"NOUL" CNSAS ?

Valerian Stan

Depăşind cu o săptămână cei şase ani de mandat, pe care i-a avut prin Lege, Colegiul CNSAS condus de Gheorghe Onişoru a fost înlocuit cu unul nou. Dacă nou îi putem zice în condiţiile în care nu mai puţin de 7 din cei 11 membri ai actualei echipe au făcut parte şi din fosta (Mircea Dinescu, Dan Lazea, Claudiu Secaşiu, Florian Chiriţescu, Laurenţiu Tănase, Constantin Buchet şi Ladislau Csendes). Noutăţile sunt Cazimir Ionescu, Corneliu Turianu, Dragoş Petrescu şi, desigur, Ticu Dumitrescu. Nou este şi faptul că doi dintre actualii au fost propuşi de preşedintele Băsescu (Dragoş Petrescu), respectiv de Guvern – preşedintele foştilor deţinuţi politici.

Prin Legea „dosarelor” fusese stabilit că propunerile le fac grupurile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere. Această regulă a fost schimbată în urmă cu numai o lună, când Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr 16, prin care a fost modificată Legea nr 187/1999. Pentru cine n-a apucat să se uite peste textul Ordonanţei, ar trebui spuse totuşi câteva cuvinte. Mai întâi că ea nu aduce practic nici o schimbare de substanţă Legii „dosarelor”. Deconspirarea Securităţii rămâne în continuare grevată de două limitări de-o potrivă nefireşti şi excesive, limitări derivând din noţiunile de „poliţie politică”, respectiv de „siguranţă naţională”. Cu alte cuvinte rămâne ca în continuare deconspirarea Securităţii şi a faptelor ei de vitejie să fie posibilă numai dacă este vorba despre „activităţi de poliţie politică” (sintagmă definită în continuare mai mult decât deficitar), şi numai dacă documentele din arhive nu „privesc siguranţa naţională”. Apropo, ne amintim că pe timpul elaborării şi adoptării Legii „dosarelor”, d-l Ticu Dumitrescu a dezavuat în termeni extrem de categorici cele două limitări. Cred că invitaţia pe care Guvernul i-a făcut-o ca să-l reprezinte în CNSAS ar fi fost o ocazie cum nu se putea mai bună pentru a cere ca amendamentele la care mă refer să elimine cele două restricţii. Revenind la Ordonanţă, un amendament bine venit este că refuzul deţinătorilor de arhive de a preda CNSAS dosarele este considerată infracţiune şi pedepsită ca atare. Numai că – cum s-ar fi putut altfel? – acest amendament ar toate şansele să se dovedească inoperabil atât timp cât pentru predarea arhivelor nu a fost nici de data asta stabilit, prin Lege, un termen. O schimbare în rău a Legii a fost făcută prin modificarea alineatului 5 al articolului 5, text care în formularea iniţială asimila colaboratorilor Securităţii, din oficiu, persoanele care au avut competenţe politice decizionale cu privire la activitatea Securităţii. Era suficient, deci, ca înainte de 1989 să fi deţinut funcţii precum cele pe care le-a deţinut Ion Iliescu ca să fii declarat – automat şi deplin justificat – colaborator al Securităţii. Ordonanţa 16 a venit şi a aduăgat o condiţie în plus la cea amintită, şi anume persoanele care au avut competenţe politice decizionale cu privire la activitatea Securităţii să fi „luat decizii cu privire la activităţi de poliţie politică ale Securităţii statului”. Or, este un lucru ştiut, ordinele prin care şefii Partidului implicau Securitatea în acţiuni represive erau cel mai adesea verbale. Iată de ce adăugirea mi se pare făcută fix în beneficiul lui Ion Iliescu. În orice caz, prin ea avem parte de încă o supriză neplăcută din partea Guvernului liberalului Tăriceanu.

Imediat ce noua echipă a fost votată în Parlament, Ticu Dumitrescu s-a declarat convins că va fi ales, de către colegii săi, preşedinte al Colegiului. Deşi când vine vorba de partide şi de calculele lor eu unul nu am aşa de multe certitudini, sper că preşedintele AFDPR va reuşi să preia conducerea CNSAS. Şi mai sper ca, în sfârşit, deconspirarea Securităţii să înceteze să mai fie o farsă. Pentru asta, însă, totul va trebui făcut absolut altfel decât până acum, când ni s-a spus că vinovaţi de tot răul deceniilor comuniste sunt câţiva deţinuţi politici, o duzină de subofiţeri şi câţiva colonei trecuţi demult la cele veşnice.

Dacă va fi ales preşedinte, misiunea lui Ticu Dumitrescu va fi cât se poate de dificilă. Sunt sigur că el însuşi nu se aşteaptă să-i fie uşor. Experienţa şi autoritatea pe care le-a acumulat îi vor fi desigur de ajutor. Vârsta, în schimb, sunt sigur că nu-l va avantaja. După cum nu-l va putea avantaja nici întreita calitate – cu întreitele sarcini – de preşedinte al CNSAS, al AFDPR şi de membru al conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Să sperăm că fostul deţinut politic nu va repeta experienţa atât de nefericită a lui Ion Diaconescu, din anii în care acesta din urmă a cumulat preşedinţia Camerei Deputaţilor, a PNŢCD şi CDR. Misiunea lui Ticu Dumitrescu va fi cu atât mai complicată cu cât este nevoie de reabilitarea instituţională a CNSAS şi a încrederii în acesta, ruinată pur şi simplu de echipa condusă de Gheorghe Onişoru.

Conspirarea Securităţii, a oamenilor şi faptelor ei a făcut după 1989 un rău imens, în atât de multe sensuri, inclusiv prin aceea că oamenii şi structurile poliţiei politice comuniste au controlat – şi controlează – într-o atât de mare măsură societatea românească „post-comunistă”. Răul poate fi curmat dacă CNSAS-ul de astăzi va fi complet diferit de cel de până acum. Faptul că, repet, 7 din cei 11 membri ai Colegiului fac parte din echipa care au compromis această instituţie mi se pare a fi o premisă destul de nefericită. De aceea am şi fost foarte surprins să văd insitenţa cu care Ticu Dumitrescu, ameninţând cu retragerea, a cerut ca Mircea Dinescu să fie menţinut în Colegiu – deşi pentru oricine este evident că scriitorul a avut una dintre contribuţiile cele mai substanţiale la sabotarea activităţii CNSAS. Aduc aminte din nou insistenţa complet suspectă cu care, în 2000, partidul d-lor Roman şi Băsescu i-au impus în CNSAS, împotriva Legii, pe Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu – care, când s-au văzut acolo, ne-au mai anunţat şi că dosarele lor de Securitate au dispărut, aşa ca prin minune.

În perioada următoare, CNSAS trebuie să facă tocmai ceea această instituţie trebuia să facă şi nu a făcut în toţi anii în care s-a aflat sub conducerea lui Onişoru, Dinescu şi a celorlalţi. Teroarea practicată de poliţia politică comunistă trebuie cercetată înainte de toate în arhivele Partidului Comunist, în dosarele instrumentate de generalii în viaţă Vlad, Postelnicu şi toţi ceilalţi şi numai după aceea în ale răposaţilor Nikolski şi Drăghici. Trecutul oamenilor politici care ne conduc de 16 ani trebuie şi el, în sfârşit, lămurit fără întârziere. Avem destule date să credem că Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Vadim Tudor şi toţi ceilalţi care au scris această istorie – şi pe care cel mai adesea am plătit-o atât de scump – i-a legat şi îi leagă o solidaritate a complicităţilor, despre resorturile căreia a cam venit timpul să aflăm. La fel a venit timpul să aflăm mecanismele prin care Securitatea a fost implicată în jaful odios de după 1989, dar şi în agonisirea misterioasă a unor averi uriaşe, inclusiv de către mulţi dintre oamenii politici – Năstase, Patriciu, Băsescu, Dan Ioan Popescu, Videanu şi atâţia alţii. Dacă certificatele probând un trecut fără pată pe care Onişoru şi Dinescu le-au împărţit unora ca Iliescu şi Vadim nu vor fi revizuite, atunci nimic nu se va fi schimbat. Dacă dosarele lui Traian Băsescu vor rămâne şi ele neatinse, de asemenea nu se va fi schimbat nimic. Dar clarificări se impun încă şi la liberali, chiar dacă domniile lor sunt astăzi suporterii de ultimă oră ai ţărănistului Ticu Dumitrescu.

O grijă în plus a d-lui Dumitrescu ar trebui să fie intrarea în legalitate a funcţionării CNSAS. Potrivit Legii „dosarelor” (art 22), prelungirea activităţii CNSAS la încheierea fiecărui mandat de 6 ani se face „prin hotărâre a Parlamentului”. Or, aşa cum am mai avut ocazia să scriu, prelungirea activităţii Consiliului – ulterior încheierii primului mandat, la data de 16 martie 2006 – a fost făcută perfect nelegal, printr-o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului Tăriceanu (nr 149 din 10 noiembrie 2005). Prin urmare, din incompetenţă sau neatenţie (sau poate că chiar dintr-o neatenţie premeditată), de două săptămâni CNSAS funcţionează perfect nelegal. Ceea ce înseamnă că, în orice moment, astăzi ori peste câteva luni sau ani, faptele acestei instituţii vor putea fi contestate pentru nelegalitate. 

Singurul lucru care de data aceasta ar putea fi diferit de ceea ce a fost până acum e că, în cazul unui nou eşec, nu va mai exista nici o aşteptare că lucrurile vor mai putea clarificate vreodată. Iar Securitatea şi apărătorii ei se vor vedea confirmaţi în ideea lor nenorocită că aflarea adevărului este nu numai inutilă ci şi imposibilă. Caz în care, întreb, cine şi cu ce argumente ar putea să-i mai contrazică de vreme ce, în întreprinderea sa – vor spune ei –, nu a reuşit nici chiar Ticu Dumitrescu?

P.S. D-l Ion Varlam îmi semnalează că la cartea sa, la care m-am referit săptămâna trecută, a fost făcută o erată precizând că ambasadorul francez gazdă a ceremoniei de decorare a lui Corneliu Coposu a fost Bernard Boyer.