îmi spunea că dacă face publice numele informatorilor, pe cine naiba va mai putea ’recruta’ el in viitor, datorită imaginii dezastruoase care se va crea, inevitabil.” Deci să rămână nedescoperite crimele comuniste, doar ca SRI să poată recruta alte lepădături. Prin acest abuziv semn de egalitate, se face lumină şi în sat la noi. Se face însă că tot întuneric rămâne.

5 Mai 2006