New York  Magazin
[Start] [Despre noi] [Editorial] [Ulima ora] [Autori] [Arhiva] [Echipa] [Contact] [In English]

LUAŢI-VĂ ŢARA ÎNAPOI!...

Grigore L. Culian

Grigore L. CulianAbia publicasem editorialul de saptamâna trecuta - “Timpul scadenţei” – şi o noua ştire avea sa-mi confirme ca Adrian Nastase este unul din capii relelor petrecute în România post-decembrista. “S-a furat Dosarul Matuşa”, titreaza ziarul Ziua de vineri, 19 ianuarie, amintind ca “de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) a disparut întregul dosar - nu numai o sesizare bancara - privind tranzacţia din 1999, în suma de 400.000 de dolari, în contul soţiei fostului premier Adrian Nastase, operaţiunea fiind suspectata de spalare de bani. ONPCSB primise o sesizare din partea unei banci din strainatate, beneficiara importantei sume fiind Dana Nastase. Preşedintele de atunci al Oficiului, Ioan Melinescu, fost ofiţer de Miliţie, s-a ocupat personal de rezolvarea cazului. Datele au fost strânse pâna la sfârşitul anului 2001, când, în mod normal, existau doua posibilitaţi: în cazul în care se ajungea la concluzia ca operaţiunea bancara este într-adevar suspecta de spalare de bani, dosarul trebuia înaintat Parchetului General, care ar fi trebuit sa declanşeze urmarirea penala; în cel de-al doilea caz, daca tranzacţia ar fi fost considerata legala, dosarul trebuia arhivat şi pus la pastrare. Dar nici una dintre cele doua situaţii nu s-a petrecut, existând toate indiciile ca dosarul s-a volatilizat în acea perioada sau în cea imediat urmatoare, înainte de debarcarea lui Melinescu din fruntea ONPCSB. N-ar fi exclus ca respectivul sa-şi fi platit atât noua funcţie cât şi libertatea cu dosarul privitor la Dana Nastase… (…) În urma articolelor de presa şi la solicitarea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, responsabili ai Oficiului au cautat dosarul cu pricina şi n-au dat cu nici un chip de el. În acel moment, a fost sesizat Parchetul, în legatura cu o posibila şi extrem de ciudata dispariţie a unor documente clasificate”.

Daca saptamâna trecuta descriam modul dezgustator în care nababul Adrian Nastase îşi subordonase pe vremea când era prim ministru aproape toata mass media românească din ţara şi din strainatate (cu ajutorul unor directori de ziare gata sa “colaboreze” în schimbul unor mari sume de bani publici - circa 65 de milioane de dolari în 4 ani!) pentru a-şi promova propria imagine, iata ca, de data asta, fostul nomenclaturist comunist încearca obstrucţionarea Justiţiei pentru a-şi acoperi infracţiunile cu incidenţa penala. Şi nu e de mirare, având în vedere ca demnitatea sau asumarea responsabilitaţii nu sunt deloc elemente care sa-l caracterizeze pe ciocoiul fost candidat la Preşedinţia României. Şi totuşi, vor spune unii, Nastase s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte executiv al PSD. Ar fi, însa, prea frumos sa credem ca a facut-o pentru a da mâna libera Justiţiei sa-şi spuna cuvântul. Nu, nici vorba! Raspunsul corect ni-l da ziaristul Traian Ungureanu, la radio EUROPA LIBERĂ (17 ianuarie 2006). Citez:

“În clipa în care Adrian Năstase anunţa ca se autosuspenda, multa lume a rasuflat uşurata. Motivul? PSD s-a dovedit în stare, în sfârşit, de un gest integral de raspundere. Impresia a durat însa puţin. Iniţiativa dramatica şi discursul demn ale lui Nastase ascund cu totul altceva. Adrian Nastase s-a autosuspunedat din funcţia de preşedinte executiv al partidului. Dar presa a avut curiozitatea sa confrunte aceasta decizie cu statutul partidului şi a avut o surpriza: autosuspendarea din funcţie nu este prevazuta nicaieri în statut. Acesta permite doar autosuspendarea din partid. Este o greşeala fara consecinţe? Nu. Eroarea nu este deloc întâmplatoare. Astfel, daca Nastase respecta statutul şi parasea temporar partidul, noua situaţie ar fi avut consecinţe în alta parte. Poziţia lui Nastase în fruntea Camerei Deputaţilor ar fi fost de neaparat. Parasind însa funcţia de preşedinte executiv, dar ramânând membru PSD, Nastase şi partidul pot pretinde în continuare ca şefia Camerei Deputaţilor nu este afectata. Autosuspendarea de a fost, deci, o manevra care a luat în calcul situaţia de la Camera, unde PSD controleaza un post-cheie. De unde atâta grija? În fond, postul de preşedinte al Camerei a fost primit de PSD şi plecarea lui Nastase ar fi permis partidului sa înainteze numele unui alt candidat. Liderii PSD ştiu probabil ca situaţia este mult mai complicata. Doua obstacole stau în calea acestui scenariu: în primul rând, numirea se decide prin votul deputaţilor şi PSD nu mai este sigur pe o majoritate. Când Nastase a devenit preşedinte al Camerei, PSD a avut voturile Partidului Conservator şi ale PRM, care au înclinat balanţa. Acum, PSD nu mai poate conta pe votul conservatorilor şi nici chiar pe toate voturile PRM. În al doilea rând, PSD nu poate produce, fara zguduiri interne, un nou candidat. Înlocuitorul lui Nastase ar urca brusc în ierarhia de partid şi nimeni nu este dispus sa mişte, deocamdata, lucrurile. Dar autosuspendarea lui Nastase nu are o singura carenţa. Aşa cum Nastase însuşi a avut grija sa anunţe, el va continua sa fie un personaj politic activ. Este imposibil de crezut ca Nastase va sta acasa şi nu-şi va vedea de treaba la partid la fel ca înainte. El nu va mai semna acte, dar cuvântul şi relaţiile sale vor continua sa aiba greutate. La un loc, autosuspendarea anunţata este un gest nul. Valoarea noii situaţii sta numai şi numai în faptul ca ea semnaleaza o victorie şi o dovada de putere a presei. Aceasta reuşita îngusteaza, pentru prima oara de mulţi ani încoace, supremaţia puterii politice în treburile publice”. Aşadar, iata ce se ascunde în spatele “autosuspendarii” lui Adrian Nastase. Şi înca o proba care îl descalifica politic fostul jupân din PSD: el apare şI în sondajele de opinie drept cel mai corupt premier din ultimii 16 ani. 32% dintre intervievaţi cred acest lucru despre Nastase, 7% au optat pentru Nicolae Vacaroiu, 5 % pentru Victor Ciorbea, Petre Roman şi Calin Popescu-Tariceanu, 4% pentru Radu Vasile şi doar 1% pentru Mugur Isarescu şi Theodor Stolojan. Scorul este şi mai mare printre intervievaţii cu studii superioare, care l-au indicat pe Nastase drept cel mai corupt premier în proporţie de 46%. Sondajul a fost realizat în perioada 9-14 ianuarie a.c., pe un eşantion reprezentativ de 1.125 de persoane, marja de eroare fiind de +/-3%. Elocvent, nu-i aşa, chiar daca circa 50% dintre aceeiaşi oameni l-au vrut preşedinte!?!

Vineri, 19 noiembrie 2006, Departamentul Naţional Anticorupţie a declanşat şi urmarirea penala împotriva vicepremierului României George Copos (u.t.c.) şi a parteneriilor sai de afaceri, Nicolae Cristea, directorul general al Loteriei Române, şi Roza Gilio Giuzepe, administrator la firma Ana Grup. Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi evaziune fiscala, iar anchetatorii investigheaza modul în care miliarde de lei din banii publici s-au scurs de la Loteria Româna catre buzunarele lui Copos. Iata deci un alt ciocoi din gaşca lui Nicu Ceauşescu ajuns la vârfurile puterii, dupa ce a venit în Bucureşti cu traista’n baţ, a facut vreo 200 de milioane de dolari pe spinarea proştilor şi acum vrea mai mult, deşi banii pe care îi are i-ar ajunge sa traiasca în belşug cel puţin zece vieţi. La fel ca şi pe Adrian Nastase, lacomia l-a dus, speram, la pierzanie…

Ceea ce urmeaza este greu de anticipat. Dupa parerea mea, a venit timpul scadenţei şi clica mafiota care bea sângele românilor de peste 16 ani trebuie eliminata. Mai ales acum, când Uniunea Europeana este cu ochii pe România şi nu mai înghite jumataţi de masura. În fond, ceea ce se petrece în ţara în ultimiii 16 ani este doar o rotire de cadre în FSN (Frontul Salvarii Naţionale la “Revoluţie”), rebotezat PSD, PD, PRM, PNL sau PC, cu mici schimbari de personal şi nicidecum de fond. 

Cum Traian Basescu şi Calin Popescu-Tariceanu au şi ei destule bube în cap (procese penale pe rol!), în ciuda popularitaţii de care (temporar) se bucura; cum Dan Ioan Popescu –DIP a vizitat şi el Parchetul iar Ion Iliescu are de dat socoteala pentru crimele comise în trecut (asta ca sa dau numai câteva exemple la “vârf”), titlul de pe prima pagina - “România condusa de hoţi?!” - pare justificat. Poate ca a venit timpul ca românii sa se trezeasca şi sa nu mai voteze cu “ESCU”. Numai aşa, cred eu, îşi vor putea lua ţara înapoi!

New York, 24 ianuarie 2006

[Start] [Despre noi] [Editorial] [Ulima ora] [Autori] [Arhiva] [Echipa] [Contact] [In English]

Copyright© New York Magazin

www.submitexpress.com BuiltWithNOF www.e-ziare.ro