PROPUNERE

Paul Goma

La 4 august 2005 a fost luată HOTĂRÂRE(A) nr. 902 privind înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - “Elie Wiesel”. De ce n-am alcătui şi noi, indigenii, băştinaşii, majoritarii români - ne-americani, ne-israelieni - un Institut pentru Studierea Terorii Bolşevice în România între 28 iunie 1940 - iulie 1990?

Nu sunt primul care (şi-)a  pus această întrebare îndurerată şi, după cum merg treburile în România, nu voi fi nici ultimul. Rezum evenimentele din ultima vreme: La 5 septembrie 2005, trimisesem ziarului Ziua textul  “Anunţ” (publicat la  7 septembrie) în care citam din Comunicatului Uniunii Scriitorilor din România din 31 august a.c.: “Conducerea Uniunii Scriitorilor din România îşi exprimă regretul că în revista Viaţa românească, numărul 6-7 din iunie-iulie 2005, revistă (sic) editată de Uniunea Scriitorilor, a fost permisă de către redacţie apariţia unui text cu conţinut antisemit. Este vorba despre fragmente din Jurnalul 2005 al lui Paul Goma. Conducerea Uniunii consideră intolerabilă îngăduinţa cu care redacţia revistei Viaţa românească a găzduit în această publicaţie (re-sic!) idei contrare valorilor şi normelor acceptate în lumea contemporană” (subl. mele, P.G.).

Şi anunţasem: “Voi da în judecată:

1. Uniunea Scriitorilor din România; 

2. Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti;

3. Pe Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii; 

4. Pe Horia Gârbea, director de imagine al USR şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor, Bucureşti pentru calomnie la adresa lui Liviu Ioan Stoiciu şi a mea;

5. Pe conducătorii Comunităţii Evreilor din România pentru denunţ calomnios.

În legătură cu punctul 5, aştept ca USR să facă publice numele acelor membri ai Comunităţilor Evreilor care au reacţionat foarte dur şi care, dacă ei s-au sesizat, înseamnă că afirmaţiile sunt grave (subl. mea) - re-citat din scriitorul român Horia Gârbea, deficient, atât în materie de limbă română cât şi de logică”. “Ei” însă au tăcut chitic - ai fi zis: români din moşi-strămoşi. Le-a scăpat (cum? din cauza cui? să existe oare trădători şi în rândurile Comunităţii?) informaţia: Realitatea evreiască, Nr. 236 (1036), 1-15 septembrie 2005 (articol nesemnat, număr inaccesibil pe site, la fel ca întreg numărul) “Luări de poziţie legate de manifestări antisemite în România”. “Deşi există o legislaţie (Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 28  martie 2002 şi o hotărâre a C.N.A.) care condamnă manifestările fasciste, rasiste şi  xenofobe şi popularizarea lor, din păcate, ele îşi găsesc locul în continuare în presă, audiovizual sau în broşuri care se vând pe tarabe. Aspectul pozitiv este că în presa română au început să apară şi unele luări de poziţie împotriva unor astfel de atitudini. În ultimul număr (6-7) al Vieţii Româneşti, revista Uniunii Scriitorilor, asupra căruia  ne-a atras atenţia criticul literar Henri Zalis (subl. mea, Paul Goma), a fost publicată prima parte a Jurnalului scriitorului Paul Goma (1-16 ianuarie 2005). Textul cuprinde atacuri vehemente împotriva intelectualilor evrei şi membrii Comisiei ‘Elie Wiesel’ care au redactat Raportul despre Holocaustul din România, împotriva faptelor şi argumentelor care susţin existenţa Holocaustului românesc cuprinse în acest document, negându-se veridicitatea lor, critici împotriva Israelului şi a politicii duse de statul evreu. Reacţia faţă de publicarea acestui text a venit din partea ziarului Gândul, (…) Comunicatul Uniunii  Scriitorilor a fost reluat şi comentat de ziarul Gardianul. Drept replică la cele  două articole, într-o scrisoare trimisă ziarului Ziua, Paul Goma reia atacurile antievreieşti şi afirmă că va da în judecată, printre alţii, Uniunea Scriitorilor şi pe ‘conducătorii  comunităţii evreieşti pentru denunţ calomnios’, iar România liberă îi ia apărarea  scriitorului (…)”

Comunitatea evreilor nu s-a ostenit să confirme “sesizările” (“foarte grave”, vorba scriitorului român H. Gârbea) prin citate, cum se obişnuieste la noi, în Europa; nici să le infirme şi să-şi ceară scuze pentru eroare, cum se obişnuieşte la noi, în Europa. Obişnuinţele europene ar fi presupus: membrii Comunităţii evreieşti se ostenesc să citească întâi, abia apoi să antisemitizeze ceea ce citiseră, cu ochii lor - vorbesc de textele denunţate de denunţătorul veteran H. Zalis, individul care şi-a făcut stagiul la revista Săptămîna a lui Eugen Barbu (nu va fi pretinzînd că fusese ... infiltrat acolo de însăşi Comunitatea Evreiască?). Iată însă că în această ambianţie de n-aude-nu-vede, în ziua de 20 septembrie a.c. au fost anuntate două evenimente - primul:

From: Oana Subţirică (…) Subject: Despre Pro şi antisemitism la Conferinţele Cuvântul: “Dragii mei, revista Cuvântul are deosebita onoare de a vă invita să luaţi parte la o noua ediţie a Conferinţelor Cuvântul. Joi, 29 septembrie ora 18.00, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune, va avea loc cea de-a XIX-a ediţie a  Conferinţelor Cuvântul. Cei care vor lua cuvântul cu prilejul acestei ediţii sunt  Marta Petreu, Maria Ghitta şi Andrei Oişteanu. Tema: Pro şi antisemitism. Vă aşteptăm  cu această ocazie Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune. Vă rugăm să confirmaţi prezenţa, pentru rezervarea locurilor. Cu stimă, Oana Subţirică”.

Ocazie de a afla: omenirea, ea, aşa cum este, se împarte în două categorii nete: “prosemiţi” şi “antisemiţi” - cale de mijloc neexistând. Epocala descoperire va fi cântată-pentru-dumneavoastră de poeta creierală Marta Petreu, după indicaţiile preţioase ale  tovarăşului de veacuri Ianoşi (marxist născut, nu făcut, care, imediat ce Brucan i-a dat bilet de voie, s-a grăbit să explice goi-lor analfabeţi ce este acela un Gulag şi cum trebuie abordaţi în mod constructiv {alamov şi Soljeniţîn.

Al doilea eveniment - tot în 20 septembrie datat (Ziua): Comunitatea evreiască din România îşi alege conducătorii: “(…) Responsabilii obştii evreieşti au decis că a sosit timpul ca scaunul de preşedinte, rămas gol după moartea neuitatului Nicolae Cajal, să fie ocupat prin alegeri democratice, transparente. ZIUA a fost ziarul care  a precipitat evenimentul, aducând în discuţie prea lunga şi problematica prezenţă în vârful conducător al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (F.C.E.R.) a unui fost colonel activ de Securitate. Dar acum povestea aparţine trecutului”. “Congresul evreimii române care se desfăşoară, azi, 20 şi mâine, miercuri 21 septembrie,  (sublinierile mele, Paul Goma) (…) Important, şi trebuie subliniat acest lucru, alegerile vor fi,  pentru prima dată, libere şi transparente. (sublinierea şi uimirea mea: cum “pentru prima dată libere şi transparente”?) “(…) Pentru postul de preşedinte candidează: prof. univ. Radu Alexandru Feldman (Radu F. Alexandru) (…); prof. univ. ing. Tiberiu Roth, (…) prof. univ. Corneliu Sabetay (…) şi prof. univ. Aurel Vainer (…) Pentru postul de vice-preşedinte al FCER candidează conf univ. ing.  Otto Adler, regizorul Erwin Simsensohn şi ing. Paul Schwartz. Postul de secretar general, deţinut până acum de av. Iulian Sorin, va fi ocupat de unul din cei cinci candidaţi înscrişi în cursa electorală (subl. mele, Paul Goma).

Securistul “Iulian Sorin” era-este “av.”? Aviator? Avicultor? Neinformat - şi modest - îmi spun că graba cu care Comunitatea evreilor a trecut la alegeri “pentru prima dată libere” se va fi datorînd unui articol de acum câtva timp în care Teşu Solomovici i-a  zis pe… pseudonume adevăratului conducător al Comunităţii: colonelul de Secu. Numai că de atunci a trecut multă vreme - şi nu s-a întâmplat nimic notabil.

Presupun: tot el (Teşu S.) pune degetul… pe “i”, când scrie: “ZIUA a fost ziarul care a precipitat evenimentul, aducând în discuţie prea lunga şi problematica prezenţă în vârful conducător al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (F.C.E.R.) a unui fost colonel activ de Securitate”. Ceea ce ar putea însemna (până la proba contrarie) că “scandalul” provocat de Uniunea lui  Manolescu N. cu Gârbea H. şi, în subteran, cu Zalis H. a dat tulburare, precipitare şi…mobilizare electorală în Comunitatea evreiască - întru apărarea (cu ghearii şi cu dintile, vorba romancierului minoritărăş) pro-semitismului de atacurile mârşave ale odiosului antisemitism la care se dedau cei care “nu sunt cu noi - deci sunt împotriva noastră şi trebuiesc stârpiţi”, potrivit doctrinei sionismului triumfător.     

La 16 ianuarie 2005 scriam textul Unde ni sunt…?, în care citam concluzia  trasă de Elie Wiesel (sub supravegherea ambasadorilor SUA şi Israelului în România) la 16 oct. 2004: “Holocaustul în România a fost posibil ca urmare a antisemitismului  cu rădăcini adânci în istoria politică şi culturală a ţării”. Calificînd-o: “rezultat al gândirii teroriste a holocaustologilor, model de abuzivă înjumătăţire a adevărului” şi continuam: “Deci, noi, românii ne asumăm partea de vină în martirizarea şi uciderea evreilor începînd din 27 iunie 1941 (Pogromul de la Iaşi), evreii însă nici nu vor să audă - corect: nu ne permit să deschidem gura - pentru a vorbi şi noi despre martirizarea, uciderea  românilor, cu un  an mai devreme, începând din 28 iunie 1940, în Basarabia şi în Bucovina de Nord, ocupate de bolşevici, apoi din 23 august 1944 câteva bune decenii, în restul României ocupate de ruşi”.

În alt text: Să învăţăm de la evrei spuneam: “Faţă cu obrăzniciile, acuzaţiile, calomniile, actele de xenofobie (antiromânismul), de rasism (numai evreii au suferit,  numai ei au dreptul să vorbească despre Holocaust), nu mai acceptăm diktatul, cu capul plecat, cu gura închisă. {i noi, ne-evreii am suferit, şi noi avem dreptul de a ne apăra suferinţa şi onoarea de victime”.

În continuare, sugeram: “…respectarea întocmai a Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. “(…) să cerem, nu eliminarea din text a termenului fascist  (violent inexact), ci introducerea, după fascist, a: şi comunist”.

Iată că la 4 august 2005 a fost luată HOTĂRÂRE(A) nr. 902 privind înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Ce va fi cautând pe fronton numele “Elie Wiesel”? Purtătorul nici măcar nu a murit, dar a dat numele său unui organism având scop studiul unui fenomen din România? Ce a avut şi ce are Elie Wiesel cu noi, Românii - în afară de ura oarbă, de repetata, de îngroşata falsificare a adevărului istoric din punctul de vedere al unui frustrat  Mare-Maghiar ca el  în “favoarea” ungurilor ocupanţi ai Ardealului de Nord?, de calomnierea constantă,  isterică a României şi a Românilor (“Românii au ucis, au ucis, au ucis!”)?

Citind “Hotărâre(a)” (aşa este corect, nu “Hotăr(â)rea”, cum stă scris într-un act oficial), bag de seamă: dacă Primul ministru şi ministrul Culturii (sic) l-au numit în fruntea Institutului pe “istoricul” Mihail Ionescu, cronicar de curte şi de atenanse al lui   Ceauşescu, atunci nu mai există incompatibilitate între natura instituţiei şi denumirea ei, în care caz de ce nu ar fi rebotezată: “Institutul Elie Wiesel - Mihail Ionescu”? Va să zică guvernul actual a găsit fonduri pentru finanţarea “de la bugetul statului” a unui Institut  ce urmează a studia suferinţele a circa 750.000 evrei (câţi erau în 1939) pricinuite de Statul Român într-un interval de 4 ani, 1941-1944. Dar acestea (suferinţele) erau studiate, cunoscute din 1945, acuzaţii fuseseră condamnaţi de justiţia poporului  sovietic eliberator prin magistraţii imparţiali-de-clasă Avram Gutmann-Bunaciu, Voitin(ovici),  Saşa Sidorovici; opinia publică, convocată în sălile Tribunalului Poporului pe bază de legitimaţii speciale şi de promisiuni - ameninţări, încălzită până la delir de verbul - românesc! - al lui Brucan, Baranga, N. David, Nestor Ignat, Miron Constantinescu care cerea Moarte - duşmanilor - României; puşii sub învinuire fuseseră preparaţi ca-la-Moscova, cu ciomagul şi ranga de fier a enkavedistului Nicolski-Grünberg; unii executaţi, în 1947. Ce mai pot descoperi cei 30 cercetători salariaţi: R. Ioanid, M. Shafir, Al. Florian, J. Ancel, Braham, Lia Benjamin, L. Volovici, L. Rotman, W. Totok, Laszlo A., G. Andreescu, O. Pecican, M. Ghitta ? Că G. Liiceanu şi D. Tudoran fuseseră până mai an antisemiţi virulenti, însă deveniseră din senin (sic) filosemiţi convinşi?, că antisemitul cult Nicolae Manolescu (nu cita el chiar din Garaudy?!)  s-a prefăcut ca prin minune în vânător de  antisemiţi ca Goma?

Actualul Guvern a găsit pe dată fonduri, local, secretare, automobile (şi benzină!), şoferi pentru cei 30 cercetători-din-nou a ceea ce era cercetat de jumătate de veac. Nu contează: misia cercetătorilor (dar a colaboratorilor!) va fi, nu aceea de a descoperi alţi criminali dintre români, alte victime dintre evrei, ci de  a împiedica, prin vacarm bine orchestrat, pătrunderea, în sfârşit, până la urechile ne-evreilor amneziaţi de 50 de ani de teroare poliţienească şi reeducare (ca la Piteşti!,  ca la Piteşti!) a adevărului integral, acela care spune: şi noi, ne-evreii am fost martirizaţi de bolşevicii ruşi, dintre care nu puţini evrei; şi mai spune: evreii noştri nu au fost chiar totdeauna doar victime - ci şi călăi; şi încă feroci. “Cercetătorii” care vor face act de prezenţă în zilele de salariu (gras, de la bugetul statului român), dacă sunt mai în vârstă, atunci sigur au fost ei înşişi belitori-de-goi, iar mai-tinerii sunt fiii, nepoţii unor adevăraţi criminali (ca A.Oişteanu, Al. Florian, R.Ioanid).   

Ei nu vor lucra pentru scoaterea la lumină a adevărului integral, ci vor trudi la îngroparea şi mai în adânc a adevărului despre faptele celor mulţi, de ordinul zecilor de mii de evrei care, după Cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord au alergat în Teritoriile Cedate (Perahim, Sorin Toma, Celac, Bârlădeanu, Mişa Oigenstein şi Bella Iosovici - viitorii părinţi ai fraţilor Oişteanu) unde au distrus, cu entuziasm revoluţionar  bolşevic, Biblioteci şi Biserici, Cărţi şi Icoane - iar, ca auxiliari zelosi ai NKVD, (începând din 28 iunie 1940): au  distrus cu jubilaţie Oameni: martirii noştri.

Acesta va fi adevăratul rol al Institutul bine numit “Elie Wiesel”. Să bruieze, să minorizeze, să ironizeze, în final să interzică, în continuare, partea noastră de  adevăr, cea care ar contrazice inocenţa integrală a evreilor şi ar atenta la unicitatea Holocaustu-lui şi în România (şi în Polonia şi în }ările Baltice şi în Rusia...).

Se ştie: rolul determinant al creării Institutului “Wiesel” l-au avut nu guvernanţii români, chiar analfabeţi profunzi în materie de umanioare, în special de istorie naţională - ci americanii şi israelienii. Iar reprezentanţii poporului român nu au găsit de cuviinţă să consulte poporul român, cel pe care ei îl reprezintă - la Bruxelles, la Moscova, la New York -, ci au ciocnit călcâiele şi s-au executat.

Pentru edificarea unui Memorial al Victimelor Bolşevism-ului, noi, ne-evreii, noi, ne-bolşevicii, noi, ne-securiştii cui să ne adresăm? Care dintre conducătorii României se uită în gura noastră? Ai zice că în alegerile de anul trecut au ales un preşedinte al României nu românii - ci americanii şi israelienii.

Întrebare: avem noi, indigenii, băştinaşii, majoritarii români - ne-americani, ne-israelieni - dreptul la un “Institut pentru Studierea Terorii Bolşevice în România între 28 iunie 1940 - iulie 1990”? Dacă au meritat evreii din România (să admitem prin absurd că cei 750.000 au fost cu toţii victime) nu ar fi drept, echitabil (sic) ca un alt Institut, nu geamăn, ci paralel, neconcurent să studieze, repertorieze, difuzeze mărturii despre suferinţele a circa 30.000.000 ne-evrei pricinuite de Teroarea Bolşevică,  slujită cu abnegaţie de evrei timp de 50 ani? |ncă o dată, fiindcă “partenerii” nu aud, nu dialoghează, ei monologhează-diktează: în cifra de 30 milioane de ne-evrei români intră cele trei generaţii de basarabeni şi bucovineni distruse - chiar dacă nu total  lichidate; şi cel puţin două generaţii de ne-evrei din restul României.

Pentru că Guvernul României şi Presedintele României nu se vor grăbi să vină în întâmpinare (“întâmpinare”, după 16 ani de nepăsare, de surzenie?), noi, ne-evreii, nefiind nici americani, nici chiar israelieni, propunem:

U n  s o n d a j   p r i n   i n t e r n e t :

Este oare necesar un Institut pentru Studierea Terorii Bolşevice în România? Sau mai poate aştepta încă o jumătate de secol - că nu dau turcii…?

Vom afla:

a) dacă mai există români doritori ca măcar în al 12-lea ceas să se ridice în  două picioare şi să-şi afirme, sub propriul nume, dorinta de restabilire a adevărului istoric din ultima jumătate de secol;

b) dacă mai există români în actualul guvern care să-şi facă datoria faţă de comunitatea noastră mult-încercată, mult-nedreptăţită, mult şi mereu minţită.

În cazul în care Guvernul Român nu va mai avea fonduri şi pentru români, deci ISTBR nu va avea un sediu, vom ruga Institutul “Wiesel” să cedeze o cămăruţă la subsol. Nu ne îndoim de generozitatea legendară a evreilor.

Dacă nu - nu va fi. Românii vor rămâne afară. Sunt obişnuiţi, românii, cu afară: au fost daţi afară din case, din libertate, din familiile “reîntregite de Securitate”,  din amărâtele slujbe de după prizonierat şi închisoare şi deportare, daţi afară din ţara lor (iar basarabenii şi bucovinenii, chiar de au rămas pe loc, au fost daţi afară de ruşi  din propria-le identitate românească). Neavînd un acasă al lor, românii se vor întâlni… afară; în Piaţa Universităţii, de pildă. Pe timp de ger, de ploaie, supravieţuitorii români dintre eternele victime se vor adăposti în holurile Facultăţii de Litere şi în al Institutul de   Arhitectură. Numai de nu le-ar da prin cap actualilor guvernanţi ai ţării - ţara din care au fost daţi afară cetăţenii săi - să trimită Minerii lui Iliescu, pentru “restabilirea ordinii” -  şi să-i dea prilej lui N. Manolescu să ia un interviu legitimator “Omului cu o mare”.

Fiindcă atunci…

Românii de bună credinţă, avînd cultul memoriei şi simţul onoarei, sunt invitaţi să-şi manifeste acordul/dezacordul cu crearea Institutului pentru Studierea Terorii Bolşevice în România între 28 iunie 1940 - iulie 1990.

La o adresă electronică ce se va anunţa în curând.

Paris, 21 septembrie 2005