CÂND ÎŢI IA DRACUL MINŢILE

Liviu Antonesei

De la izbucnirea scandalului Mătuşa Tamara încoace, Dl. Năstase se întrece în reacţii inadecvate, iar liderii PSD îl însoţesc, ca într-un fel de întrecere socialistă de pe vremuri, pe acest sinucigaş drum. Ce uită cel dintîi şi poate n-au aflat cei din urmă este însă faptul că aroganţa i-a pierdut pe mulţi. De mai bine de o lună, pesedimea fruntaşă se comportă de parcă i-ar fi luat dracul minţile, iar grosul membership-ului se uită la spectacol nevendinu-i să-şi creadă ochilor – unde e siguranţa de sine, unde e puterea, unde gloria de mai an? Totul s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc odată cu declanşarea anchetelor penale asupra unor lideri PSD – iar coada se tot măreşte, iată, după Năstase şi DIP, au început să-şi bată pingelele pe la parchete Miron Mitrea, Ion Iliescu, juna Rodică ex-ministresa Justiţiei etc, etc – , iar reacţiile anapoda, solidarizările aberante, încremenirea în proiect, cu o vorbă a filosofului Liiceanu, au devenit manieră curentă de muncă politică. Electoratului de mai an nu-i vine nici lui să-şi creadă ochilor şi scorul Partidoiului a luat-o serios, probabil şi ireversibil, la vale. În faţa acestor evenimente, PSD se comportă ca un gigant cu picioare de lut, ca un tigru de hîrtie, ca un dinozaur care n-a priceput că a sosit marea glaciaţiune şi trebuie să te pui la adăpost, să laşi lestul în urmă, să extirpi mădularele bolnave înainte de de a prinde cangrena întreg organismul.

Ne amintim cu toţii – pe cînd era la culmea puterii sale, dl. Năstase a lansat un stil în politichia românească, un stil bine definit de dl. Iliescu prin termenul aroganţă şi caracterizat la superlativ prin celebra trimitere la număratul de ouă. Doar că un asemenea stil poate să ţină cît eşti la putere şi presa tace, fie datorită presiunilor politice constante, fie pentru că i-ai cumpărat bunăvoinţa, după caz. Poate să ţină o bucată de vreme, dar e foarte enervant pentru public şi mai mult decît umilitor pentru presa nevoită să abdice. De aceea, acest stil nu-ţi poate asigura şi menţinerea la putere într-un sistem bazat pe alegeri democratice, cum s-a şi văzut în urmă cu un an şi cîteva luni.

Ceea ce se întîmplă însă cu dl. Năstase şi cu partidul său de la pierderea puterii şi, mai ales, de la izbucnirea scandalului Mătuşa Tamara încoace, întrece însă orice putere de închipuire. Nici măcar un maestru al absurdului literar n-ar fi reuşit să emită fraze mai fantasmagotice. În spatele cifrelor banale descoperite de jurnalişti în propriile-i declaraţii de avere, dl Năstase vede comploturi politice, implicarea serviciilor, atentat la valorile democraţiei şi alertează în galop Europa. Partidul îl însoţeşte orb pe nefericitul drum şi îşi declară sprijinul pentru menţinerea d-sale în importanta funcţie de stat, ba mai mult încearcă din răsputeri să blocheze legislaţia anticorupţie. Deşi Europa, cu partenerii socialişti în frunte!, se declară şocată de acest comportament şi agită steagul amînării integrării României, nepotul şi comilitonii continuă jocul sinucigaş cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună. Fostul lider parcă este sub influenţa drogurilor, partidul sub anestezie completă, dacă nu chiar într-o stare cataleptică. Să fiu limpede – nu exclud implicarea serviciilor în apariţia unor informaţii pe piaţa mediadică, nici impulsul pe care dl. Băsescu l-o fi transmis parchetelor. Dar, oricum am lua-o, anchetele de presă au plecat de la atenţia acordată de presă declaraţiilor de avere, făcute cu mînuţele dumnealor de Adrian Năstase, DIP, Copos, Mitrea, Rodica Stănoiu şi aşa mai departe. Impactul provocat de aceste dezvăluiri asupra opiniei publice a obligat practic procurorii de parchete şi DNA să se trezească din somn şi să se apuce de treaba pentru care-s plătiţi.

Dl, Năstase era, oricum, mort politic de la izbucnirea scandalului Mătuşa Tamara încoace – răpus de ridicol, înainte de orice eventuală decizie a justiţiei şi indiferent de ce va spune aceasta. Răpus de un ridicol în care singur s-a situat, cu glumiţele şi gesturile sale nervoase. Bomboana pe colivă a fost însă pusă de retrimiterea la sursă a solicitării privind percheziţia la două din multele dumisale domicilii. Orice politician în deplinătatea facultăţilor ar fi invitat anchetatorii să-i percheziţioneze toate domiciliile, d-sa a preferat să calce legea în picioare, comiţînd simultan două delicte – abuzul în funcţie şi conflictul de interese! Totul împănat cu explicaţii aiuritoare şi cu glumiţe de un prost gust incredibil pentru un iubitor al artelor, cum se întîmplă să fie. Şi, pentru ca bomboana să aibă pereche – a început să tergiverseze răspunsul la cea de-a doua solicitare de perecheziţie. Parcă s-ar consulta cu cel mai mare duşaman al său. Şi chiar aşa şi este! În acest moment, inamicul d-lui Năstase nu este nici puterea, nici Justiţia, nici colegii de partid, nici presa, nici opinia publică, ci propriul şi nenorocitul stil politic pe care şi l-a asumat pe culmile puterii.

Ce se petrece, oare, cu dl, Năstase? Doar un prost ar reacţiona aşa, or nu este prost, nu crede nimeni că ar fi prost! Ne ia pe noi de proşti? Se poate, dar deşi sîntem mulţi privitorii la spectacol, nu sîntem proşti chiar cu toţii. Aş crede că, prăbuşit în ridicol, d-sa nu mai are priză la realitate, că pur şi simplu nu poate să creadă ce i se întîmplă. A şi declarat zilele trecute că i se pare absurd ca un fost premier să fie anchetat, de parcă respectiva demnitate l-ar exonera de eventuale vinovăţii, l-ar situa deasupra legii, dacă a făcut imprudenţa să exceadă limitele acesteia. Ca toţi politrucii aborigeni, d-sa este, de fapt, victima iluziei eternităţii puterii. O iluzie groaznică – cu cît cazi mai de sus, cu atît căderea e mai dureroasă. Pe dl. Năstase nu-l sperie atît de mult apropierea legii, cît îl înspăimîntă îndepărtarea definitivă de sursa puterii. Înţelege că în loc de Marşul vînătorilor va trebui, mai degrabă, să asculte Recquiemul lui Mozart. Şi asta îi ia minţile. Şi asta a luat şi minţile colegilor dumisale din conducerea PSD. Aceasta este nenorocita boală a politrucului românesc – de care, observ din pozele marţiale alternate cu băile populiste de mulţime, nu e scutit nici actualul preşedinte –, să credă că, dacă ajunge într-o demnitate ori alta, este obligatoriu să moară „excelenţă”, indiferent de fapte şi legi, ca şi cum ar fi fost înveştmîntaţi cu un fel de eternă imunitate! Aşa, unii ajung să creadă că nu trebuie să-şi justifice averile, alţii că-şi pot aronda privilegii demne de zei, iar dl. Băsescu că poate reînvia fosta Securitate, ca armă-sursă personală a puterii. Doar că Securitatea l-a trădat deja pe Ceauşescu, l-a făcut pe dl. Iliescu sculă obiedientă a salvării nomenklaturii, l-a învins pe dl. Constatinescu...