LA CUMPĂRĂTURI DE SĂRBĂTORI

Liviu Antonesei

Ca tot omul, care are rude şi prieteni şi care vrea să petreacă decent trecerea dintre ani, am avut de făcut o mulţime de cumpărături de sărbători. şi, atunci cînd ai ocazia să cumperi din diverse locuri – ţări, oraşe, magazine, pieţe etc –, este imposibil să nu faci comparaţii şi este la fel de puţin de probabil ca acestea să nu te conducă spre concluzii politice mai generale. Să încep însă cu un exemplu – la Cracovia, un oraş scump pentru Polonia, în cartierul unde stau temporar, unul din cele mai scumpe, orice marcă de whisky costă în magazin între jumătate şi două treimi din preţul său din România. Vorbesc despre preţurile noastre de, deja, anul trecut, nu de cele „europenizate” de după 1 ianuarie. Reamintesc că Polonia este membră UE de la 1 Mai 2003 şi, deci, accizele sînt aici europene, ori convenite cu Bruxelles-ul. Prin urmare, toate poveştile „europeniste” recitate bîlbîit de guvernanţii noştri, ca să-şi ascundă neputinţa fiscală, au început nu doar să mă facă foarte suspicios, ci să mă irite de-a dreptul, în măsura în care, ca membru modest al clasei medii, sînt agresat fiscal de peste tot. Nu ştiu dacă are sens să adaug că, la un salariu minim de 300 de USD – în România, acesta este 100! –, mîncarea e mai ieftină decît la noi, iar hainele de firmă se vînd cam la trei sferturi din preţurile moldo-vlahe. Nici că, în restaurante, pe lîngă numeroşii turişti, întîlneşti o mulţime de polonezi „medii”, inclusiv puzderie de pensionari, eleganţi, aranjaţi, ieşiţi să ia masa în oraş, precum se întîmpla şi la noi înaintea şi în timpul războiului al doilea mondial! Nu mai spun nici că benzina e mai ieftină decît pe plaiurile Mioriţei, că dau motiv de spînzurare de pompă bietului membru al middleclass-ului băştinaş.

Era normal să fiu persecutat fiscal de PSD care, pe bună dreptate, mă percepea drept inamic de clasă. Stîngiştii îi urăsc pe mic-burghezi. Chiar şi falşii stîngişti din oligarhia pesedistă. Să mă persecute însă sistematic cei pe care i-am votat, pentru că voiam să trăiesc mai bine, îmi depăşeşte însă puterea de înţelegere. Să nu mi se mai scoată ochii cu cota unică, că şi-a trăit traiul, deşi nu şi-a prea mîncat mălaiul – noile impozite şi măriri de impozite care au sosit ori sînt pe ţeavă, i-au anulat efectele teoretic benefice. Este foarte intersant cum guvernarea „capitalistă” de azi îşi alungă şi sufocă propriul electorat, mai abitir decît îşi decima PSD-ul pensionarii. Cum clasa politică este de tot parazitară, iar proletariatul e prăbuşit adînc în şomaj, este limpede că modesta clasă mijlocie ţine şi producţia, cîtă este, şi bugetul în spate. Dacă munceşte, ar trebui să poată să se şi bucure de munca sa, nu să fie sufocată cu aceeaşi pasiune, dacă nu mai mare!, decît pe vremea guvernării celeilalte.

Noii guvernanţi se poartă pur şi simplu sinucigaş. Au fost votaţi, mai ales, de un electorat mai exigent, care poate fi minţit mai greu decît cel al PSD-ului, pentru simplul motiv că e mai instruit, mai informat şi îl duce mai repede mintea la comparaţii, la raporturile dintre cauze şi efecte. Un electorat care poate înţelege şi accepta multe, dar nu minciuna în faţă. Dacă dl. Vlădescu îmi explica limpede că guvernul d-sale, în imensa sa înţelepciune, n-a calculat pur şi simplu efectele cotei unice, nu eram foarte bucuros, dar măcar mă împăcam cu gîndul. Dar să mă privească în ochi şi să-mi spună că, la noi, în eterna şi fascinanta, e cel mai scump whisky din Est din motiv de Coana Europa, nu mai accept. Sigur, preţul whisky-ului nu e o problemă de viaţă şi de moarte pentru popor, nici pentru clientela guvernului d-sale, de la dl. Cataramă la dl. Patriciu, cum nu era nici pentru d-nii ţiriac ori Urdăreanu, din clientela celuilalt guvern, dar pentru noi, cei care chiar muncim, poate fi o problemă. Dacă tot sîntem buni de muncă şi de plătit impozite, măcar cîteva nebunii ar trebui să ne putem şi noi permite fără a strînge cureaua la ultima gaură. şi, mai ales, să nu ne mai mintă. Să-i mintă pe cei neieşiţi vreodată, oriunde ar fi, fie şi la căpşuni în Spania, din peştera naţională. Sau să ne retragă paşapoartele!

Spuneam că clasa medie e cultivată şi informată. De bună samă că nu pentru multă vreme! Cînd o carte de Mrozek costă aici 9 zloţi (1 zlot = 1 RON), iar traducerea românească de acasă vreo 25-35, este clar că, foarte repede, o vom lăsa mai moale cu cititul, în schimb ne vom uita la imbecilele noastre televiziuni. Sau învăţăm polona fără profesor! Adaug, în trecere, că o casetă de DVD-uri, cu şase filme de Andrej Wajda, costă 79 Zloţi. Poate polonezii sînt puţin nebuni, dar au mania sprijinirii consumului cultural. Pentru toate formele culturii, într-o explozie de mijloace – de la subvenţionarea editării clasicilor la concertele promoţionale. De asta au oare clasă medie? Sau clasa medie îi obligă la asemenea perversităţi rafinate?