Laurențiu Belizan/Poezie

 

 

Scriitorul Laurenţiu Belizan s-a născut pe 28 iunie 1963. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de Inginerie Electrică a Institutului Politehnic din Bucureşti. A moştenit pasiunea pentru lectură şi scris de la tatăl său, Alexandru Belizan, un foarte apreciat profesor de limbă şi literatură română. Crede că poezia se naşte printr-o fină alchimie în fiecare dintre noi.

Volume de poezii:

Pareidolia” – editura Humanitas, București, 2011

Onirograme”  –  editura Editgraph, Buzău, 2012

selfie cu Dumnezeu” –  editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015

A fost publicat, începând cu anul 2008, în cincisprezece volume colective pe poezie şi proză.

Dintre acestea amintim antologia „Poezia vie”, editată în primăvara lui 2016, la editura Rafet din Râmnicu Sărat, în care apare alături de poeții Adrian Suciu, Lucian Mănăilescu, Valeriu Mircea Popa, Marius Dumitrescu, Ciprian Chirvasiu.

Are poeme traduse în spaniolă şi publicate în revista online Circulo Poetico RefleXos – Espacio Niram, Madrid, sub îngrijirea Ariadnei Petri. Poeme tălmăcite în engleză de prof. Veronica Văleanu şi editate în revistele online Cuadernos literarios şi Cultural Club.

Este cofondator şi preşedinte al cenaclului „Ante Portas”, înfiinţat în august 2013 sub egida Casei de cultură a sindicatelor din Buzău. În 2015 infiinţează şi editează împreună cu membrii cenaclului, Revista „Ante Portas”.

Colaborări editare cărți:

  • Lector al volumului de poezii ,,Atrocitățile fericii”, Lucian Mănăilescu, editura Editgraph, Buzău, 2015
  • Prefață la volumul de versuri ,,Șevalet cu epilog”, Mihaela Roxana Boboc, editura Rafet, Buzău, 2016
  • Cuvânt introductiv la romanul ,,Fiori”, Petruț Dinu, editura BCC Publishing, București, 2016

 

Premii sau distincţii pentru activitate literară:

  • Marele Premiu la secţiunea poezie în cadrul Concursului Naţional de Debut Literar UniCredit, ediţia a IV-a, 2011, cu publicarea volumului „Pareidolia” la editura Humanitas.
  • Premiul Opera Prima pentru volumul ,,Pareidolia”, la Festivalul Internaţional ,,Tudor Arghezi”, ediţia a XXXII-a, 2012, organizat de Consiliul judeţean Gorj în colaborare cu U.S.R.
  • Premiul pentru cea mai bună carte de poezie, pentru volumul ,,Onirograme”, la Festivalul „Primăvara Poeţilor”, ediţia a VII-a, 2013 organizat de Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu”, Buzău,
  • Marele Premiu pentru Poezie al Festivalului Naţional de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil, ediţia a VIII-a, 2014
  • Premiul ,,Mircea Micu” pentru poezie, cu publicarea volumului „selfie cu Dumnezeu” la editura Rafet, în cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie Literară ,,Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat, ediţia a  VIII-a , 2015

 

 

 

green octopus

ai observat? toate ale firii îşi găsesc liniştea
oare caracatiţa nu e un copac marin?
sau bradul o sepie verde
ce priveşte cu ochiul de ciclop din vârf
şi secretă globuri în care se ascunde copilăria noastră?
bradul tău are ceva magic
are sevă
al meu este sclipitor dar al tău e viu

hai în noaptea asta în alt secol!
cu o gară pentru doi
cu blinii zăpadă şi vodkă
într-o drezină să alunecăm spre locul
unde soarele se tupilează în peşteri
să uităm cochetăria marilor oraşe
fumul lor indecent
spiritul incert
orgasmele de kevlar

focul pâlpâie bolţile se afumă
limbile noastre dansează ca două păsări flamingo
pe sub pleoapa soarelui să ne pătrundem ca doi corali!

sub zăpadă îngropaţi de vii
respirăm în globurile bradului

aş vrea să intrăm într-o tulpină de măr
cum intră ursul în grotă
să hibernăm unul în celălalt
adânc
până la ultimul sâmbure

 

ab initio

să te poţi opri din drum
să descoperi
superbele nimicuri ale zilei:
fulgul de pasăre –
rătăcit în oraşul ăsta blestemat –
mişcându-se pe parbriz
măsurând parcă timpul din alte lumi
cu peţiolul de os transparent

blocat în trafic cu tâmplele zvâcnind ca nişte branhii
îţi vine să te urci pe maşină ca Michael Douglas în filmul acela dement
dar nu –
dansul limbului alb-cenuşiu deasupra geamului casant
te ţine treaz

în dreptul second-handului
o fetiţă îmbrăcată-n purpură urcă ţopăind a durerii dulce rampă
un bătrân o imită zâmbind
toţi şoferii aplaudă
şi palmele lor se colorează ca după decojitul nucilor verzi
şi roţile –
cu rădăcinile lor negre

oare mai dormi?
îţi tresare măcar un deget de galben?

nimeni nu se mai poate mişca
oraşul pluteşte ca o banchiză
cobor liniştit
vibraţia claxoanelor ţâşneşte prelung ca un gheizer
prind fulgul îl înfig în asfalt
vântul leagănă marginile zdrenţuite ale unui afiş: vine Circul Gärtner!
tu încă dormi
şi asta e bine!…

 

 

ayahuasca

mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur:
un paradis nici rece nici cald
cu meduze eşuate pe malul unei ape gri
nici dulci nici amare nici sărate
meduze ca nişte ceasuri mecanice translucide
în care timpul a oxidat

prima zi/ ochiul tău stâng:
eram doi albatroşi îmbrăcaţi în denim
o verigă în lanţul trofic al iubirii
aveai un fel de a ocoli realitatea care te făcea și mai frumoasă
îmi povesteai ca să uiţi
despre toţi bărbaţii din viaţa ta
muzica trimitea-n piepturi gloanţe de miere cristalizată
mergeam de mână pe străzile aglomerate
prinşi într-un Woodstock al orelor netrăite până la capăt
frenezia se prelingea din arborii de cauciuc în pahare de plastic
pe roţile asfaltului încins/ în căuşul palmei cerşetorilor

a doua zi ochiul tău drept:
suntem în mijlocul urii/ o insurecţie tăcută a iubirii
la cursul motivaţional au spus că în fiecare dimineaţă trebuie să îţi propui ceva
gîndul se va topi în acel lucru şi moartea se prescrie un timp
încerc
încerc
încerc
sunt vopseaua aceea neagră din spatele geamului
mă lipesc de tine şi devii oglindă

peste aproximativ patru miliarde de ani Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda
în principiu asta mă sperie
aş vrea să pot zâmbi şi să-ţi spun că e prea departe apocalipsa
avem timp să respirăm pe îndelete să mergem pe jos în jurul lumii
să citim să facem dragoste o casă
să dispreţuim cu pasiune
adică toate nimicurile care alungă plictiseala
dar parcă tot mai mult mi-e teamă de un singur lucru:
că într-o zi nu te voi mai recunoaşte-n mulţime

să punem frunzele la macerat draga mea:
un strat de lumină
unul de frunze
unul de întuneric

a treia zi ne vom naşte pentru cer
şi asta nu va fi de ajuns

 

 

Bonnie & the slide

revăd filmul întâmplărilor
întotdeauna apare o nuanță-n plus:
piatra cu nervuri verzi este în altă poziție
salamandra ba înghite soarele după-amiezii ba îl regurgitează
actorii sunt aceiași dar nouă nu ne pasă

și uite îmi spui/ tu ești Piatra
eu doar colțul ei răsturnat peste lume
și fără să vreau în Iris îmi crește-o inimă nouă
un soare ghemuit și ghebos din care ies viermi de lumină

împreună ținem pe brațe orașul
sărutul nostru despică noaptea
Marele Regizor se agită deasupra sufletelor goale
iar figuranții aruncă poeme-n focuri bengale

noi/ două ape/ actori principali pe câmpul de luptă
de unde nimeni nu pleacă/ de unde nimeni nu cade cu gâtul tăiat

noi/ două ape/ una sărată ca o salină plângând/ cealaltă dulce ca mierea
ne întâlnim acolo unde nu e durere nici suspin
într-o lume de hârtie din care răzbate când și când un dangăt de iubire

 

 

 

muzeul femeilor de ceară

în viscerele mele zac

torsuri urechi mâini

ca într-un pasaj întunecat

unde am văzut odată

instrumente muzicale dezmembrate

un fel de morgă a sunetelor ucise în faşă

 

mai ştii să zâmbeşti?

arată-mi braţul care te durea!

ai o mătanie între degete?

 

parcă ar fi muzeul femeilor de ceară

care ard mocnit până la ultima picătură

îmi spuneai cu un zâmbet oblic

 

de fiecare dată este altfel cu noi

cu alte veşminte în fiecare seară

 

la Madame Tussauds te duci

şi te fotografiezi cu nişte falsuri

dar eşti entuziasmat

 

m-ai prins în vulva ta ca pe un fir de nisip

aidoma unei scoici şi acum mă îmbraci în sidef

apărându-te iubindu-mă

 

copacul acesta are mâini în loc de crengi

îşi desface palmele cu fructe

 

tu nu mai eşti

dar respir balonul

pe care l-ai umflat în copilărie

apoi mă sui în nacelă

 

se vede o ţară în care fiecare colţ are forma ta

 

***

selecție realizată de NIG(Florida)

 

 

 

 

 

 

 

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu