IMNUL LICHELELOR

Victor Nicolae

Când nu primeşte ameninţări cu moartea, ziaristul incomod şi imposibil de corupt riscă oricând molestarea. Înainte, s-au încercat şi alte forme de anihilare a lui, ca negocierea, cumpărarea sau şantajul. Apoi, i s-au furat maşinile, cu tot tirajul ziarelor sale în ele, i s-a spart redacţia, i s-au furat documente, i s-au trimis aberaţii scrise, pentru discreditare - unele, în numele dreptului la replică! Trebuie să recunoaştem că alţii o păţesc şi mai rău, când se pomenesc prin Irak cu schije sau cu câte un glonţ în moalele capului. Grea s-a mai făcut şi meseria de ziarist! Grea şi-o face şi ziaristul incomod, când îi supără la culme pe nemernicii profitori, când se pune în faţa valului turbat, când vrea să schimbe faţa urâtă a lumii prin puterea verbului.

Fac pariu că Grigore Culian, înarmat cu laptopul, ar pleca şi mâine în primele linii de foc ale conflagraţiilor. Dar şi aici, el tot în prima linie se află. Aud că este acuzat de nimurici ai condeiului că nu şi-ar scrie singur editorialele! Ce prostie, grohăită de urşi pidosnici, în vreme ce lacul le-a îngheţat coada! Grigore Culian îşi scrie singur, de fapt, tot ziarul! Aici stă ascunsă şi performanţa sa. Ca să fiu mai clar, el "jurnalizează" în stil postmodern textele redutabililor săi colaboratori, păstrând intactă personalitatea fiecăruia. Chiar aşa!

Adevărul este că NU PREA ARE timp să-şi scrie editorialele! De aceea le şi publică atât de rar, deşi ar avea foarte multe de spus.

Alt adevăr este şi acela că şi le scrie chiar singur, cu alte o mie de treburi pe cap. Cine îl acuză de contrariul habar nu are ce înseamnă scrisul la un săptămânal vertical - 50 de editoriale pe an, adică o viitoare carte de 300 de pagini. Acuzatorii în stare de ebrietate nu au habar nici de cum se conduce serios şi responsabil o revistă. Ei se pricep numai la falimente, în care îşi dau din când în când doctoratul. Hahalere dintr-astea, vârâte obraznic peste tot, puse pe criticat principial la ordinul "ochiului albastru şi timpanului cu tresă", intervin indignate ca băşicile numai când treburile redacţionale ale altora merg bine, numai când un anume ziar şi-a câştigat cititorii, când are tăria opiniei sale şi şi-o exprimă răspicat, când a strâns în jur condeie credibile şi bisturie necruţătoare, când operaţia are loc pe cord deschis.

Grigore Culian ar fi şi greu de imitat. Are stilul lui, deja inconfundabil! Direct, concis, ferm. Preferă dicteul automat, trecând peste sofisticări inutile, peste întortocheri de cuvinte zornăitoare. Vorbă multă, sărăcia omului! Atrăgându-şi adesea roiul înveninat al greşelii gramaticale, îşi reprimă cu greu regretul că adesea nu-i mai rămâne vreme nici pentru o ultimă corectură. Marţi, la orele amiezii, ziarul se află în drum spre tipografie. Ultimele ştiri i-au ieşi din printer şi cu 10 minute înainte de a fi urcat în maşină.

Grigore Culian scrie în orice condiţii de confort şi de stare a vremurilor, între veştile ce curg şiroaie de pe Internet, între telefoanele ce nu mai contenesc în redacţie, scrie în drum dinspre Canada, unde a asistat la o gală internaţională de box, scrie între două reprize de fotbal, între două partide de tenis, între două veşti total contradictorii, între crize, tzunami şi răsturnări ireversibile în creuzetul istoriei.

Şi asupra mea s-au năpustit nimuricii, cu mai multe şanse însă. Face parte din regula jocului - un joc însă neloial, cu lovituri pe la spate, cu insinuări periculoase şi ticăloşie. Se vedea de la o poştă că încercam o nouă modalitate de comunicare, mai apropiată cumva unui anumit gen de literatură, ca să nu fiu şi eu ca alţii! Atacat cu emfază de înfumuraţi ai ratării, mi-am înăbuşit pentru o vreme tentaţiile pamfletare. Regret astfel faptul că multe dintre lichelele patentate rămân fără binemeritata pocnitură peste bot!

Dar care ar mai fi climatul actual al presei de atitudine? Să luăm în considerare numai recentul exemplu al experţilor NASA în probleme de climă. Ei au susţinut că se impun măsuri drastice, anul trecut fiind cel mai cald din istoria înregistrată. S-ar impune şi în politica administraţiei americane încetinirea urgentă a efectelor devastatoare ale poluării. Imediat, experţii NASA au fost ameninţaţi că, dacă nu vor ocoli asemenea declaraţii nedorite, vor suferi "consecinţe tragice". În curând, până şi candidul buletin meteorologic va fi verificat şi cenzurat la cataramă!

România îi iubeşte din ce în ce mai puţin pe români, parcă ar vrea să ne pună întreaga credinţă la încercare. Parcă ne-ar împinge pe toţi la recalificare patriotică. Presa dâmboviţeană înjură de mama focului, la propriu, cu termeni culeşi din gunoiul de la barieră. Ne-am pus pe înjurat spurcat, încredinţaţi că nimeni nu ne va întrece în astfel de "realizări porcos-metaforice". Cum de nu ne dăm seama de ce absurditate ne paşte?! Ei tocmai asta vor, să înjurăm, pe rupte, să ne înjurăm între noi, să ne blestemăm urât, greţos, cu patimă! Poate ne răcorim... de tot! S-a dat drumul la înjurat, fraţilor, ca o descărcare a energiilor negative ale neamului! Azi e voie! Profitaţi, bălăcăriţi! Suntem încurajaţi pe alocuri chiar de către stăpânire! Şi cine profită? Tot lichelele! Că ele au fost prolifice şi încă mai sunt!

Înjurătura se duce-n vânt... iar prostul intră-n pământ!

Să nu credeţi că scriu cu prea multă simpatie despre incomodul Grigore Culian. Dar nici dacă ne-am afla în tabere diferite, nu l-aş considera un adversar sadea. Pentru că adevăratul nostru duşman se află dibaci înrolat în comandouri agitate frenetic, bezmetic, sub asurziri de marşuri distorsionate:

"Lichele au fost / Lichele-s încă / Şi-or fi în neamul românesc /

Că rupte-s ca din tare scârnă / Lichelele oriunde cresc!”