PLURALISMUL MEDIATIC ŞI DEZINHIBAREA JUSTIŢIEI

Liviu Antonesei

Am semnalat aici, nu cu mult timp în urmă, două fapte îmbucurătoare pentru asanarea vieţii noastre publice – mai întîi, acela că presa pare să-şi fi ameliorat prestaţia în sensul unor anchete foarte complete, documentate şi curoajoase asupra modului în care s-au făcut marile averi post-decembriste, mai ales cele aparţinînd demnitarilor; apoi, faptul că semnalările presei, poate pentru prima oară din 1989 încoace, au început să fie luate în serios de Justiţie, care a declanşat anchete penale şi laborioase proceduri de verificare a averilor greu de justificat din salariile de bugetari, oricît de mari ar fi acestea în cazul demnitarilor. Dacă aceste anchete vor merge pînă la finalul lor firesc, vorbesc despre dosare bine instrumentate trimise în instanţă şi rezolvate corect de aceasta, putem spera că Justiţia noastră atît de blamată de opinia publică, situată puţin mai sus decît Parlamentul în ierarhiile acesteia, are şanse să-şi aloce o imagine cît de cît comparabilă cu cea a instituţiilor similare din lumea civilizată.

Mărturisesc că data trecută, cînd am semnalat aceste evoluţii îmbucurătoare, am făcut cu inima oarecum strînsă. În acel moment, şi cercetările presei şi cele ale Justiţiei – parchete, DNA, Comisia de verificare a averilor etc – păreau să meargă într-o singură direcţie, către demnitarii fostului partid de guvernămînt, ceea ce mă făcea să suspectez, dacă nu chiar direct o influenţă politică, atunci măcar o anume inhibiţie şi o oarecare obedienţă – şi a presei, şi a Justiţiei – faţă de „suspecţii” aparţinînd arcului guvernamental. În ultimele două săptămîni însă, cîteva evenimente m-au ajutat să depăşesc această firească reţinere şi să sper într-un real proces de dezinhibare a ambelor instituţii faţă de factorii de putere, oricare ar fi aceştia. În ordinea intrării în scenă: afacerile firmei mamei senatoarei PD – femeie de peste şaptezeci de ani, rivalizînd aproape cu mai celebra Mătuşă Tamara! – cu Primăria Capitalei, începute sub mandatul d-lui Băsescu şi continuate sub cel al d-lui Videanu; afacerea „Copos – Loteria Română”, excelentă pildă de tragerea statului în piept; scandalul legat de întîlnirea de taină dintre d-nii Tăriceanu şi Patriciu şi d-na Macovei, care a provocat cel mai suprarelist ansamblu de declaraţii contradictorii din partea impricinaţilor; în sfîrşit, ultima conferinţă de presă a procurorului şef de la DNA, dl. Daniel Morar, care mi s-a părut complet lipsit de inhibiţii, ascunzînd în spatele aerului său de provincial cumva ponosit un curaj aproape sinucigaş, cum observa şi Mircea Dinescu într-o emisiune de televiziune. Pe ton foarte calm, aproape apatic, dl. Morar ne-a anunţat sec că ancheta în dosarul flota continuă, că autosuspendările politice nu valorează nici cît o ceapă degerată şi că domnii parlamentari şi-au tras nişte regulamente că ar dura peste 20 de zile ca să le poţi face o percheziţie! Operaţiune care, cum ştim, poate să aibă efect doar prin caracterul său inopinat...

S-a spus că presa ar fi fost „ajutată” cu informaţii de serviciile secrete, de oamenii de la Cotroceni ori de aiurea. Chiar dacă ar fi fost aşa, nu are nici o importanţă. Probabil că a mai fost „ajutată” şi alte dăţi, dar a tăcut mucles, fie din cauza presiunilor politice – să ne amintim scandalurile legate de „România Liberă” şi „Evenimentul Zilei” în plină campanie electorală din 2004 –, fie pentru că publicitatea de stat, pe linia Năstase-Mitrea-DIP, era foarte dulce. Pe de altă parte, despre ce „ajutor” poate fi vorba cînd cel puţin trei din marile scandalurile recente au plecat de la simpla, dar atenta!, lectură a declaraţiilor de avere făcute de demnitarii înşişi? Pe de altă parte, nici una din afacerile ciudate semnalate de presă şi intrate în atenţia Justiţiei nu a fost inventată! Aţa că, de pildă, degeaba se plîng domnii de la PSD, de la Năstase şi DIP la Geoană, de atacuri politice. Dacă totul ar fi limpede în afacerile lor, n-ar fi existat nici un motiv de „atac politic”! Iată nu s-au stins ecourile cazurilor „Năstase-Mătuşa Tamara”, „DIP-Soţia cu chitanţe”, că a apărut cazul „Geoană-Vărul Barbă”! Tot mai mult ne dăm seama că, în PSD, se trăişte intens un veritabil cult al familiei dacă nu, ţinînd seama de caracterul dubios al acestor afaceri, al „famigliei”. Poate avea dreptate dl. Băsescu cînd spunea că Mafia a stat, în ultimii zece ani, la masa guvernelor. N-ar fi stricat să fi fost mai exact, mai puţin aluziv...

S-a mai spus că o parte a „afacerilor cu iz penal” ar fi fost descoperite şi semnalate de unele grupuri de presă, legate de anumite „grupuri de interese”, iar cealaltă parte de alte grupuri de presă. Care este problema? Pe de o parte, nici un ziar, radio sau televiziune nu se pot ocupa de toate scandalurile zilei care, iată!, slavă Domnului, se ţin lanţ, adică ies la lumină, în plin „glasnosti”, ca să spun aşa. Pe de alta, trebuie să recunoaştem că avem de-a face cu o presă pluralistă, nu monolitică, fapt excelent şi în domeniul media, nu doar în cel politic. Dacă un ziar, un radio sau o televiziune nu reuşesc să vadă ceva ori încearcă să ascundă ceva, se va găsi altul care să demaşte hoţia, mînăria, afacerea dubioasă ori averea suspect de corpolentă. Este excelent că presa este constant curioasă, scormonitoare. Chiar şi dacă mai greşeşte. Este foarte bine că un ziar şi-a cerut recent scuze pentru informaţiile false difuzate faţă de un înalt demnitar. E trist însă că a fost nevoit să facă asta, pentru că nu s-a documentat suficient sau a dorit să lovească sub centură. Curios este faptul că scuzele au fost solicitate d-nei Monica Macovei, faţă de care un alt ziar îşi ceruse de asemenea scuze vara trecută, pentru un motiv similar. Este limpede că există o presiune – în ambele sensuri! – asupra justiţiei, care se exercită şi prin intermediul presei, fie că aceasta este „fidelizată”, fie că este intoxicată. Din fericire, presa a ajuns în poziţia în care nu mai poate fi nici fidelizată, nici intoxicată în întregul său. De nimeni.

De data aceasta, cred că avem de-a face chiar cu cîteva veşti bune, nu doar cu promisiuni ale acestora. O presă profesionaliozată, dezinhibată şi pluralistă, o Justiţie eliberată de timiditate şi de presiunile politice. Ce ne-am putea dori mai mult? Probabil o clasă politică competentă şi onestă? Da, cu siguranţă, doar că asta durează mai mult! Şi, într-o foarte mare măsură, depinde şi de presă şi de Justiţie cît de rapid va fi procesul. Cum depinde şi de maturizarea noastră civică şi politică, de discernămîntul votului nostru!