VRABIA MĂLAI VISEAZĂ

Valerian Stan

Am mai spus-o, după ce atâţia ani a patronat depravarea cea mai neruşinată a camarazilor săi, Ion Iliescu vine acum şi acuză că nu ştiu cine a compromis PSD-ul. „Unii colegi de-ai noştri” (numai unii, sigur că da – Să nu generalizăm, tovarăşi!) „au făcut rău partidului prin această îmbogăţire stridentă. Când, în 1990, am pornit împreună la drum, le-am spus tuturor că tentaţia corupţiei e un pericol, însă unii nu m-au ascultat” – asta predică azi Ion Iliescu. De parcă toate câte s-au întâmplat din ’90 încoace nu s-ar fi întâmplat în chiar preajma fostului preşedinte. De parcă averile neruşinate ale tovarăşilor săi ar fi căzut din cer iar Iliescu e Afrodita, întrupată din spuma albă a mării.

Sigur că n-am de gând să mai demonstrez odată ceea ce demult nu mai are nevoie să fie demonstrat, că bătrânul comunist nu-i decât un şarlatan neruşinat. Într-o ţară normală, după noul val de dezvăluiri privind corupţia liderilor săi, un partid ca PSD ar trebui să dispară imediat, însoţit de lehamitea a milioane de oameni. Însă aici trăim în România, iar şansele ca Iliescu, Năstase şi compania să-şi mai bată joc de români încă vreo zece ani nu sunt chiar nule. Înţelegând pesemne că pe Iliescu nu-l mai crede nimeni, Mircea Geoană a început să strige el în microfoane: „Vom reforma acest partid, ne vom reforma pe noi înşine şi vom oferi românilor o alternativă onestă”. Care noi, d-le Geoană? Dumneavoastră şi Hrebenciuc? Năstase, Cozmâncă şi Miki Şpagă?

Mă uit la televizor şi îi văd în continuare pe mulţi dintre diversioniştii care, ani la rând, au aruncat vagoane de ceaţă în minţile românilor că PSD se va rupe negreşit, dacă nu azi atunci mâine sigur, pentru că „Năstase şi Iliescu sunt într-un război pe viaţă şi moarte”. Acum partitura-i alta: „Reformiştii din PSD se bat să-i marginalizeze pe Iliescu şi Năstase”. Şi care sunt, aş vrea să ştiu şi eu, „reformiştii din PSD”? Geoană, Cristian Diaconescu, Ioan Rus? Mă rog, dacă România e ţara în care se poate face orice, nu văd de ce nu s-ar putea şi spune orice.

După ce atâţia ani la rând au jefuit mai tot ce se putea jefui, grangurii PSD-işti ne-au anunţat zilele trecute că au avut o revelaţie. Că „amestecul dintre politică şi afaceri reprezintă una dintre cauzele cele mai importante ale fenomenului corupţiei”. Aşa că, a anunţat Mircea Geoană, „În cel mai scurt timp, partidul nostru va aduce în Parlament un proiect de lege care îi va obliga pe politicieni să renunţe la afaceri”. Cineva care nu-l ştie bine pe actualul şef al PSD ar putea să-l ia în serios, şi să creadă că e, totuşi, altceva decât ceilalţi. În realitate, însă, singurul lucru care-l deosebeşte pe acest individ de fauna PSD-istă constă în aceea că-i mai tânăr ca Iliescu şi un pic mai citit decât Cozmâncă. În rest, stofa-i la fel de proastă iar tovalul la fel de gros.

Auzi, e nevoie de separarea afacerilor de politică... Mircea Geoană a fost vicepreşedinte al PSD între 2001 şi 2005, adică fix în perioada în care această gaşcă de infractori a făcut răul cel mai mare. În toţi acei ani, în care conducătorii partidului se foloseau de guvernare ca să strângă averile cele mai neruşinate, Geoană n-a mai avut nici o revelaţie. O are numai acum, când oamenii sunt tot mai furioşi cu fiecare dezvăluire despre jaful pe care l-au făcut. La fel şi Rus, Diaconescu şi ceilalţi reformatori. Rus e şi el vicepreşedinte al partidului din 2002, iar în ultima guvernare a PSD a fost ministru de Interne, adică primul care ar fi trebuit să se opună nelegiuirilor demnitarilor colegi. N-a făcut-o. Şi n-a făcut-o, nici celălat „reformator”, Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei.  

La puţin timp după izbucnirea scandalului „Mătuşa Tamara” (povestea lui Năstase cu milionul de euro), s-a aflat că Mircea Geoană nu putea nici el să justifice un teren de vreo 1,6 milioane de euro. Însă, pentru că nu făcea şi asta parte din scenariul telenovelei cu „lupta împotriva corupţiei”, presa de la Bucureşti a abandonat imediat subiectul (în schimb, Liviu Cangeopol s-a ocupat de el cu har şi cu metodă). Aici ar fi cazul să aduc aminte că Geoană a mai fost implicat şi în alte scandaluri de corupţie, într-unul dintre ele dovedindu-se că familia „reformatorului” a dat statului un tun de aproape jumătate de milion de dolari „cumpărând”, la Buşteni, un teren de la Regia Romsilva (aici cititorul va fi recunoscut, probabil, reţeta după care atâtea şi atâtea scursuri ale tranziţiei, de la Hrebenciuc la neamul lui Becali şi de la Năstase la Babiuc şi atâţia alţii au ajuns putrezi de bogaţi „făcând afaceri” cu pământul statului). Dar o „afacere” foarte bună – una din Dumnezeu mai ştie câte – a făcut şi familia lui Cristian Diaconescu. În anii în care domnul era ministru, doamna nevastă încasa de la Eximbank – o bancă de stat, cum altfel? – salarii de aproape 30.000 de dolari pe lună (în condiţiile în care salariul mediu în România era în jur de 100 de dolari). Să nu uit să spun că, la partid, soţul „reformator” avea (şi are şi în continuare) calitatea de preşedinte al „Comisiei de Integritate Morală”. Auzi nebunie, „Comisie de Integritate Morală” la PSD...

În vizită la Bucureşti, social-democraţii germani au cerut recent conducerii partidului „să-i dea afară pe corupţi”. De n-aş şti bine că nemţii nu prea au simţul umorului, aş putea să bănuiesc că solicitarea oaspeţilor d-lui Geoană nu-i decât o ironie cinică. Pentru că, la rigoare – şi în orice caz la rigoarea nemţească – a-i da afară pe corupţii din PSD ar însemna ca la partid să mai rămână doar portarul şi dactilografele. Se poate ca domnii de la SPD să nu aibă încotro şi, în România, să fie siliţi să mizeze în continuare pe „social-democraţii” d-lui Geoană (ei înşişi părând să viseze, cum vrabia visează la mălai, că îi vor păcăli şi în continuare pe români). Şi totuşi, de data asta lucrurile sunt atât de grave încât, netratate astfel, ar putea să facă tuturor un rău mai mare ca oricând.

Cineva ar putea să spună că, totuşi, nu-i chiar o mare nenorocire că un politician sau doi – sau chiar şi zece, poftim – nu pot să justifice o avere de un milion sau două de dolari. Sigur că în ţara lui Iliescu, Hrebenciuc, Năstase şi Băsescu - şi a sistemului lor FSN-ist ticălos - e aproape o chestie de bun simţ să accepţi aşa ceva. Numai că, în realitate, răul e infinit mai mare. Sunt câteva săptămâni de când scenariştii telenovelei de la Bucureşti fac un singur şi mare caz numai de milionul de euro al lui Năstase, de la „Mătuşa Tamara”, şi de luxul din vila din Zambaccian a acestui cleptoman nefericit. Şi cu asta, basta. Toată lumea a uitat de miliardele de dolari jefuiţi din bănci, de la Rafo şi flotă, din privatizări şi din atâtea şi atâtea alte locuri. Dacă cineva îşi închipuie că o bună parte din aceşti bani nu se află în conturile cele mai bine păzite ale politicienilor, atunci acela, să mă ierte, e un mare naiv (sper să nu fie nimeni care să aibă nevoie să-i aduc eu aminte că fiecare miliard de dolari, dar fiecare, e format din câte o mie de milioane de dolari).