ÎN POLONIA, SE POATE FĂRĂ AMNEZIE, FĂRĂ AMNISTIE

Liviu Antonesei

A mai trecut o tristă aniversare a Revoluţiei, lăsîndu-ne cu întrebările şi neliniştinile noastre neatinse. Nu este vorba că n-am şti răspunsurile – încet, încet ele s-au adunat, ci de faptul că nu avem o confirmare oficială a acestora şi, prin urmare, vinovaţii pentru sutele de morţi, miile de răniţi, bătuţi, shingiuiţi şi torturaţi nu şi-au primit pedeapsa. şi, cum merg lucrurile, n-o vor primi, ceea ce este nu doar nedrept, ci şi isterizant pentru viaţa noastră comunitară. Se putea şi altfel? Fără îndoială! În Polonia, unde-mi petrec Crăciunul şi sărbătorile de iarnă, tocmai constat că se poate şi altfel!

La începutul săptămînii trecute într-o seară, întors de la Wadowice, paşnicul orăşel în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea, am descoperit că întreaga presă audio-vizuală poloneză, de obicei foarte sobră, plicticos de sobră pentru gusturile noastre mai latine, parcă luase foc. În următoarele zile, uitînd parcă de sărbătoarea Crăciunului, avea să se petreacă acelaşi lucru şi cu presa tipărită. În toate jurnalele de actualităţi, ştirea zilei era legată de procesul pentru „masacrul din 17 decembrie”. Este vorba despre 17 decembrie 1970, cînd muncitorii de la Marea Baltică – Gdansk, Gdynia, Szczecin, Elbloga –, exasperaţi de sărăcia din magazinele alimentare, cu o săptămînă înaintea Crăciunului, au ieşit, a nu ştiu cîta oară de la instalarea comunismului, în stradă. Procesul de la cea mai înaltă instanţă poloneză îi judecă pe cei vinovaţi de moartea a cel puţin 44 de persoane. Este cifra oficială, cu care lucrează tribunalul, dar numărul victimelor, conform unor surse neoficiale, ar putea fi mult mai mare. Ce s-a întîmplat la începutul săptămînii trecute? A apărut un nou martor, fostul director al şantierelor Navale Gdansk, Klemens Gniech, care, sub jurămînt, a confirmat cele deja bănuite – ordinul de deschidere a focului împotriva muncitorilor revoltaţi a fost dat generalului de interne Grzegorz Korczynski de către vice-premierul Stanislaw Kociolek. Acesta a spus „trageţi!”, adăugînd cu o politeţe tipic poloneză, „vă rog, executaţi”. Bineînţeles că fostul demnitar comunist nu-şi mai recunoaşte ordinul, doar că, sub imboldul acestui nou martor, altor persoane începe să le revină brusc memoria. Iată, la 35 de ani de la ordinul criminal, dl. Kociolek, ex-vicepremier al regimului comunist, se apropie de binemeritata pedeapsă. De ce? Pentru că, deosebit de noi, Polonia nu uită crimele comuniste, nici nu le iartă.

De altfel, în acelaşi timp, continuă şi procesul legat de reprimarea violentă a revoltelor minerilor din 1982, revolte izbucnite pentru a cere reintrarea în legalitate a Solidarităţii, scoasă în afara legii în decembrie 1981 de generalul Jaruzelski. Generalul însuşi este judecat în acest proces, că doar era şeful Legii Marţiale! Marţea trecută seara, televiziunile au transmis depoziţia lui Bujak, lider istoric al mişcării sindicale, ca martor în acest proces. Un martor demn, reţinut, sigur în afirmaţii, neclintit ca un munte.

Să mai reamintesc că asasinii părintelui Jerzy Popielusko, ofiţeri de securitate, în frunte cu cel care a dat ordinul, au fost judecaţi şi condamnaţi înaintea căderii regimului comunist? Ar însemna să mai torn nişte sare pe rană! Pentru că, exact în aceste zile în care procesele poloneze par să fi prins aripi, la noi, într-o conferinţă de presă de la Timişoara, procurorul Dan Voinea, după ce enumeră cu exactitate vinovăţiile – şi probele acestora! – pentru morţii din decembrie 1989, de la Iliescu şi Stănculescu la acoliţi, conchide neputincios: „nu ştiu nici eu ce va fi pînă cînd nu încheiem dosarul”. De altfel, dl. Iliescu, care s-a căţărat la putere pe mormanele de morţi şi răniţi din decembrie 1989, a anunţat că va cere schimbarea generalului magistrat de la dosarul privind Revoluţia! Că aşa e la noi, cum nu-i place unui anchetat procurorul, cum îşi cere altul! În ce mă priveşte, sînt chiar şi mai pesimist – nu cred că dosarul Revoluţiei va fi vreodată încheiat, că vinovaţii pentru masacre îşi vor primi vreodată pedeapsa, cum nu cred că actualul preşedinte va cere vreodată scuze poporului român pentru crimele regimului comunist. Sînt zece luni de cînd mai multe organizaţii civice, în frunte cu AFDPR i-au cerut-o. A cerut timp de documentare. Acum, aşteaptă, probabil, apariţia Institutului pentru studierea crimelor comunismului! Ca şi cum acestea n-ar putea pur şi simplu să se bucure, una cîte una, de atenţia justiţiei! Singura condiţie este să le scoatem de sub condiţia „aministiei”, explicite sau subînţelese. E o atmosferă mai respirabilă în Polonia? Da, cu siguranţă! Dar ei nu uită, nu iartă.

Cracovia, 26 Decembrie 2005