ÎNCOLŢIREA BARONULUI DE CORNU

Liviu Cangeopol

De mai bine de jumătate de secol, la care alţii ar adăuga un timp nedefinit, principiul statului de drept este terfelit constant în România. Se poate vorbi de o lungă tradiţie. De câteva săptămâni, un spectacol penibil se derulează în zona de vârf a păturii decizionale. Dovedind că orice poate fi perfecţionat, Adrian Năstase a coborît nivelul mascaradei ce poartă numele de război declarat corupţiei, abuzului de putere şi influenţării justiţiei prin amestecul liderilor politici. Chiar dacă ar fi curat ca lacrima de crocodil, prin prestaţia recentă, preşedintele Camerei Deputaţilor ar trebui măturat din viaţa publică, arestat şi aruncat în puşcărie, ca un precedent exemplar al încercării administraţiei actuale de a scăpa ţara de pecinginea ultimei consecinţe a degradării.

La adresa lui Adrian Năstase au fost formulate, de-a lungul anilor, nenumărate acuzaţii de corupţie. Profitând de starea generală, de ţară căzută în mâna unui grup larg de răufăcători, legaţi între ei prin firele complicităţilor politice de pe vremuri şi ale celor economice de azi, baronul de Cornu a ieşit victorios din toate necazurile cauzate de presă. Slăbiciunea lui a constat în prea multa putere de care se bucura, căci victoriile l-au determinat să se simtă îndreptăţit să fure şi mai abitir, sporind impresia împământenită. Când banda rivală a suit la putere, Adrian Năstase, prin imaginea creată şi stupida încăpăţânare de a se crampona de scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a devenit automat ţinta predilectă a celor care veniseră la putere pe scheletul promisiunilor de justiţie. Atâta timp cât un asemenea om sfidează nepedepsit o ţară întreagă, orice altă posibilă victorie în domeniu este umbrită. Un adevăr pe care Adrian Năstase n’a fost capabil să-l afle.

Când procurorii desemnaţi să-l sfâşie s’au pornit spre bârlogu-i, brigandistul s’a prevalat de poziţia legislativă (pe care o ocupă abuziv) şi a blocat demersul oamenilor legii în râsete vulgare. Fără o corecţie severă, o greşeală va atrage întotdeauna alta. Dorind să capete popularitate pe seama animozităţii universal manifestate de omul de rând faţă de organele de control şi pentru a dovedi lumii că n’are nimic de ascuns (el era indignat pe maniera de lucru, nu pe principiu), Adrian Năstase a invitat o serie de ziarişti în imobilul pe care-l ţinea ferit de ochii legii. Pentru că până şi un om atât de deschis poate manifesta limite democratice, ziariştii au fost selectaţi cu grijă, din tabăra celor predispuşi a nu se preta la sublinierea opulenţei şi a prostului gust ce le va fi etalat sub ochi.

Oameni de regulă aflaţi la limita sărăciei, ziariştii scotocitori au fost impresionaţi de bogăţia etalată şi, ca atare, au dat de ştire întregului popor. Ce până atunci era doar o bănuială a devenit o confirmare: d-l Năstase este putred de bogat. Cu consecinţa concluziei logice: o asemenea avere nu putea fi dobândită pe căi legale. Când un nabab precum Dinu Patriciu, care s’a dedicat, din tranşeele opoziţiei, numai afacerilor, presupunând abilităţi economice mult deasupra mediei, este încolţit de procurorii asmuţiţi de partenerul politic e un semn în plus că Adrian Năstase, prins cu treburile mâncătoriilor politice şi administrative, nu a putut acumula asemenea averi decât prin furt.

Baronul de Cornu n’a înţeles un lucru pe care orice licenţiat al Facultăţii de Drept îl află din primul an de studii, darămite un şef de promoţie: de acuzaţia unei infracţiuni nu te poate scăpa presa, ci numai justiţia. În cazuri excepţionale, graţierea d-lui preşedinte. N’a rămas în picioare decât mobilul sfidării de dragul aroganţei. Totuşi, Adrian Năstase nu este complet nebun. Cum nimic nu-i perfect, nici măcar prostia, regele găinilor ouătoare tot trebuie să fi avut ceva în cap când a luat o asemenea decizie suicidară.

Adrian Năstase s’a bazat pe specularea conflictului de interes corelat cu regula numitorului comun pe fundalul unor prevederi legale de dânşii inventate. Ca un abil politician, şi-a căutat aliaţi acolo unde altul ar fi văzut duşmani. Or, numai incidental aliaţii domniei sale s’au aflat, de regulă, în cadrul PSD. Realitatea corupţiei este mai amplă: orice individ care şi-a dobândit averea prin malversaţiuni serveşte aceeaşi cauză cu Adrian Năstase - dorinţa de a rămâne cu ce a furat şi de a scăpa nepedepsit. Nu trebuie să fii un geniu să înţelegi că Parlamentul este populat copleşitor de astfel de aliaţi ce transcend plăpândele bariere politice.

Mirarea populaţiei denotă încrederea trădată. Ziarele de a doua zi au indus cu exagerare acest sentiment în conştiinţa publică. Lucrurile erau cunoscute de mult. Supunând la vot dacă procurorii pot penetra citadela corupţiei, reprezentanţii poporului au decis că declaraţiile lor politice, promisiunile electorale şi legile votate de ei sunt apă de ploaie. Prima concluzie ajunsă la linia de sosire este şi cea mai limpede: toţi au furat, prin aceleaşi mijloace, inginerii financiare şi cârdăşii de grup, chiar dacă în cantităţi diferite. A doua, corupţia este mai întinsă decât se credea. Prin încercarea de a pedepsi măcar un reprezentant de frunte al infracţiunii valahe, Traian Băsescu a comis o greşeală. Departe de a fi diminuat flagelul, acţiunea eşuată a arătat cât este de extins şi de bine înfipt. Ultima: este aproape imposibil de eradicat o boală când doctorul îşi injectează virusul bolii ca un drog.

Chiar dacă Adrian Năstase va fi pedepsit după merit, românii vor rămâne în gură cu gustul amar al violului colectiv, căci sunt conduşi de o mână de bandiţi care nu-şi vor scoate ochii decât ca urmare a neînţelegerilor personale ori a interesului de moment. Starea de drept nu va fi instaurată prea curând. Situaţia nu se va îmbunătăţi. Dimpotrivă: în faţa acestor dovezi, Occidentul ne va întoarce profilul, dacă nu spatele de-a dreptul, iar minoritatea românilor cinstiţi va ceda tentaţiei unei îmbogăţiri frauduloase, rapide şi improbabile, dacă nu sub marasmul unor frustrări şI mai mari ca până acum.

Din relatările de presă, numai colecţia de cărţi a fostului premier, altminteri un om de o cultură îndoielnică, sunt mai scumpe decât imobilul, o vilă somptuoasă cu trei etaje în centrul Capitalei, ridicată pe un teren achiziţionat cu un preţ de 11 ori sub valoarea pieţei. Numai pereţii bucătăriei (şi e de mirare că are doar o singură bucătărie) nu sunt acoperiţi de tablouri de patrimoniu. Ce nici ziariştii n’au putut vedea sunt obiectele extrem de preţioase provenind pe căi ilegale din tezaurul istoric (format din brăţări dacice şi cosoni) despre care face vorbire un fost apropiat al baronului ouător, Dan Iosif, consilierul de anţărţ al lui Ion Iliescu. Emanând aceste dezvăluiri, d-l Iosif s’a simţit îndreptăţit să adauge că Adrian Năstase, care a putut călători cu valiza diplomatică de câte ori a poftit peste hotare, n’ar fi atât de prost să ţină asemenea obiecte în casă. Din încărcata-i experienţă proprie, d-l Iosif ştie ce mare calitate este arta dositului la demnitarul român.

Expediind o scrisoare procurorilor hăitaşi, Adrian Năstase îşi exprimă disponibilitatea cooperării în regim original: oamenii legii să-i trimită o listă cu lucrurile care fac obiectul curiozităţii lor profesionale, iar dumnealui se obligă să dea curs, arătându-le materialele invocate, unul câte unul. Ca la un concurs televizat cu premii. Nedemn de menţionat cam ce lecţie de conduită vor trage de aici infractorii mai mici ai neamului, cărora şi aşa li se urcaseră la cap toate drepturile democraţiei deformate.

Dintr’o sursă paralelă, s’a aflat că, peste câteva zile de la data aşternerii acestor rânduri, doamna Macovei, ministru al Justiţiei, urmează să aibă o întrevedere la Bruxelles cu mai marii domniei sale pe linie europeană. În vederea pregătirii, se zvoneşte că împotriva rebelului Bombonel vor fi luate nişte măsuri mai severe decât până acum, pentru a dovedi continentului că facem paşi hotărâţi pe calea cea bună a integrării. O dovadă cu adevărat elocventă ar fi, înainte de toate, dizolvarea Parlamentului şi interzicerea membrilor săi a dreptului de a mai fi aleşi.

Pentru a preîntâmpina cine ştie la ce nebunie ar fi în stare liberalo-pediştii să apeleze, PSD îşi înalţă defensiva. Din spatele uşilor sale închise, vin semne de agitaţie crescândă. Un val de anonime a lovit birourile ştabimii pesediste, cerând excluderea cu şuturi a imundului haiduc pe dos, care distruge cu neimţire ce-a mai rămas din zdrenţuita imagine a celor trei trandafiri. Pentru mulţi din liderii PSD, trecuţi bine de mijlocul speranţei de viaţă, posibila revenire la putere, abia după ce Traian Băsescu îşi va fi consumat şi al doilea mandat, este o ţară prea îndepărtată ca să merite speranţa. Aruncarea balastului peste bord este singura şansă. Mai întâi s’au lepădat de Ion Iliescu. În ordinea firească a lucrurilor, nu poate urma decât Adrian Năstase. Numai că ordinea firească a fost de mult ea însăşi coruptă. De fapt, cu asta au şi început.

11 Martie 2006