Nichita Danilov/Poezie
Bărbatul cu pipa
Un bărbat la 27 de ani
stă cu spatele la cimitir
şi fumează pipă.
Nu e fumător şi totuşi fumează.
La 27 de ani Napoleon era general,
traversa Alpii şi cucerea Italia.
Lermontov murea străpuns de un glonte
undeva în munţii Caucaz.
Esenin încerca să se spînzure.
Bărbatul stă cu spatele la cimitir
şi fumează din pipă.
În faţa lui e un cîmp gol
şi dincolo de cîmpul gol e oraşul.
în spatele lui e un şir de cruci
şi dincolo de şirul de cruci e oraşul.
La 27 de ani
stă şi se gîndeşte:
„Napoleon era general,
traversa Alpii şi cucerea Italia.
Lermontov murea străpuns de un glonte
undeva în munţii Caucaz.
Esenin încerca să se spînzure”.
Şi în timp ce se gîndeşte
dinspre oraş apare un cortegiu
tras de patru cai negri.
În spatele cortegiului
Napoleon traversează Alpii
şi cucereşte Italia.
În spatele lui cîntă fanfara.
În spatele fanfarei
Lermontov moare străpuns de un glonte undeva în munţii Caucaz,
şi în spatele lui cîntă fanfara.
Cortegiul ajunge la poartă şi se opreşte.
În spatele lui, Esenin
încearcă disperat să se spînzure,
şi în spatele lui cîntă fanfara.
La aproape 27 de ani
bărbatul stă sprijinit de grilajul de fier
şi fumează pipă.
În spatele lui se sapă o groapă,
groparul se odihneşte şi-şi aprinde o pipă.
Bărbatul are o şapcă pe cap,
eşarfă la gît şi pantaloni evazaţi şi-n carouri.
Nu e fumător şi totuşi fumează,
şi în spatele lui cîntă fanfara…
Odată cu timpul si apa
Odată cu timpul şi apa
toate se vor scurge într-una:
mîna mea şi mîna ta
şi toate mîinile noastre
se vor scurge într-una singură
atotputernică;
glasul meu şi glasul tău
şi toate glasurile noastre
se vor scurge într-un singur glas
atoateştiutor;
inima mea şi inima ta
şi toate inimile noastre
se vor scurge într-o singură inimă
atoateiubitoare;
ochiul meu şi ochiul tău
şi toţi ochii noştri
se vor scurge într-un singur ochi
atoatevăzător…
Şi atunci nu va mai fi decît
o singură mîna, un singur glas şi o singură inimă,
un singur ochi
şi un singur creier
care îşi va întinde toate braţele sale,
toate privirile şi toate gîndurile sale,
ca un păianjen uriaş, pretutindeni.
Şi în afara lui
nu va mai fi decît pacea eternă…
Poemul lacrimilor
Lacrimă pe care tu o striveşti cu piciorul
şi lacrima pe care o arzi cu un fier înroşit.
Lacrima care-ţi arde în ochi
şi lacrima care aleargă pe ape.
Lacrima în faţa căreia stai în genunchi,
cu creştetul gol şi faţa în lacrimi.
…Spui: Nu există lacrimi fără ochi
şi totuşi tot nevăzutul plînge…
Umbră
Chipul meu nu-l vei putea
vedea niciodată tulburat ca o apă,
tu cel care mă strigi din adîncuri
şi mă chemi în adîncuri!
Aburi uşori vor pluti
în semn de întrebare
şi în loc de răspuns
se va risipi peste lac
un stol ciudat de lebede seara
tulburîndu-mi amurgul şi apa,
nu chipul. Căci chipul meu
nu-l vei putea tulbura niciodată!
Secolul XX
Am murit cînd Dumnezeu
nu se născuse încă
şi m-am născut cînd Dumnezeu
era deja mort!
Secolul XX era pe sfîrşite.
Marquez scrisese Un veac de singurătate,
Nietzsche – Aşa grăit-a Zarathustra,
Omul pusese pasul pe lună.
Din cer se prăbuşeau
îngerii morţi!
La orizont se vestea
un al treilea război mondial.
Einstein murise
şi Dumnezeu era deja mort!
Se sfîrşea sfîrşitul unei lumi
şi începea începutul unui om
în care nu mai credea nimeni.
Pe străzi bătea un vînt tot mai negru,
pe cer vulturii se roteau
tot mai neliniştitor.
Un dangăt tot mai funebru
vestea un nou început.
Alleluia!
Peisaj cu lumînări aprinse-n vînt
Cum se sprijină nourii negri de cer,
aşa se sprijină
sufletul meu
de umbra ta, Doamne!
La picioarele omului
au fost semănate
lacrimi de grîu,
lacrimi de orz
şi lacrimi de secară.
Picioarele trecătorilor
păşesc printre spicele înalte:
lumînări de ţărînă
pe care le înfioară asfinţitul!
Peisaj cu îngeri orbi
O singură femeie
fierbe duminica într-un cazan de aramă
hăinuţele celor
o mie de copii orbi
Le clăteşte apoi seara
în albia dulce a rîului
le stoarce şi le întinde
la uscat pe sîrmă
în livada de vişini
În locul fiecărui cîrlig
cîntă albastra privighetoare.
Suflete la Second-hand
În oraş seara curge lent
ies toate sufletele de la Second-Hand
Sîngele meu tînăr călăreşte pe străzi
calul lui orb tropăie pe trotuare
fecioarele albastre alunecă prin înserare
cu picioarele subţiri, ca de iezi.
Prin oraş seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand
Tramavaiele varsă pe linii
paltoane, fuste, pălării, mănuşi
se aude un pocnet de uşi
pe la încheieturi şi rotule
Pe străzi, seara se scurge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand
Alerg prin mulţime
mîinile mele se izbesc de vitrine:
odată cu cuvintele dinţii din gură mi-i scuip –
în fiecare deget al meu pasărea nopţii
din ramuri de salcie şi spice de grîu
şi-a făcut un tainic cuib.
Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand
La orizont mările atîrnă ca nişte cearşafuri
prinse-n uriaşe cîrlige
de la un capăt în altul al cerului
trec nouri grei, pe catalige
Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand
În biserici icoanele stau lipite de pereţi
sfinţii se rotesc cu capul în jos:
cu hainele însîngerate
acoperindu-ţi umerii goi
aleargă ultimul Cristos
Nu staţi pe gînduri
îndreptaţi-vă rugăciunile spre noi
Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand
Logodnic al tău sînt umbră
al tău şi-al nimănui
privesc în urmă trupul
atîrnînd ca o haină într-un cui.
Pe străzi seara curge lent
ies sufletele toate de la Second-Hand.
Gînduri
Cîte gînduri se pot
ascunde într-o bucata de carne
învelită într-un ziar…
….Femeia Ghizela
mătură smocuri de păr
de sub fiecare scaun
şi le aduce pe cîmp
unde înalţă căpiţe şi stoguri de fîn
umplînd o arie întreagă:
iar atunci cînd vine vremea amiezii
şi cosaşii dorm obosiţi
cu picioarele răşchirate
ca în tabloul lui Brugel,
ea se apleacă asupra
fiecărui snop şi-l leagănă
grijulie ca o mamă
pruncul ce-i plînge la piept,
după care, brusc cuprinsă
de un vîrtej de furie
îl aruncă în batoză…
Se aud ţipete şi scîncete
după care grîul curat
odată cu paiele se separă de neghină…
…Da, cîte gînduri
pot roi într-o bucată de carne…
care îşi striveşte în tăcere faţa pe geam
Anotimp
Această tristeţe sacră a norilor
zugrăvită pe fereastră.
Acest sfîrşit de secol
împroşcat pe pereţi!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara…
… Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre,
cine ne-a zidit în piept
aceste scunde uşi?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat:
De ce ai venit aici,
pentru ce te-ai întors?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp.
Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă:
Ieşi cît mai repede din această lumină
şi lasă-mă singur
să respir în umbra mea…
Feţele cui se păstrează aici,
în această putredă lumină de seară?
O mie de capete retezate
aşteaptă ce anotimp?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp,
dinţii cui vor răsări din iarbă?
Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb:
Dacă am secerat
unde şi ce am secerat?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun?
Invocaţie
Tată al micilor şi tată al marilor lucruri
tată ce hohoteşti sub pămînt
şi tată ce rîzi în ceruri
tată de pretutindeni şi tată de nicăieri
Tată al focului şi tată al apei
tată al norilor şi tată al vîntului
tată al răsăritului şi tată al apusului
tată al luminii şi tată al întunericului
tată de dedesubt şi tată de deasupra
Tată al nimicului
şi tată al Totului!
……………………
… Singuri în faţa nopţii
cumplit de singuri
nici nu ne naştem, nici nu murim!
Numele Casei tale, melancolia
Numele îl port deasupra mea cum o casă acoperişul:
zid înalt, acoperit de iederă.
De ploi nu mă apără,
de frig nu mă ocroteşte!
Noaptea îmi las mîinile să atîrne în gol
prin pereţii de sticlă ai casei
şi picioarele adumbrite de lună mi le scot
ca pe nişte corniţe de melc prin lucarnă.
Cu urechea lipită de burlanul
de dinspre partea de răsărit a Casei,
în singurătatea mea ascult
cum pe cerul gol se tînguie vidul.
Manechinele despuiate de pe străzi
şi oamenii cu faţa răvăşită de somn
mă întreabă: Cîţi bani ai îngropat
la temelia Casei tale?
La temelia Casei mele
am îngropat patru zaruri
Unul la răsărit, unul la apus,
unul la miazăzi, unul la miazănoapte.
Noaptea, prin somn, aud cum le rostogoleşte vîntul.
Medalion
Obosit de gloria deşartă a lumii
nu ştii pe care umăr capul să-ţi pleci
îl culci pe umărul trist al iubitei
dar ea nu-şi mai apropie creştetul
de creştetul tău: acum nici un gest n-o mai tulbură
Dragostea ei tot tu ai stins-o. Cîndva.
Peisaj lăuntric
Lac de grîu
în apus
peste care plutesc
galbene
pălării de orez:
ciudate păsări de seară.
Peisaj nocturn
Mîna uitată în ochii Poetului
pictează un peisaj de grîu şi maci.
Crini negri ca nişte candele-aprinse
fumegă în mijlocul lanului: Taci,
taci, suflete, taci!
… Un înger cu ochelari fumurii
îşi va opri limuzina în grîu.
Manechinele vor părăsi Oraşul
şi vor veni să se scalde seara în Rîu.
Umerii lor dezgoliţi, picioarele lor albastre
vor alerga peste pajişti întinse şi munţi…
Peştii vor pluti pe străzi,
se vor zbate în uşi…
… O candelă de aur se ridică deasupra Oraşului.
Stau culcat în mijlocul lanului de grîu,
cu o carte deschisă pe piept.
Fiecare spic e o lumînare aprinsă de vînt.
Îmi privesc tăcut mîinile
şi mă întreb: Am fost, mai sînt?
Autoportret
încrustat pe o lacrimă
Orice
lacrimă
e un mormînt
în care zac
Eu
mortul!
Poem pentru Absenţă
În ziua cînd împlini treizeci de ani se făcu
nevăzut. La masă rîse, bău. Îşi veseli oaspeţii.
Nimeni nu-i sesiză absenţa. Continuară
să mănînce, să bea. Dansul se dezlănţui
în sală. Dezmăţul îi cuprinse pe toţi.
…El se îndepărta încet pe un drum de seară.
Liniştit se înălţa în urma lui
pulberea drumului. Liniştit creştea cenuşa…
Poem în O
Acum cînd sîngele meu s-a preschimbat
în apă vino să te scalzi seara
la lumina astrelor pure pleoapele
mele vor rămîne închise pe veci
ca doi lotuşi calmi şi palizi
pe atît de negre pe atît de negre ape. O!
Deasupra lucrurilor
Nu-mi veţi vedea faţa, căci faţa mea
e mult prea-n faţa voastră. Binele şi răul,
partea şi întregul, lumina şi întunericul
şi acest drum nesfîrşit
ce se sfîrşeşte în toate.
Nu-mi veţi vedea faţa şi umbra nu-mi veţi simţi
căci umbra mea e permanent în umbra voastră:
binele şi răul, partea şi întregul,
lumina şi întunericul
şi acest drum nesfîrşit
ce se sfîrşeşte în toate…
Aurul lumii
Cel care pentru aur îşi vinde patria
cu aur să fie răsplătit!
La loc de cinste să fie aşezat în capul mesei
şi acolo lăsat să petreacă.
Să i se pună pe masă cele mai alese bucate,
cel mai bun vin. Să i se aducă
muzicanţi şi femei, ca el să mănînce,
să bea şi să se bucure,
iar poporul să vadă că e fericit.
Apoi să i se pună bucăţi de aur în faţă.
Bănuţi de aur să i se vîre sub ochi.
Cu lingura să înghită aurul
pînă se va umple ca un burduf!
… Pe o grămăjoară de aur
să fie lăsat să putrezească,
Cu litere de aur să se scrie deasupra:
„Pentru aur şi-a vîndut patria,
cu aur a fost răsplătit!”
Ghilotina
Un bărbat încă tînăr
stă în faţa unei ferestre deschise
şi scrie într-un registru mare şi verde.
Bărbatul încă tînăr
poartă tricorn şi livrea.
În faţa geamului său
e un abator de miei.
În mijlocul abatorului e o ghilotină.
Dincolo de ghilotină, un cîmp verde.
Cîte un miel se ridică în două picioare,
behăie în linişte
şi apoi i se taie gîtul
pe cîmpul mare şi verde.
Bărbatul tînăr poartă
monoclu, tricorn şi livrea.
Ochii lui sînt albaştri,
mîinile fine.
Deasupra lui atîrnă un orologiu
din craniu de miel.
În faţa lui e un geam,
în spatele geamului el stă şi scrie foarte atent
într-un registru mare şi verde.
Dincolo de geam e abatorul de miei,
în mijlocul abatorului, o ghilotină.
Ne aflăm în anul 1793.
21 ianuarie 1793,
ziua în care e decapitat Ludovic al XVI-lea.
Bărbatul încă tînăr poartă
tricorn şi livrea.
Deasupra lui capul de miel
behăie de 16 ori, semn că sînt orele 16.
Bărbatul încă tînăr
caligrafiază atent în registrul mare şi verde:
„ Ne aflăm în 1793,
21 ianuarie 1793,
deasupra mea capul de miel behăie de 16 ori,
semn că sînt orele 16,
clipa în care e decapitat regele Ludovic al XVI-lea.“
Ghilotina cade pe gît.
Ochii se holbează,
capul se rostogoleşte în coş,
gura se cască.
Mulţimea aplaudă.
Trupul se cabrează,
sîngele ţîşneşte din gît şi împroaşcă fereastra.
În spatele ferestrei, bărbatul tînăr
caligrafiază atent:
„Ghilotina cade pe gît,
capul se rostogoleşte în coş,
ochii se holbează,
gura se cască.
Mulţimea aplaudă.
Trupul se cabrează,
sîngele ţîşneşte din gît şi împroaşcă fereastra.“
Bărbatul scrie atent,
şi într-adevăr trebuie să scrie atent,
pentru că pentru orice greşeală
poate fi tras la răspundere,
pentru că orice greşeală îl costă.
Bărbatul scrie,
apoi se şterge pe mîini
şi închide registrul.
În faţa lui e un abator de miei,
În spatele lui, un cîmp verde.
Peste abator se înserează,
peste cîmp plouă.
Bărbatul se ridică de la masă
şi închide fereastra.
Se aude picurul ploii pe cîmpul mare şi verde…
Peisaj cu mîini şi aripi
În spatele fiecărui om
stă de veghe un înger. Îngerul
din spatele meu a căzut
şi totuşi ale cui sînt mîinile astea,
aceste mîini fine ca nişte aripi
ce atît de nostalgic
îmi acoperă ochii?
Întreg cîmpul
Bobul de grîu
pentru care a fost pregătit
întreg cîmpul
rodi-va?
Rază a lucidităţii
Ca o leucemie neagră a stelelor
sufletul meu se întoarce la sine
tot mai singur şi tot mai bolnav.
Deasupra, aceleaşi dezolante privelişti
ale întunecatei tale singurătăţi
şi jos, negre privelişti!
Nici depărtatul ţipăt de dragoste
şi nici chemarea nostalgică a morţii
nu mai tulbură înăuntru nimic.
Şi doar neîndurătoarea rază a lucidităţii
străbate tot mai rece şi necruţător
orice ‘ndoială, orice speranţă, orice fior!
În deşert şi pe ape
Veniră şi-i făcură
cruce de nisip pe tălpi,
îi ziseră apoi:
Acum du-te-n deşert
şi umblă pe ape…
Peisaj cu ziduri şi uşi
Am înconjurat mari ziduri, mari porţi,
cetatea însă nu am văzut-o. O mulţime de uşi
se deschideau în corpul nostru.
În timp ce mergeam, se arătau în prag
femei tinere cu urne în mînă. Ni se părea
că mergem spre interior, că nu sîntem
departe de centru. Noi însă ne îndepărtam mereu
într-un veşnic şi nesfîrşit exil.
Glasuri se auzeau dinăuntru:
larma mulţimii şi trîmbiţele.
De asemeni: nechezat de cai şi bătăi în pămînt din copită,
ca şi cum dincolo de porţi ar fi stat
o armată. Am stat mult timp în faţa porţilor mari
şi am văzut chipul nostru zugrăvit pe ziduri.
Aceeaşi larmă creştea dinăuntru:
ostaşi ce-şi izbeau de piept scuturile
Şi caii ce-şi arătau nerăbdarea.
Inima ni se auzea bătînd din umbră.
Apoi veni liniştea. Noaptea.
Doar zidurile se arătau livide în mijlocul cîmpului ars.
Ziduri drepte de piatră, neobişnuit de înalte
şi porţi, de asemeni, neobişnuit de înalte.
O mulţime de uşi se deschideau
în corpul nostru. Umbra lor ne acoperi cu încetul.
Peregrinări
Se învîrte deasupra capului tău
aureola plină de fum şi de sînge
Iau apă în căuş şi îmi privesc chipul
înainte de a mi-l sorbi strig :
acesta nu sînt eu şi aceasta nu este faţa mea
şi apa-mi răspunde:
acesta eşti tu şi aceasta este faţa ta
pe care o ascunzi în clarul de lună
Păsări de noapte
se lasă pe umerii mei
şi pe creştetul meu buha ţipă ca pe un horn
peste oraşe însîngerate
peste case vechi părăsite
şi străzi albe ca varul
Văd cîinii vagabonzi
cum se învîrt în faţa bisericii seara
Şi ling crucea celui răstignit sub măslini înroşiţi
îmi acopăr cu mîinile faţa şi strig:
acesta nu sînt eu şi aceasta nu este faţa mea
şi apa-mi răspunde:
acesta eşti tu şi aceasta este faţa ta
pe care o ascunzi în claruri de lună
Gonesc pe străzi lăturalnice
sub clădiri bîntuite de umbră
şi-n spatele meu simt umbre de cîini vagabonzi
cum din goană îmi adulmecă paşii.
La fiecare colţ
îmi răsare în faţă
chipul celui răstignit sub măslini înroşiţi
după fiecare colţ
pun un zlot de argint
în gura cerşetorului mort şi strig:
acesta nu sînt eu şi aceasta nu este faţa mea
şi gura celui mort îmi răspunde:
acesta eşti tu şi aceasta este faţa ta
pe care o ascunzi în clarul albastru de lună
În faţa bisericii vechi
mă prăbuşesc pe treptele roşii
năpădite de muşchi şi de ierburi
roase de paşi şi de vreme şi strig:
acesta nu sînt eu
şi aceasta nu este faţa mea
în timp ce cîinii latră sub clarul de lună:
acesta eşti tu
şi aceasta este faţa ta
pe care o ascunzi în claruri albastre de lună.
Doar aura
Erau doisprezece. Mîncau un bob de grîu,
din cel de-al treisprezecelea strălucea doar aura.
Bobul de grîu îl împărţeau în
douăsprezece părţi. Beau un strop de vin.
Asta le era hrana şi băutura.
Acum stau aplecaţi peste bobul de grîu
şi-l împart în părţi egale. Din cel de-al
treisprezecelea străluceşte doar aura…
Le luminează ochii întunecaţi,
buzele palide, feţele trase. Ei beau sîngele lui
şi mănîncă trupul lui. Zi de zi, bob cu bob.
Picătură cu picătură: din el a mai rămas doar aura.
Din munţi, cornul…
Seara voi înjunghia Rîul,
ca pe o piele de cal îl voi întinde în pod.
Pe aceste păsări flămînde
şi pe aceşti cîini hămesiţi
cu măruntaie aburite de frig îi voi hrăni.
Peştii ce se zbat în zăpadă,
cu solzi de aur şi suliţe-n gură,
nu sînt chiar peşti: în zale de aur,
au venit cavaleri mîndri,
prin frig au străbătut, pe cai albi,
ţinuturi întinse, oraşe bogate;
în urma lor numai praf, numai scrum au lăsat
şi apoi cu tot cu cai,
cu tot grosul armatei,
cu tot cu tobe, cu tot cu tunuri şi flamuri
au intrat sunînd din goarnă în Rîu şi n-au mai ieşit…
…Voi atîrna de nori apa,
de cer, seara, în cuie
ca pe o piele de cal
rîul îl voi întinde şi-l voi lăsa să se zvînte în vînt.
Cei care tac îşi merită soarta, spun.
În marile oraşe, femeile
au pene de vultur pe cap
şi ochi de linx în cap.
Ouă de vultur clocesc,
în timp ce bărbaţii se învîrt prin bucătării,
spală vase şi curăţă peşti.
În cuşti de aur voi închide mîini
şi le voi pune să cînte la harfă.
În cuşti de aur voi închide
mîini şi gîtlejuri şi le voi pune
să cînte cîntece vechi
într-o limbă nemaiauzită la uşi.
Din munţi, cornul…
Seara voi înjunghia Rîul,
ca pe o piele de cal îl voi întinde în pod.
Pe aceste păsări flămînde
şi pe aceşti cîini hămesiţi
cu măruntaie aburite de frig îi voi hrăni.
Peştii ce se zbat în zăpadă,
cu solzi de aur şi suliţe-n gură,
nu sînt chiar peşti: în zale de aur,
au venit cavaleri mîndri,
prin frig au străbătut, pe cai albi,
ţinuturi întinse, oraşe bogate;
în urma lor numai praf, numai scrum au lăsat
şi apoi cu tot cu cai,
cu tot grosul armatei,
cu tot cu tobe, cu tot cu tunuri şi flamuri
au intrat sunînd din goarnă în Rîu şi n-au mai ieşit…
…Voi atîrna de nori apa,
de cer, seara, în cuie
ca pe o piele de cal
rîul îl voi întinde şi-l voi lăsa să se zvînte în vînt.
Cei care tac îşi merită soarta, spun.
În marile oraşe, femeile
au pene de vultur pe cap
şi ochi de linx în cap.
Ouă de vultur clocesc,
în timp ce bărbaţii se învîrt prin bucătării,
spală vase şi curăţă peşti.
În cuşti de aur voi închide mîini
şi le voi pune să cînte la harfă.
În cuşti de aur voi închide
mîini şi gîtlejuri şi le voi pune
să cînte cîntece vechi
într-o limbă nemaiauzită la uşi.
Peisaj cu uși și scaune
Îmi acopăr cu mâinile chipul
și izbucnesc în râs, apoi în plâns,
în timp ce lucrurile din casă:
masa,patul, veioza, pălăria,
pardesiul, pipa, bricheta și scaunele,
dar și fereastra închisă și ușa
încet-încet se acoperă
de broboane de sudoare
și izbucnesc în mici ropote de plâns.
Peisaj barcelonez
Oare de ce confund mereu
șoldurile de jamon
frumos expuse pe rafturile
și vitrinele magazinelor
din Piața Spaniei
cu niște viori dezamorsate
încep să caut în spatele lor
arcușurile nevăzute
și siluetele unor muzicanți orbi
ce ascunși în semiîntuneric
ar cânta la ele?
Măreția imperiilor
Vechii eleni care înfruntau
soarele dogoritor și vânturile Mării Egeii
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
ca sufletul lor să nu cadă
pradă sirenelor.
Marinarii și conchistadorii lui Fernando Cortes
ajungând pe țărmul Lumii Noi
și-au dat foc la corăbii
ca să nu se poată întoarce acasă,
și astfel au cucerit imperiul lui Montezuma,
Lăsând în urma lor piramide de trupuri fumegânde,
mai mari decât piramidele de la Teotihuacán,
au lărgit regatul regelui Spaniei
până dincolo de marele ocean.
Iar cazacii lui Ermak,
care în timpul țarului Ivan cel Groaznic
au cucerit Siberia,
își împărțeau logodnicele și chiar nevestele între ei,
apoi le tăiau beregatele
cufundându-le trupurile mlădii și tinere în Volga,
tocmai ca să nu audă tânguirea lor
și să nu cadă pradă
slăbiciunilor și a mustrărilor de cuget
pe care le încearcă orice bărbat
când aude tânguindu-se în urmă un glas de femeie.
Așa s-au clădit imperiile,
cu cruzime, cu vărsare de sânge și sacrificii,
iar noi cei care cucerim nimicul
dintre spațiile literelor goale,
ne sacrificăm deseori semenii
și chiar pe noi înșine
suflând mici rotocoale de fum
deasupra mormanelor de capete
înălțate în umbră
De ce
De ce degetele tale
sunt atât de lungi
și atât de reci
când îmi pipăi chipul
cufundat în ceață
tot mai de parte
și tot mai adânc?
Copil
Printr-o spartură făcută anume într-un zid
înalt de patru metri si vopsit galben se
vedea infernul. Noi, însă, pentru că eram
foarte bătrâni, ne puteam privi înăun-
tru: trebuia sa ne mulțumim cu niște poze vechi
pe care un copil foarte mic le arîta de la
depărtare.
Secol
Ca pe un steag alb
deasupra casei mele voi înălța ziua.
Îngerului melancolic al serii
ce risipește liniștea
ca pe o pulbere de aur pe drum, îi strig:
În sânge de zeu tânăr
îmi voi muia mâinile;
pe geamul fiecărei case de om
îmi voi lăsa amprenta:
să vadă toți cum am fost,
cu ce mâini am băut vinul
și cu ce mâini am bătut la uși.
Arborii tatuați de pe străzi
îmi spun c-am trăit
într-un timp care nu a fost al lor
și oameni cu fața îngândurată
îmi strigă prin somn:
„Acest timp n-a fost
al tău, nici al nostru!”
Casele însă rămân
mereu tot în urmă și mâinile
tot flutură, flutură
stegulețe verzi și albastre
semn că plecăm. Ca pe un steag alb
voi înălța deasupra casei mele ziua
și fără să arunc
o privire în urmă,
ca de un oraș străin
de propriul meu trup mă voi îndep
***
Danilov, Nichita, n. 7 aprilie 1952, Climăuţi, judeţul Suceava. Absolvent al Facultății de Ştiinţe Economic din Iași. A fost pe rând: economist la BJATM Iași, corector la revista „Convorbiri literare”, profesor la Liceul „Mihai Eminescu, muzeograf la Casa Memorială „G. Topârceanu”, director al Teatrului Luceafărul, secretar literar la Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Iaşi, şef departament cultură la ziarul „Monitorul”, consilier diplomatic pe probleme de cultură presă la Ambasada României din Republica Moldova, director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi,” redactor şef al revistei bilingve (româno-ruse) Kitej-grad, director adjunct al ICR Chișinău
.
Activitate literară: scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1986, membru al PEN Club European, autor al volumelor:
-Fîntîni carteziene, poeme, Editura Junimea, 1980, (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Cîmp negru, poeme, Editura Cartea Românească,1982; Arlechini la marginea cîmpului, Editura Cartea Românească, 1985, (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); Poezii, Editura Junimea, 1987(Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iaşi); Deasupra lucrurilor, neantul, poeme, Editura Cartea Românească,1990 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis); Urechea de cîrpă, pamflete, Editura Boema, 1992; Apocalipsa de carton, eseuri, Editura Institutul European,1995; Mirele orb, poeme, 1995 (Premiul Uniunii Scriitorilor susținut de Fundaţiei Soros, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Nevasta lui Hans, proză, Editura Moldova, 1996; Nouă variaţiuni pentru orgă, poeme, antologie, Editura Polirom, 1999 ( Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Peisaj cu ziduri şi uşi, poeme, Editura Augusta, 2000, ediţie bilingvaromanâ- engleză (în traducerea prof. Sean Cotter, Universitatea din Michigan, SUA); Suflete la second-hand, poeme, Editura Vinea, 2000; Second Hand Souls, Twin Spoon Press, Praga , traducere in limba engleza de Sean Cotter, SUA; Noua variatiuni pentru orga/ Nine Variations for Organ, antologie in limba engleză, ediţie biblofilă , Olanda.
Talpi, roman, Ed. Polirom -2004, Premiul pentru proza al Ascociatiei Scriitorilor din Iasi,
Maşa şi Extraterestrul, Ed. Polirom, 2005, roman
Capete de rînd, eseuri şi portrete literare, Ed. Paralela 45,
Centura de castitete, versuri, Ed. Cartea romaneasca, 2007,
(Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, 2007, Premiu pentru literatura al revistei Flacara;
Premiul de excelenţă al Ascoiaţiei Scriitorilor din Iaşi, 2007), Premiul Academiei, 2009)
Locomotiva Noimann, roman, ed. Polirom, 2008, Marele premiu al Revistei Poesis, Premiul pentru Proză al Revistei Argeş Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi,
Ambasadorul invizibil, roman, ed. Polirom, 2010, premiul pentru cea mai buna carte de broza a anului acordat de ARIEL, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
Premiul Asociatiei Scriitorilor din IASI
Imagini de pe strada Kanta, Ed, Tracus Arte 2011, Premiul pentru poezie al revistei Observator/cultural
Portrete fărăr ramă, ed TracusArte București, 2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de Ariel;
Celălalt Nichita, eseu, Ed, Tracus Arte, București, 2013;
Recviem pentru țara pierdută, Ed. Cartea Românească, 2016, Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași
Este prezent cu texte literare în toate antologiile de gen din ţară. (peste 20 de titluri) Dintre acestea menţionăm ” O mie şi una de poezii” editată de Laurenţiu Ulici, “Poezia română
Poeziile sale au fost traduse şi publicate în diverse reviste din SUA, Anglia, Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Italia, Rusia, Ucraina, Serbia, Estonia etc sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leon Briedis, Lidia Nasinova, Danilo De Salazar, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.A desfăşurat o intensă activitate publicistică in cotidianul Ziarul de Iasi (Pagina culturală). De asemenea a publicat texte literare in aproape toate revistele din Romania.
***
~selecție realizată de Nuța Istrate Gangan/NIG/Florida~
