MOŞTENIRE ŞI PEDEAPSĂ – CORUPEREA SPERANŢEI

Liviu Cangeopol

Erau crezute apuse acele vremuri cu dosarul tulbure, când unii trebuiau să plătească oalele sparte în contul rudelor. Decizia lui Adrian Năstase de a-şi forţa mătuşa moartă să-i lase moştenire ditamai averea obţinută prin trafic de influenţă lasă urme mai serioase decât era de aşteptat. Unii s’au umplut de ridicol mergând până la a cânta prohodul comunismului. Alţii, mai modeşti, doar pe cel al PSD. În sfârşit, cei mai prudenţi s’au rezumat la a constata că baletul politic al nepotului moştenitor a ajuns la cap de linie. Popor cu sânge latin în alcool, românii cad în extaz din orice. A-i tempera este o datorie civică.

Văzându-se încolţit ceva mai rău decât voievodul din balada Mumei lui Ştefan, Adrian moştenitoru’ minune s’a autosuspendat din funcţia de preşedinte executiv al partidului. Măsura era sortită să rezolve scandalul pe baza principiului: “Este atât de onest, săracul, încât, uite, spre a nu adumbri bravul partid al celor trei roze, nobilul politician, care nu umblă înnebunit după funcţii şi onor, s’a îndepărtat singur, probabil cu o mare durere în piept!” E drept, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu s’a suspendat. Ţara poate fi făcută de râs, având în fruntea legiuitorilor un individ abonat la scandaluri financiare cum altul este la programul de televiziune.

Potrivit ziarelor în picaj, PSD este mai divizat ca niciodată. Fracţiunea baronială îl priveşte pe moştenitor cu un ochi indulgent, în timp ce Ion Iliescu joacă ipocrit cartea purităţii de stânga, de parcă înalta hoţime de partid nu din pulpana şi sub oblăduirea sa a fost zămislită. Odată cu Adrian Năstase, un alt brigand pesedist de frunte s’a autosupendat din funcţia de lider al organizaţiei Bucureşti. Este vorba despre Dan Ioan Popescu, încălzit la Procuratură cu lampa de pârlit porcul de Crăciun să spună de unde a acumulat dumnealui fabuloasa-i avere, când nici mătuşi nu se ştie să fi avut?!

Mizând prea mult pe rolul de justiţiar, Ion Iliescu a declarat că PSD trebuie să devină „promotorul unor acţiuni hotărâte în plan legislativ şi instituţional, care să permită creşterea transparenţei în legătură cu modul în care liderii politici şi-au construit bunăstarea actuală.” Ehei, dacă milita dumnealui astfel prin 1990, nu mai era nevoie azi de atâtea suspendări şi anchete! Un expert în sondaje, Sebastian Lăzăroiu, forând psihologic în spatele rânjetului afişat, susţine că Ion Iliescu se bucură în sinea lui de recentele scandaluri, care-l propulsează din nou drept imaginea neîntinată a comunistului reformat de omenie. Încă puţin şi filialele din teritoriu îi vor scanda numele, cerându-l la cârmă.

În urmă cu câţiva ani, când s’a votat legea care prevede controlul averii demnitarilor, parlamentarii PSD au ciunţit o sugestie europeană privind extinderea familiei. În Recomandarea 4 făcută în anul 2000 de Consiliul Europei, se specifică gradul al treilea de rudenie. În varianta pesedistă, „Prin familie, în sensul prezentei declaraţii, se înţelege soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinere.” În paralel cu pervertirea prevederilor, mătuşa Tamara trudea pe rupte la fărădelegi acoperite de nepot.

Unul din apărătorii lui Năstase susţine că acesta ar fi ţinta serviciilor secrete. Ciudată acuzaţie! Chiar dacă liderii acestora ar avea motive să nu-l iubească pe antipaticul îngâmfău, ce legătură au unele cu altele? Problema e simplă şi ţine de informaţie. Cine altcineva ar fi putut da în vileag droaia de nenorociri comise de Adrian Năstase în ultimii ani, dacă nu un serviciu specializat în colectarea de informaţii cu caracter discret?

Enumerăm câteva din giumbuşlucurile sale. Printr’un intermediar, Adrian Năstase a solicitat un sfert de milion de dolari de la un lider al lumii interlope din Bucureşti pentru a-l scăpa de probleme. În 1998, Năstase a cumpărat un teren din Bucureşti cu 11.000 de dolari, de 25 de ori mai mic decât preţul real, de la Gabriel Bivolaru, infractorul pesedist pentru care domnia sa făcea presiuni zgomotoase în vederea exonerării juridice.

Soţia sa a primit moştenire de la defuncta mătuşă un teren pe care plătise, în 1999, 156 de dolari, desi preţul de atunci ar fi fost 50.000 de dolari. În prezent, terenul valorează aproximativ 250.000 de dolari. Astel, suma investită a sporit de 1.600 de ori. În 1999, soţia lui Năstase a cumpărat (de la o persoană care mai apoi a aterizat în guvernul soţului) terenuri lângă Bucureşti în valoare de 2,65 milioane dolari cu numai 139.000 dolari. În acelaşi an (ţineţi cont, sub nasul democratului vigilent Emil Constantinescu), Sorin Teşu a depus 400.000 de dolari în contul aceleiaşi Dana Năstase, ca doi ani mai târziu să fie numit şeful de cabinet al… d-lui Năstase.

 Cum afacerile mătuşii Tamara băteau prea tare la ochi, a fost întocmit un dosar de anchetă, ceea ce se poate spune şi despre uriaşa sumă donată de Sorin Teşu d-nei Dana. După ce Adrian a ajuns prim-ministru, ambele dosare s’au volatilizat. Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a sesizat Parchetul. Aşteptăm rezolvarea cu sufletul la gură.

 Să ne întoarcem la cererea de transparenţă şi purificare a partidului lansată de Ion Iliescu. Probabil că nici dumnealui singur nu ştie ce vorbeşte, atâta timp cât cele enumerate mai sus sunt doar vârful aisbergului matrapazlîcurilor năstăsiene (care i-au rotunjit averea la peste un miliard de dolari – cât moştenirea a o mie de mătuşi!), care nici el nu reprezintă decât o infimă parte a haitei de atac pesediste. Cotidianul România liberă a prezentat un material ilustrativ de pe urma căruia reiese că din cei 30 de membri ai Biroului Permanent Naţional al PSD numai cinci nu au fost implicaţi în scandaluri de corupţie. Inclusiv curatul, săracul şi cinstitul Ion Iliescu şi-a cumpărat o vilă de protocol pe un preţ de nimic (e drept, la îndemnul bunului său aliat, prieten şi succesor, Emil Constantinescu).

Este limpede: PSD ar trebui să se autosuspende în totalitate şi definitiv, cu ajutorul Procuraturii şi al electoratului. Se va întâmpla aşa ceva? Nici o speranţă. De ce? Nu-i greu de răspuns. În primul rând, tabăra adversă este coruptă într’o proporţie asemănătoare. Dacă nu financiar, atunci moral. Ceata partidelor aşa-zis de stânga reprezintă moştenirea activului de partid şi a corpului de ofiţeri ai Securităţii, care, timp de 16 ani, n’au avut ca scop decât să fure, pe orice cale, din orice cămară, cât de mult cu putinţă. Cealaltă echipă, aflată azi la putere, este alcătuită preponderent din foştii colaboratori ai corpului de ofiţeri ai Securităţii, puşi şi ei pe căpătuială. Printre ei, câte un naiv, ici şi colo, rătăcit şi speriat. 

Jaful de proporţii colosale la care liderii ei au supus România cere, din când în când, nu câte un act de justiţie (imposibil de acordat în lipsa statului de drept), ci câte un mic sacrificiu. Odată ce un rechin mai cunoscut al corupţiei naţionale este îndepărtat (nu pedepsit!), lucrurile se liniştesc, opinia publică oftează mulţumită şi fiecare îşi vede de-ale lui. Până acum, sacrificiile au fost rare şi mărunte. Acum, în prag de aderare europeană, se cere un trofeu cu mai multe coarne ca de obicei. Fostul premier este ţinta ideală. Dacă îi vor lăsa gologanii în pace (şi-I vor lăsa, pentru a nu se crea un periculos precedent), nici măcar nu va face tărăboi. Colegii de partid îi vor mulţumi pentru jertfire. PSD va fi iar, cel puţin pentru o vreme, un partid curat, pornit să lupte pentru năzuinţele sărmanilor.

La viitoarele alegeri, PSD va urca iar la Putere, căci, între timp, scandalurile guvernamentale vor continua, înclinând balanţa în favoarea celor care nu pot să fure decât cu simţită cumpătare. Iar ţara va merge înainte ca şi până acum. Adică va sta pe loc, pironită în propria-i nepăsare, pedepsită pentru averea lăsată moştenire de mătuşa cu secera şi ciocanul.

Cel mai mare neajuns al corupţiei generalizate nu este sărăcirea întregii populaţii şi paralizarea funcţiilor statului, ci, pur şi simplu, coruperea speranţei. Într’o ţară ca România, nimeni şi nimic nu mai poate readuce speranţa. Oricum, românii vor putea trăi şi fără ea. N’au mai văzut-o la faţă de atâta timp.

20 Ianuarie 2006