ILUZIA BĂSESCU

Valerian Stan

Cine şi de ce a votat atâţia ani cu Ion Iliescu, îmi e simplu să-mi explic. Cine şi de ce a votat în 1996 cu Emil Constantinescu, de asemeni îmi explic uşor. Ce îmi e greu să înţeleg e cum de a fost posibil ca destui oameni de calitate să voteze cu Traian Băsescu. La ce s-or fi aşteptat, oare, aceşti oameni de la alesul lor? Să fie mai bun decât Ion Iliescu, cel căruia urma să-i ia locul? Mai bun decât contracandidatul Năstase? Să se ţină de cuvânt şi, odată ajuns la Cotroceni, să se lupte cu „sistemul ticăloşit”?

Mi-am pus din nou aceste întrebări, când, cu ceva timp în urmă, l-am auzit pe actualul preşedinte declarând (un interviu la BBC) că nu intenţionează să-i schimbe prea curând pe şefii serviciilor secrete – moşteniţi de la PSD, cu tot cu „sistemul ticăloşit”. O referire pe care Băsescu a făcut-o la „nivelul de cooperare al serviciilor noatre cu cele din structurile NATO” mi s-a părut că a vrut să sugereze că schimbările pe care unii le cer făcute la serviciile secrete ar putea fi prost primite de aliaţii noştri. Ştim, desigur, că nu scrie nicăieri că şefii amintitelor servicii trebuie automat schimbaţi de fiecare dată când la Palatul Cotroceni se instalează un nou preşedinte. Din punctul acesta de vedere, Băsescu nu avea să dea nimănui vreo explicaţie. Nici chiar acelora dintre votanţii săi care sperau ca directorii SRI şi SIE, Radu Timofte şi Gheorghe Fulga – oameni aparţinând, indiscutabil, la vârf, „sistemului ticăloşit” – să fie înlocuiţi odată cu venirea la putere a Alianţei „D.A.” („Dreptate şi Adevăr”, pentru cine a uitat). Răspunzând astfel criticilor săi, Băsescu ar fi putut să salveze măcar aparenţele. Aşa, însă, sugerând că Fulga şi Timofte au devenit indispensabili pentru Alianţa Nord-Atlantică şi pentru apartenenţa României la ea, şeful statului ori ne crede proşti, ori are el însuşi o problemă cu inteligenţa. Bineînţeles că apartenenţa la NATO nu impune nimănui vreo condiţionare ca aceea pe care ne-o sugerează preşedintele. O asemenea dezinformare, şi încă de la un asemenea nivel, îmi pare rău s-o spun, seamănă foarte tare cu cele pe care Securitatea însăşi le practica în beneficiul său şi al regimului pe care îl servea.

Dar Traian Băsescu se dovedeşte pur şi simplu rău intenţionat. Iată ce a mai declarat, „motivându-şi” decizia de a nu opera vreo schimbare la serviciile secrete: „Sigur, avem dezavantajul că România are doar 15 ani de la Revoluţie Nu pot să pun nici un şef de serviciu cu vârsta de 15 ani, nici măcar nu pot să-l fac locotenent. Daca vrem nişte servicii care să nu fi avut nici o legătură cu fostele structuri, va trebui să punem copii de 15 ani. Încă nu merge, nu ne-ar crede nimeni că suntem serioşi în varianta asta”. Citeşti şi te cruceşti. Dar cine v-a cerut vreodată aşa ceva, d-le preşedinte, să puneţi la serviciile de informaţii nişte „copii de 15 ani”? Ce diversiune mai e şi asta? Vă faceţi că nu înţelegeţi, dar adevărata problemă e că serviciile de informaţii – ca şi celelalte instituţii importante ale statului – ar trebui conduse de oameni care, deşi născuţi în comunism, nu au făcut parte din sistemul comunist. Adică nu au fost demnitari şi activişti comunişti, agenţi ai Securităţii ori informatori şi colaboratori ai ei şamd. Despre asta vorbim, despre oameni ca Iliescu, ca Năstase şi Vadim Tudor. Ca Dan Voiculescu şi Ristea Priboi, ba chiar şi ca dvs, d-le Băsescu! Ca dvs şi ca atâţia alţii, mai mult sau mai puţin ştiuţi, care aţi confiscat politica, economia, justiţia, diplomaţia şi mai toată societatea românească „post-comunistă”. Nu vă faceţi că nu înţelegeţi că mai sunt şi români, „născuţi în comunism”, care n-au fost nici securişti, nici mari mahări comunişti, ca Iliescu, şi nici oameni trimişi de Ceauşescu cu misiuni în Occident - ca dvs şi Năstase, de-un exemplu! La Strasbourg, parlamentarului rus care s-a interesat de bazele americane din România i-aţi răspuns că şi ei au stat în România atâta timp şi că românii „nu i-au întrebat niciodată de ce au stat”. Ba, i-au întrebat, d-le Băsescu, iar pentru asta mulţi dintre compatrioţii dvs au plătit cumplit! E adevărat că tatăl dvs - tovarăş atâţia ani cu comisarii ocupanţi ai Armatei Roşii (dar şi cu viitorul general criminal Milea) - nu i-a întrebat. La fel, nu i-a întrebat nimic nici tatăl socru - un miliţian odios, o coadă de topor cu care sovieticii au făcut „colectivizarea” în România. Dar asta nu înseamnă că toţi românii au fost şi sunt ce aţi fost şi sunteţi dvs şi neamul dvs. 

După interviul insolent al lui Băsescu, am urmărit atent presa din ţară. Absolut nici o reacţie! Nici nu mă aşteptam la altceva. Sunt câţiva ani de când ştiu bine că nu mai e de aşteptat nimic nici de la presă, nici de la „analiştii şi comentatorii noştri”. Şi, în definitiv, ce-ai putea să mai aştepţi de la nişte oameni făcând „presă” pe banii lui Dan Voiculescu, fraţii Păunescu, Patriciu şi Vântu, când Doina Cornea însăşi răspândeşte o confuzie aptă să întunece până şi cele mai lucide minţi. Ne amintim că în momentul în care s-a aflat că preşedintele scriitorilor Eugen Uricaru a fost informator al Securităţii, d-na Cornea a luat foc şi l-a somat pe „Udrea” să plece imediat de la conducerea Uniunii Scriitorilor. Domnia sa şi-a motivat luarea de poziţie prin aceea că „Ar fi fost un gest antisocial dacă aş fi tăcut, Uricaru fiind şeful unei instituţii foarte importante”. Ar fi putut cineva să nu aprobe o asemenea atitudine? Evident că n-ar fi putut. Mai ales că, s-a spus, Uricaru dăduse informaţii securiştilor inclusiv despre cunoscuta dizidentă. O problemă apare, însă, atunci când d-na Cornea judecă aceleaşi lucruri cu unităţi de măsură diferite. Adică ce-i rău la Uricaru nu-i rău şi la Băsescu, de pildă. Despre colaborarea cu Securitatea a actualului preşedinte se tot vorbeşte de aproape cinsprezece ani. Băsescu însuşi a recunoscut că a dat „un camion de rapoarte Securităţii”. Dar chiar dacă n-ar fi recunoscut, întreb, ar fi putut cineva să meargă în misiune în Occident, reprezentând regimul comunist, dacă n-ar fi fost om al Securităţii? 

La sfârşitul anului trecut, Emil Constantinescu a indicat, cu maximă precizie, nu mai puţin de 12 documente aflate în arhive şi probând colaborarea lui Băsescu cu Securitatea (se pare că în puţine alte chestiuni a fost mai serios fostul preşedinte ca în scotocitul prin arhive). Cu toate acestea, într-un interviu recent publicat în „Ziua” d-na Cornea îşi arogă un drept pe care în mod evident nu-l are, şi îl declară pe Băsescu „un şef al statului care n-a participat la structurile Securităţii”. Şi, mă rog frumos, de unde ştiţi dvs chestia asta, d-na Cornea? De la Tudor Postelnicu? De la Ceauşescu însuşi?

Eu înţeleg că sentimentele d-nei Cornea pentru Băsescu sunt diferite de cele faţă de Eugen Uricaru. Actualul şef al statului nu numai că n-a turnat-o la Securitate, dar i-a mai şi oferit o poziţie foarte respectabilă, de preşedintă a Consiliul de onoare pentru conferirea celei mai înalte distincţii în stat, Ordinului naţional „Steaua României”. Ştiu – şi înţeleg – sensibilitatea d-nei Cornea faţă de asemenea gesturi. Şi totuşi, iertată să-mi fie îndrăzneala, eu cred că un asemenea caz, în care vorbim despre preşedintele României, şi nu despre preşedintele Uniunii Scriitorilor ori al moaşelor comunale - ar fi meritat ceva mai multă grijă. Pentru că într-un asemenea caz, o judecată greşită, chiar şi numai din imprudenţă, poate fi un „gest antisocial” cu consecinţe infinit mai serioase decât în oricare altul. În sfârşit, pentru ca declaraţiile d-nei Cornea să maximizeze confuzia, în interviul amintit domnia sa se repede din senin la Paul Goma (se pare că deja nimeni nu mai poate trece drept intelectual serios dacă nu-i trage barem înjurătură lui Goma). Paul Goma - zice d-na Cornea, fără ca să fie măcar originală în corul detractorilor scriitorului exilat – e un frustrat care a devenit foarte dur cu intelectualii din România. Nedrepte judecăţi, doamna Cornea!

Să nu uit: povestea cu copiii de 15 ani („singurii care n-au avut legături cu fostele structuri”) a mai spus-o Băsescu şi când s-a întâlnit cu diplomaţii români. Cărora le-a dat şi lor asigurări că n-au nici un motiv să se teamă c-ar putea fi schimbaţi. Ceea ce, se înţelege, le-ar fi spus nu doar Ion Iliescu, dar şi Ceauşescu însuşi.