OBLIGAŢIA DE ACŢIONA (FAZA PE ŢARĂ ÎN RĂZBOIUL RUDELOR BOGATE)

Liviu Cangeopol

În timp ce Adrian Năstase era rănit în mătuşa care-l rotunjise cu o frumoasă moştenire, de iscase în PSD un război fratricid între oneştii Geoană şi Iliescu, pe de o parte, şi principiile întinate de baroni, pe de alta, rubicondul moştenitor a apucat, totuşi, să lanseze o discretă ameninţare, în nota istorică a vlădicăi Lăpuşneanu: De mă veţi mazili, pre mulţi am să mă strădui să ajut şi eu! Dădea astfel de înţeles că n’a fost de pomană premier peste servicii secrete. Cunoştea şi el destule cazuri de probleme cu rude îmbogăţite împotriva naturii de piaţă (ar fi interesantă o paralelă între faptul că Securitatea racola turnători pentru a putea şantaja pe viaţă cantităţi cât mai mari de cetăţeni ai patriei, nu pentru nevoi informaţionale, şi largheţea cu care cei responsabili şi-au lăsat subalternii să fure ca la balamuc: pentru a-i putea prinde într’o cârdăşie din care să nu poată scăpa niciodată).

Printre cei care au acuzat cel mai sonor actele de corupţie şi abuz comise de colegi s’a aflat, după cum s’a sugerat, d-l Mircea Geoană, preşedintele partidului. În ziua de 30 Ianuarie, domnia sa a declarat: “Dacă apare o situaţie deosebită, cu un impact de imagine acut pentru PSD, cum a fost cazul Năstase sau Dan Ioan Popescu, în clipa respectivă avem obligaţia să acţionăm.” Atac la baionetă.

Coincidenţă sau nu, câteva zile mai târziu, purul şi intransigentul preşedinte al partidului, care abia reuşise o eschivă din calea dosarului de soacră revoluţionară la pachet, s’a văzut despuiat la gazetă mai urât decât confraţii: chiar a doua zi după ce se declanşase numărătoarea inversă a ouălor necuvenite ale lui Adrian Năstase, domnia sa încerca să se scape ferit de un hectar de teren deţinut în Bucureşti, pe care-l achiziţionase – ce noroc! – cu de 33 de ori sub preţul vremii, de la un văr de-al soţiei. Ca din greşeală, onestul Geoană scăpase din vedere să pomenească dobândirea proprietăţii, care a avut loc în Septembrie 2005, în declaraţia de avere de sfârşit de an.

Potrivit unor relatări de presă, pe terenul împricinat, clanul Geoană intenţiona să ridice un cartier de locuinţe de succes. În vederea soluţionării, soţia domniei sale a întemeiat cu vărul în cauză o firmă de construcţii de mare viitor. Din păcate, viitorul a murit în faşă, odată cu mătuşa lui Năstase. Întrebat de ce a returnat terenul către văr, onestul a declarat că aşa le-a fost înţelegerea prenupţială: dacă nu face rost de bani pentru a finanţa proiectul, d-l Geoană retrocedează afacerea în natură. Banii, probabil, urmau să vină de la d-l Năstase.

Într’un interviu fabulat cu reporterul Evenimentului zilei, vărul proprietar a considerat că, trecând trei luni fără finanţare, proiectul nu s’a mai adeverit atrăgător şi a optat pentru retur. Nu ştim exact ce fel de om de afaceri este vărul prostănacului, dar pare, să mă ierte cititorii mai sensibili, un idiot sadea. Ce profit mai gândea dumnealui să scoată din cartierul ridicat cu bani de împrumut, când partea lui de pierdere prin vânzarea terenului era din start de mai bine de 1,5 milioane de euro? Vindea terenul la preţul pieţei, băga diferenţa în buzunar şi capitalist se numea. Întrebat de ce vânduse terenul atât de ieftin, vărul a răspuns: “Vreţi să faceţi profit pe seama familiei dv.? Vă întreb şi eu... Poate aşa e în alte familii, poate se mai trag şi ţepe. Dar în familia noastră e altceva, e o familie serioasă, cu altă educaţie, în familia noastră nu se fac afaceri.” Ca să vezi. Familii ai căror membri nu se fură între ei. Nici n’au nevoie. N’au pentru asta o ţară întreagă?

Strâns cu uşa evidenţelor pe care le crede uşor demontabile prin tupeu şi minciuneli, d-l Geoană a declarat: “Nu am absolut nimic să-mi reproşez. Este posibil ca mulţi să fie deranjaţi că în PSD sunt lideri care au tăria să se uite în ochii oamenilor cu moralitate şi integritate. Desfid pe oricine care încearcă să pună o umbră sau o pată pe reputaţia mea şi, implicit, pe conducerea PSD.” Paranoia ar fi singura explicaţie decentă. A luat cu japca un teren, nu l-a declarat (după cum cereau normele în vigoare), l-a dat înapoi când se şi vedea autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD, a încropit repede un act de mână, fără nici o valoare juridică, şi acum e jignit de moarte în caz că i s’ar pune vreo umbră pe blazon.

Ducând boala mai departe, pătura conducătoare pesedistă a lansat noua lozincă de luptă la adresa conspiraţiei împotriva PSD: “Nu se doreşte divizarea PSD, ci destructurarea lui”. Când Adrian Năstase a fost extras din testamentul răposatei, s’a spus că a fost ţinta colegilor, care vroiau să scape de el. Acum, când dezvăluirile capătă proporţii endematice, e conspiraţie. Dacă e o conspiraţie în toate aceste poveşti, atunci de conspiraţia hoţilor este vorba, în frunte cu cei de la PSD, care au pus ţara pe butuci mai rău decât o puseseră pe vremea când întinau valorile comunismului dârdâind sub Tataia.

Ca de obicei, cam împotriva curentului, în vâltoare a căzut şi Ion Iliescu: „Şi-a cumpărat omu’ un teren şi apoi l-a revândut. Care-i problema? Nu văd nimic. A fost un contract de vânzare-cumpărare care nu s’a finalizat. E numai dorinţa de scandal şi de senzaţional care a alimentat acest lucru.” Ca un adevărat protector şi baci al baronilor pesedişti. Până mai ieri, când îi servea drept argument personal, tuna împotriva corupţiei din partid, a cărui imagine doar reinstalarea lui la cârmă ar mai fi putut-o redresa. Vineri 3 Februarie, cu ocazia discursului ţinut în cadrul Consiliului Naţional al PSD, Ion Iliescu a întors în loc, declarând că PSD "este un partid ros de ambiţii, ros de lupta pentru putere, condamnat la corupţie," pentru care “prin revenirea la putere (se înţelege) revenirea la caşcaval." Uneori, am senzaţia bazată pe fapte că Ion Iliescu este mai tâmpit decât Împuşcatul: “De aceea am vrut să rămân sărac, să fiu un exemplu. Dar cu amărăciune am constatat că exemplul personal nu are forţă.”

În schimb, exemplul demagogiei fără limite are o putere nebună. La tribuna Consiliului a suit şi Adrian Năstase, care, cu lacrimi în ochi, a vorbit despre bieţii pensionari care abia se târâie de la o zi la alta, înfierând din toată guşa racila sărăciei generalizate (la care o contribuţie majoră a avut şi el, în primul rând ca şef de echipă la furat în trei ture şi apoi ca premier fără chemare). După ce s’a autosuspendat din funcţia de conducere a PDS, d-l Năstase solicitase organelor competente să-i numere ouăle dubioase. Văzând că vântul şi-a schimbat direcţia, a cerut amânarea verificării, pe motiv că ar fi fost ocupat. Caruselul fentelor prin care este blocat actul justiţiei a prins a se învârti.

Ce face restul clasei politice în faţa acestor zvârcoliri? Ei da, în fine, face declaraţii. După ce, în Noiembrie anul trecut, pe durata unei vizite la Paris, Traian Băsescu a declarat cu demnitate, în cadrul unei conferinţe de presă că: “Nu mai acceptăm utilizarea etichetei discreţionare «România – ţară coruptă», pentru că aceasta nu mai este o realitate” iată-l acum denunţând grupurile de interese care fac presiuni pe lângă deciziile Guvernului. “De prea multe ori, mafia a ajuns pe masa Guvernului,” a hohotit domnia sa fără echivoc, dar nici cu speranţa de a oferi vreun amănunt. Luat la întrebări de curioşi, Traian Băsescu a declarat că, totuşi, ştie mai multe decât îşi poate imagina cineva. Altfel zis, tăinuire în toată regula.

Dacă Traian Băsescu deţine informaţii de la serviciile specializate că ar exista oameni mânaţi de rele gânduri planând în cercuri precum corbii şi împiedicând bunul mers al prosperităţii în ţară, dar opinia publică este ţinută în ceaţă, din două una: ori fumigena n’are acoperire, nici măcar electorală, ori are, dar organele, probabil la ordinul comandantului suprem, nu-şi fac datoria. Comportarea preşedintelui român, care nu se află la prima deviere de acest gen, este infantilă, în cel mai bun caz, dacă nu infracţională de-a dreptul. Şi într’o situaţie, şi în cealaltă, prestaţia sa este la fel de nocivă ca a ziselor elemente mafiote. La urma urmei, armonia politică este mai puternică decât ar părea la prima vedere. Ce se întâmplă în România la ora actuală (cu nimic deosebit faţă de ce se tot întâmplă de 60 de ani încoace) este o ruşine. 

Caravana hoţilor trece acum în revistă tehnica de furat cu ruda. Ţine de şase d-l preşedinte, în principiul obligaţiei de a acţiona. Pentru că nu se ştie niciodată cum se poate învârti roata alternanţei la guvernare.

3 Februarie 2006