TIMPUL SCADENŢEI

Grigore L. Culian

Bomba cu explozie întârziată purtând marca Adrian Năstase a explodat! Era şi normal, dacă mă gândesc la jaful calificat practicat (vreme de 16 ani !?!) de partidul hoţilor (PSD), în frunte cu “elita” neocomunistă instalată la putere după lovitura de stat din decembrie 1989. Rând pe rând şi împreună, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmâncă, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Dan Matei Agathon, Mircea Geoană şi restul au făcut din România o ţară în care nu funcţionează mai nimic. Se naşte, firesc, întrebarea: cum a fost posibil ca Ion Iliescu să fie ales Preşedinte al României (trei mandate), iar Adrian Năstase să deţină funcţia de ministru de Externe, apoi pe cea de premier şi, mai nou, să fie uns preşedinte al Camerei Deputaţilor, el obţinând un rezultat neverosimil şi la alegerile prezidenţiale din noiembrie/decembrie 2004, când l-a votat aproape jumătate din populaţia ţării cu drept de vot? Voi încerca să explic, (parţial), în cele ce urmează, acest paradox.

 În luna septembrie 2004, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, fost deţinut politic şi (întâmplător) unchiul lui Adrian Năstase, m-a contactat telefonic, solicitându-mi publicarea unui amplu material despre ascensiunea politică fulminantă  a nepotului aflat la vârful puterii. Dl Marinescu trimisese serialul, intitulat “Năstase Scatiul”, mai multor redacţii de ziare, din România şi din Exil, spre publicare. Toţi l-au refuzat! Adrian Năstase era pe val: premier, candidat la Preşedinţia României şi gestionar al fondurilor de publicitate guvernamentală, pe care tot el le distribuia în funcţie de politica editorială a directorilor de ziare. Nimeni nu mişca în front, banii veneau conform înţelegerii şi se părea că totul merge strună. Directorii marilor cotidiene centrale sau ai posturilor de televiziune prosperau şi 65 de milioane de dolari din banii contribuabililor români s-au scurs în buzunarele lor! Asta în timp ce profesorii au ajuns cerşetori, pensionarii mureau din lipsă de medicamente şi muncitorii nu aveau ce pune pe masă copiilor! Adrian Năstase bătuse toate recordurile în materie de cinism, ciocoiul comunist rotunjindu-şi pe zi ce trece averea uriaşă - prin inginerii financiare de-a dreptul diabolice.

Dar să revin la serialul “Năstase Scatiul”. Am acceptat imediat oferta dlui Aurel Sergiu Marinescu şi am început publicarea serialului, pe 7 septembrie 2004, cu numai două luni înainte de alegeri. “Reacţiile” nu au întârziat să apară: la începutul lunii noiembrie 2004, am fost invitat la sărbătorirea zilei de naştere a d-lui dr. Gheorghe Dimitrescu, fostul Consul General al României la New York, care mi-a sugerat “s-o las moale” cu “Năstase Scatiul”, neuitând, în final, să mă întrebe şi “care-i scorul?” (mai pe româneşte - care este preţul tăcerii). Evident, am refuzat “oferta”, continuând publicarea articolului incendiar (până la final). Dar lucrurile nu s-au oprit aici... Ca prin minune, săptămânalul “Lumea Liberă” (fostul “Lumea Liberă Românească”) este vândut de proprietar (Timotei Ursu) şi în câteva luni dispare! O tranzacţie cel puţin suspectă, dacă ne gândim că publicaţia citată fusese un port-drapel anticomunist. Se pare că Adrian Năstase hotărâse să “investească” şi în imaginea “de afară”. Aşa se explică fotografiile de pe prima pagină şi interviurile apărute în câteva publicaţii româneşti - între care şi “Lumea Liberă” a lui Timotei Ursu - care, subit, schimbaseră macazul...

Între timp, am pus “Năstase Scatiul” şi pe Internet, nu înainte de a-l trimite la toate publicaţiile din ţară, renunţând la “copyright”, numai pentru a-l demasca pe cel care dorea,        cu ajutorul banilor, să înşele vigilenţa românilor. Materialul a intrat în posesia Alianţei “DA”, fiind exploatat eficient: mii de copii xerox au fost împărţite de-a lungul şi de-a latul României, oamenii aflând, chiar de la unchiul lui Năstase, adevărata faţă premierului-candidat. Au urmat alegerile şi rezultatul se ştie: Traian Băsescu a câştigat “la mustaţă” şi România a scăpat (temporar) de pericolul neocomunismului, chiar dacă şi aici, la New York, “Năstase Scatiul” avea oamenii lui (fostul “deţinut politic” Ion Ştefan, de la “Bădăluţă TV”, făcea propagandă în faţa Consulatului pentru Năstase, în timp ce postul TV citat îl sprijinea pe Traian Băsescu - asta da duplicitate!)...

Săptămâna trecută, s-a spart buba: presa “liberă” din ţară a început să dezvăluie afacerile murdare ale fostului prim ministru. Telefoanele au zbârnâit la redacţia noastră, toată lumea cerându-mi informaţii despre serialul “Năstase Scatiul”! Ce i-o fi apucat pe ziariştii îmbogăţiţi de Năstase, după ce materialul dlui Aurel Sergiu Marinescu fusese respins, ca “necorespunzător”, în perioada când fostul premier împărţea după bunul plac publicitatea de stat? Răspunsul este simplu: Năstase nu mai este prim ministru şi, ca urmare, nu mai dispune de bani publici pentru a cumpăra conştiinţe. Lăcomia nemăsurată şi dispreţul pe care îl are faţă de Poporul Român l-au adus în situaţia de a plăti (abia acum!) lipsa de scrupule şi aroganţa cu care i-a tratat pe cei (nu puţini) care l-au votat în decembrie 2004, când o mare parte dintre români au fost induşi în eroare (mai bine zis manipulaţi) cu ajutorul unei alte categorii de profesionişti ai minciunii: directorii de ziare sau televiziuni, astăzi, mai toţi, milionari în dolari! Luni, 16 ianuarie 2006, nababul comunist s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte executiv al PSD. Se pare că a venit timpul scadenţei pentru “Năstase Scatiul” & Co. Şi nu numai...

New York, 16 ianuarie 2006