”24 IANUARIE” ŞI URMAŞII LUI...

Andrei Vartic

La fiece 24 ianuarie este important sa ne interesam daca cei care conduc poporul român construiesc serios ziua lui de mâine. Trecând peste iubirile de sine, iubirile de cabinetele somptuoase de la Cotroceni sau Palatul Parlamentului sau de capatuiala fara margini a lor şi a familiilor lor. Fiindca radacinile pe care sta naţiunea româna (folosim exact sintagma pe care o foloseşte şi George W. Bush când vorbeşte despre „american nation”) s-ar putea sa se usuce sau sa putrezeasca în noua stare a lumii daca temelia noastra de fiinţare nu este armonizata macar din când în când cu noua stare a lumii. Inclusiv cu cea tehnologica, ecologica, etnoculturala sau climaterica. Aşa se face ca macar pe 24 decembrie clasa politica şi vârfurile societaţii civile ar trebui sa puna mâna la piept şi sa ne spuna şi noua, nu doar protipendadei care i-a pus santinele în cele mai uriaşe cabinete ale lumii, ca ei vegheaza idealurile Unirii de la 24 ianuarie 1859.

Câţi au fost cei care au realizat Unirea? Puţini. Foarte puţini în comparaţie cu actuala clasa politica. Cât au muncit ca sa o pregateasca şi sub aspect politic, şi sub cel lingvistic, cultural, vamal, tehnologic, istoric, etnografic, antropologic etc, etc? Foarte mult. Unii au platit cu viaţa. Ca Balcescu sau Russo. Alţii au riscat cu domnia. Ca Alexandru Ion Cuza. Alţii s-ai stins încet de la faptul ca nu au fost nici macar lasaţi sa intre pe teritoriul României. Ca Alexandru Hâjdau. Marea lucrare a Unirii s-a facut totuşi. şi s-a facut bine. Dar ce a dat Unirea românilor?

Mai întâi Unirea de la 1859 a armonizat harta tradiţiilor româneşti cu noua democraţie a lumii. Daca Unirea nu se facea cu formula votului universal nenorocirile sociale ar fi adus inestimabile catastrofe tuturor românilor. Apoi votul universal (cu toate pripoanele lui de moment) a fost întarit prin reformele cele mai adânci pe care le-a cunoscut tradiţia româneasca, inclusiv reforma agrara. Le-au placut, nu le-au placut marilor proprietari reformele lui Cuza-Cogalniceanu, dar ele au dat bilet de devenire poporului român în toata structura celei de a doua revoluţii tehnologice. Fabricile, universitaţile, armata moderna, şcolile în tot satul, caile ferate, şoselele, finanţele, arhitectura, literatura, pictura, industria petrolului şi a carbunelui, fabricile de electricitate etc, etc nu au întârziat în România tocmai fiindca parinţii Unirii de la 24 ianuarie 1859 au realizat la timp reformele pe care ale state europene le-au întârziat (de pilda Rusia). Micul Paris nu s-a creat din vânare de vânt, ci din lucrul reformelor care nu au distrus radacinile poporului român, ci le-au întarit. Atunci când Mircea Vulcanescu, el însuşi un reformator de geniu, dadea dimensiunea româneasca a existenţei la 1944, de fapt demonstra lucrarea formidabila a reformelor care au urmat dupa 24 ianuarie 1859, reforme care nu au distrus temelia ontologica a poporului român, ci au întarit-o. Şi înca substanţial. Şi ca iresponsabilitatea lui Carol al II-lea a adus abisul comunist din care nu putem ieşi nici astazi.

Un alt mare merit al generaţiei Unirii de la 24 ianuarie este ca a reuşit sa convinga marile puteri ale lumii ca pacea generala şi prosperitatea Europei poate fi atinsa şi printr-o Românie puternica. Se pare ca acei Cogalniceni cunoşteau mult mai bine harta geopolitica a Europei decât actuala generaţie de politicieni. O Românie puternica stopa interesul otoman, dar şi cel rusesc, spre inima Europei. O Românie puternica scadea din forţa interesului central-european. O Românie puternica prelungea civilizaţia europeana spre zonele dinspre care îi veneau cele mai mari nenorociri. Zilele astea academicianul Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, se plângea ca nu are susţinerea statului român pentru editarea academica a caietelor lui Mihai Eminescu (pentru a vede tânara generaţie de intelectuali cât de culta a fost generaţia Unirii). Avea asemenea probleme Vasile Alecsandri atunci când, trecând peste iubirile sale de sine, edita poeziile populare ale românilor în limbile europene pentru a demonstra elitelor apusene cât de adânc şi european este acest popor român de la marginea Europei? Nu le avea. Fiindca interesul naţional al României era promovat cu insistenţa de politicienii de la 24 ianuarie 1859 şi prin valorile spirituale ale românilor.

La fiece început de an, pe 24 ianuarie, câteva lucruri esenţiale ce cer a se vedea şi revedea de catre fiece român cu minte pe umeri. Daca actualele vârfuri ale poporului român lucreaza serios pentru ziua de mâine (aşa ca acest popor european sa aiba devenire politica şi economica pastrându-şi şi tradiţiile, şi spaţiul de geneza). Daca actuala protipendada armonizeaza corect producerile româneşti cu cele ale lumii (aşa ca poporul român sa nu se transforme în consumator şi serv al producerilor din alte parţi ale lumii). Daca starea culturii poporului român da şanse unui Alecu Russo sa descopere matricea spiritualitaţii („lipsa de teama în faţa morţii”, mai spunea Mircea Vulcanescu în 1944) de la 24 ianuarie 2006, daca un Vasile Alecsandri poate scrie Hora Unirii de la 24 ianuarie 2006, daca un Mihai Eminescu poate scrie Scrisoarea a III-ea (mai necesara la 2006 decât la 1875), daca e posibil un alt Brâncuşi, la fel de românesc şi universal, daca e posibil un alt Enescu, cu tot unisonul lui, daca nu moare în moartea boilor un alt Grigorescu, daca un alt Caragiale poate descoperi în scrisorile pierdute ale politicienilor de azi toata drama şi comedia ce macina şi construieşte palatele puterii de la Bucureşti, dar şi pe cele din fiece judeţ sau comuna. şi daca actuala clasa de diplomaţi români au reuşit sa convinga cancelariile euro-atlantice cât de importanta pentru pacea şi bunastarea lor este întarirea economico-spirituala a României anume aici, la hotarul dintre ordinea şi dezordinea lumii.

La fiece început de an este obligatoriu ca tot românul sa vada daca 24 ianuarie 1859 are urmaşi...