Bună Dimineața, Patria Mea/Antologie de Poezie Patriotică

 

***

Dorin Croitor
***
Glasul meu s-a însurat
de copil cu limba română,
nu știu să fi purtat ie la nuntă,
știu doar că purta iarna opinci
iar vara sandale aduse din străinătate.
Crescută intr-o familie homosexuală
nu era o limbă de neam ales,
dar era bogată,
era credincioasă și mlădie.
Educația o primise de la musafiri nepoftiți
dar mai cu seamă de la câțiva copii
de țărani mai înduplecați cu mintea.
De-i chema Doru și Doina,
Cătălin si Cătălina,
Felix și Otilia,
chiar nu mai contează,
ei au crescut-o pe mireasa glasului meu.

 

Adrian Suciu

Iubitoarea de femei limbă română

Să dăm sens micuței tale centuri de castitate
care încape într-un degetar! Să topim plăpândele
împotriviri! Să facem franjuri buzunărelul de la piept
în care ții Îndreptarul de spovedanie! În iubitoarea
de femei limbă română să-ți explic cum
organul masculin e de gen feminin. Neutru în cel
mai bun caz. Masculin, niciodată. Voi exemplifica
în feluri fragede a căror rostire e străină
literaturii de calitate. Doamne, ce dâre vom mai lăsa
prin tomuri, prin pagini! Cât vor lăcrima
sfinții din anluminuri! Cum se vor încrunta a secetă
înțelepții greci în vechile gravuri!
De-aceea zic: lasă-mi-te! Te voi mînji, te voi morfoli,
te voi tăvăli, voi căuta gingii fără dinți
și intrări interzise. De-ți face bărbatul și aia și aia
și aialaltă, el nu poate schimba
ceea ce a fost cu dreptate alcătuit.
În iubitoarea de femei limbă română,
singura putere a bărbatului, poezia, e de gen feminin.
Neutru în cel mai bun caz. Masculin, niciodată.

 

Carmen Secere
***
Odată ca niciodată ne așezam toți la masă
scaunele aveau trei picioare
și tot râsul copilăriei mele plutea
deasupra tuciului cu mămăligă

apoi ne țineam unii pe alții de mână
uniți în rugăciunea din spatele pleoapelor
și doamne ce vremuri erau acelea
când mama împărțea bucăți de fericire cu ața.

 

Iulia Șchiopu
***
Înc-o ie și plec și eu acasă,
la mine-n lume.
aia unde te trezești
cu liftul oprit între secole,
stai pe un deceniu de catifea,
îți faci vânt cu niște ani albi
plini de pene și mărgele,
verifici semnalul wi-fi
cu ochii pe cerul cu lună
și sateliți,
bei ceai de timp
și dizolvi în el
cu o linguriță de argint
ceva soare
de septembrie.

 

Nicoleta Crăete

semne

undeva
între camera roşie şi somn
există o uşă
cu miros de pâine şi vin
omul nou
răstignit
naşte o formă veche
de sub prag
o ţinuse ascunsă prea mult timp
atunci
cuvântul lui se preschimbă în carne
şi începe să umble desculţ

târăsc imagini pline
pe peretele alb

 

Carmen Tania Grigore

Centenarul unirii
(acrostih)

Cerul tricolor absoarbe
Esențe izvorâte din inimi reîntregite
Neamul românesc respiră
Tradiții înmiresmate a dor
E sărbătoarea sângelui
Născut în același grai
Adormit în același cântec
Răstignit pe aceeași cruce
Umăr lângă umăr neclintit hotar
Luminat de jarul istoriei

Umbre străbune străjuiesc
Numele înveșnicit în cetăți
Iureșul timpului aprinde
Rugă înaltă în spațiul matern
Iubirea de țară e flacără vie
Iubirea de neam e crez moștenit .

 

Cornel Octavian Rodeanu, Adrian Suciu și Tudor Voicu

Scrisoare VI

Te-au năpădit păduchii și săpunul pentru tine e scump.
Toți te scuipă, iar eu te sărut printre flegme.
Miroși a trădare și sânge.
Cineva te-a văzut dulce și vreau să îl cred pe acela.
Ești frumoasă ca o colecție de câini fără stăpân.
Ești înaltă ca arborii lipsă.
Ești rotundă ca frigul din case și tăioasă ca foamea copiilor tăi.
Te-am cunoscut în pâinea bunicii și nu mi-a trecut.
Te-am plâns cu genunchii juliți, dar numai rana privirii rămâne.
O să ne mutăm împreună în munți
și vom închide ușa spre lume,
patria mea.

 

Claudiu Komartin

Patriotic. Voluptăți

Iată patria mea.
Iată o națiune romanțioasă ca o fată bătrână.
Iată grânele ei, iată uzinele înfloritoare, iată-i aeroporturile și turnurile de control,
iată dealurile, izvoarele, munții, iată locuințele oamenilor
și iată-i pe oameni în locuințele lor, veseli și încrezători în destinul lor.
Iată o țară ca un glob de sticlă în care au încăput toate acestea.
Dacă ai scutura globul, ai vedea imaginea răsturnându-se, caii
căzând de pe dealuri cu capul în jos, turlele sclipitoare înfigându-se în pământ.

Țara aceasta este o țară pe dos?
Cel care a spus asta va fi aspru pedepsit.
Țara aceasta pe care glandele o trădează atât de des.
Fie. Voi spune că îi aparțin și voi închide ochii.

Iată patria. Iată idealurile. Iată oamenii cu foarfecele lor de tuns iarba.
Cu roboții de bucătărie. Cu dezordinea și cu platfusul.
„Vă dați seama ce bine ne-am fi descurcat dacă am fi fost să spunem greci.”
În țara aceasta s-au inventat multe lucruri frumoase.
În țara aceasta s-au inventat două-trei lucruri utile.
În țara aceasta s-au inventat mereu scuze.
În țara aceasta ești pus adesea în situații fără ieșire.
Când mi se întâmplă, mă forțez să spun o glumă, fac un număr de jonglerie.

Credeți că ajută la ceva?

Iată o țară cu memoria vraiște ca a unui poet.
Iată pisica poetului.
În obiectiv intră lucruri la care nu te-ai aștepta, peisajul se modifică
la cea mai mică intervenție.
Țara aceasta a așteptat mereu să intervină cineva.
Țara aceasta a crezut că, dar realitatea a contrazis-o.
„Țara asta nu se va lecui niciodată”, mi-l amintesc spunând pe bunicul.

Sunt sigur că se baza pe ceva.

Iubesc țara aceasta și îmi iubesc limba maternă, iubesc acest accent
ce predispune la crize existențiale.
Iubesc țara aceasta cu melancolia ei, cu capul băgat în pământ,
țara aceasta unde apele-s repezi și fiarele nu se încruntă niciodată la oameni.

A fost o vreme în care aș fi vrut să scriu versuri direct pe timpan.
Aș fi primit bucuros titlul de cetățean de onoare al orașului Urlați.

Acum știu cât e de important să deosebești lucrurile folositoare
de cele nefolositoare.
Dacă ai un steag al tău, poți cel puțin să-l fâlfâi.
Cineva îmi vorbea despre voluptatea de a pierde bătăliile importante.
Țara aceasta are tot felul de voluptăți.
Țara aceasta își expune ciotul, se mândrește cu el, ți-l bagă în ochi.
Îngerași de ghips roz ciobiți, aramă coclită.

Se simte în aer apropierea furtunii.
Ar trebui să strângem scaunele de răchită de pe terasă.
De pe terasă nu se văd munții și nu se aude marea,
doar gardul culcat de vânt, câinii rezemați de o baracă muncitorească,
foșnetul de răchită subțire al patriei mele………………………………………..

 

Ada Carol

Eroilor

Motto: Cred în Înălţare mai mult ca în Înviere…

Poate că unii din noi
nici nu vom învia,
ci vom rămâne veşnic sub pământ,
să Le hrănim rădăcinile şi să ne slăvim de acolo
Eroii, care vor zâmbi printre frunze,
cu raze solare încurcate în genele
lungi
ca nişte fire de ploaie
măiastră.

 

Raluca Faraon

problematica schimbării

prăvălită în somn
lumina pipăie culorile.
un accident al orbirii –
mângâie albastrul
se-adâncește în sine
tulbură galbenul
până la limita fricii
atinge roșul
se întristează
ignoră perspectiva
nuanțelor
și hotărăște
să moară.

 

Marius Dumitrescu

Rostirea de sete

rostește fără frică numele
morților tăi fiindcă asta
nu te va face să suferi

strigă-i pe nume ori de câte ori
zilele ți-s descărnate
nopțile jupuite de vii
pentru că ei te iubesc
și vor pune viață de la viață
să te nască iar pe de-a-ntregul

nu căuta cu ramură
tânără de alun apa
din pustiul amneziilor tale
doar privește-ți uimit
sângele până departe

când nu mai poți să fii
decât ceea ce plângi
rostește numele morților tăi:
se vor preface toți în fântâni
să-ți fie de sete și de lumină

 

Moni Stănilă –Republica Moldova

Sagarmatha
(fragment)

vă pun cuțitul la gât apoi vă mulțumesc pentru cooperare
la sindrom de atrofie cerebrală
nu mai pot spune nimic Doamne ajută îmi beau
seară de seară pastilele mă așez cu fața la icoane
Doamne ajută
dorm un somn lung cu
însemnele tinereții
lumini roșiatice furișate prin mișcarea perdelelor

dimineața mă trezesc și dau alarma
armele noastre sunt frumoase
numai os și oțel

tușesc
amintirea unei pneumonii în mai
anamneza glasului meu dintâi
să fie liniște

cubanezii le-au dat gloanțe copiilor
i-au încadrat în armata rebelă
i-au ucis
caut morții

soldații lor mor împușcați
înaintează târâș ca gândacii de gaz spre
talpa piciorului
soldații lor nu sunt oameni

din rândurile noastre la ordin Ivănaș Spătarul
merge cu sania prin Antonești
ca în ′46 la foamete
aduce morții înapoi
acum sunt vii

în pușcării doar oamenii mei
în tortură doar armata mea
– după intensitate

Aiud – Pitești – Gherla
însemne naționale pentru regimentul întâi
4 spital

 

Alexandru Vakulovski – Republica Moldova

Iași – Chișinău

e de-abia 11 și
oamenii s-au adunat lângă
microbuzul de 15

Cornel se ține de tradus
înconjurat de doi arabi și șase
slovaci

fetele-s la cumpărături la
Billa & Lidl în Moldova
n-avem
așa ceva

pe Cornel îl ia un
șofer ocazional până
la Sculeni noi
avem noroc
urcăm într-un microbuz de 13

nu încap toți
un arab rămâne
urcă slovacii
și cei cu rezervare

de revelion
au anunțat – 24
slovacii ne întreabă dacă
știm în Chișinău loc
de campare

 

 

Dumitru Ichim – Canada

Spălarea pe mâini

Pilat ridică mâna,

preaclocotinda gloată să o potolească,
și se făcu tăcere;
apoi strigă cu putere
împărătească:
„Să se aducă apă!”
Și apă s-a adus.

Lângă Ioan,
Maica Domnului
privea la judecata lui Iisus,
ștergându-și pleoapă cu pleoapă:
„Ai auzit ce a spus,
când își spăla mâinile,
că e nevinovat de sângele Lui?
Nu-nseamnă, prin asta, că este iertat?”
Ioan plângea. Cu capul plecat:
„Nu, Maică, ci dat răstignirii!”
Prin apă Pilat L-a vândut,
cum Iuda făcu prin sărut,
că apa spălării pe mâini
știa că-i adusă din Prut.

 

Dumitru Rău – Republica Moldova

Dialog cu țara

– Te rog, primește-mă-napoi
– Vii iar pe timp de pace
– M-am rătăcit, numai război
– Și-ai zis c-aici nu-ți place…

– Te rog, mă iartă azi și-acum.
– Pământul meu te cheamă?
– Jur tot, numai găsește-mi drum.
– Nici nu știu, îmi e teamă…

– Dar, țară, nu mai sunt al tău?
– Ești tot al meu, dar altul.
– Sunt eu, mă jur pe Dumnezeu!
– Nu fă pe disperatul.

– Primește-mă, îmi este dor!
– Ai prea puține zile…
– Vreau peste iarba ta să mor.
– Pășește-mă, copile.

***

~Povestea acestei antologii a început timid, dar entuziast, la 1 decembrie 2017, odată cu aniversarea de 99 de ani a Marii Uniri de la 1918. Se intra, practic, în anul Centenarului şi fiorul dragostei de ţară s-a trezit încă de atunci în inimile câtorva poeţi pe care eu i-am adunat atunci, într-o „mică antologie a poeziei patriotice româneşti”, ce a trăit doar o zi, pe Facebook. Suficient însă pentru a fi sesizată de un om cu inimă mare, poetul şi editorul Firiţă Carp, directorul Editurii Detectiv Literar, care mi-a propus, încă din acea zi, să ducem mai departe acest proiect şi să realizăm o antologie a poeziei patriotice româneşti, în adevăratul sens al cuvântului. Fireşte, când două măsuri de entuziasm se întâlnesc la jumătatea drumului, primul pas este deja făcut. Au urmat planurile proiectului, însoţite de zbaterile aferente, culminând cu stabilirea criteriilor de selecţie. Am hotărât atunci ca unicul criteriu să fie cel valoric, prin aceasta înţelegând respingerea fără drept de apel a oricărei manifestări poetice de tip patriotard, precum şi evitarea pe cât posibil a oricăror naţionalisme cu iz extremist. Am căutat împreună doar creaţii literare – poezie sau poem în proză – în care sentimentul patriotic să fie sublim exprimat, fie printr-un cuvânt, fie printr-o imagine cu puternică valoare de simbol naţional. În ce măsură ne-a reuşit, rămâne să descoperiţi fiecare, parcurgând antologia noastră.
O dorinţă pe care, din păcate, nu am reuşit să o ducem la îndeplinire a fost aceea de a aduna la un loc, între coperţile cărţii şi sub un singur gând curat, un număr de 100 de poeţi, în numele celor 100 de ani pe care-i sărbătorim de la naşterea României Mari. Ca o mică compensaţie la această lipsă, am căutat să culegem boabe de rouă românească din ţinuturi cât mai îndepărtate, de oriunde s-au abătut pentru o vreme, confraţi de-ai noştri. Aşa se face că ni s-au alăturat cu dragă inimă poeţi români stabiliţi momentan în Franţa, Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Canada, asta fără a considera ţară străină Republica Moldova, pe care cu toţii o considerăm pământ românesc. S-au adunat, până la finalul perioadei de preselecţie 64 de poeţi români contemporani, de diferite vârste, de la foarte tineri până la seniori, pe care i-am expus în paginile acestei cărţi, în ordine alfabetică.
Deşi veţi descoperi stiluri diferite, atitudini diferite, estetici diferite, totuşi, trebuie să ştiţi că există un fir roşu care-i uneşte pe toţi, iar acesta este dragostea sinceră faţă de ţara noastră. Nu veţi găsi nimic forţat, nimic artificial, pentru că poezia patriotică autentică este sinceră sau nu este de loc. Fiecare dintre cei ce au răspuns prezent şi-a expus aici o bucăţică de suflet, în care licăreşte, diferit dar nu în dezacord cu ceilalţi, ataşamentul faţă de valorile românităţii. Luată separat, fiecare poezie ar putea părea o piesă de puzzle. Dar puse toate la un loc, dau imaginea completă a sufletului românesc, cu toate zbaterile sale fireşti.
Aş vrea să vorbesc puţin despre diversitatea formelor de manifestare a dragostei de ţară. Pentru unii dintre ei, România se concentrează într-un gest ancestral, într-un gest ritual, fie el legat de sărbătorile tradiţionale româneşti: Sânzienele, amintite de Silvana Cojocăraşu, sau Paştile Blajinilor, evocaţi de Gabriel Cojocaru, fie legat de viaţa rurală de zi cu zi, de magia pe care o emană cina în familie de la care nu lipseşte mămăliga, ca în minunatele poezii semnate de Carmen Secere şi Violeta Anciu; precum şi fascinaţia trezită de tradiţionalul cozonac, surprinsă în versuri de către Robert Şerban. România se regăseşte chiar şi-n cântecele de dor sau voie bună, nelipsite de la petrecerile câmpeneşti, cum ar fi deja legendara Zaraza, despre care aminteşte Ligia Keşişian.
Pentru alţii, ataşamentul faţă de patrie este întreţinut de glasul pământului, care refuză să tacă, şi tot cheamă şi cheamă, atât pe cei plecaţi de acasă, cum sunt, de exemplu, Laura Cătălina Dragomir, pentru care „ţara – patrie nu poate fi decât bună. Ca mama”, Nuţa Istrate Gangan, care afirmă simplu dar atât de profund: „România înseamnă acasă. România este sângele care apă nu se face, crucea părinţilor mei” sau Lucian-Victor Bota, care se identifică cu „sămânţa strămoşilor ce au îmbogăţit pământul cu istorie şi humus”. Glasul strămoşilor din străfundurile gliei este auzit în egală măsură şi de cei rămaşi acasă, dar care riscă să se rătăcească de ei înşişi. În acest sens, atrag atenţia asupra unor versuri tulburătoare semnate de Ada Carol, Marius Dumitrescu sau George Mihalcea.
Într-un aparent contrast cu aceştia, se situează Cecilia Costache pentru care „patria e lumea”, dar nu în sensul de a se declara apatridă, ci în sensul în care, ea recapitulează întreaga lume în hotarele spirituale ale patriei sale, şi Oana Cătălina Bucur, care numeşte România „ţara nimănui”. Dar şi aici avem de a face cu un miraj, întrucât aceasta nu face altceva decât să-şi afirme dragostea de ţară, printr-o negaţie adresată non-valorilor care tind să căpuşeze şi să ucidă spiritul românesc. Putem vorbi chiar despre un apofatism liric practicat de aceasta, pe care îl vom mai regăsi în paginile acestei antologii şi-n poemul-manifest al lui Claudiu Komartin, precum şi în cel al tripletei Cornel Octavian Rodeanu – Tudor Voicu – Adrian Suciu. Dar, poate cel mai sublim apofatism îl găsim la Raluca Faraon, care rescrie practic imnul naţional, rechemând la o trezire din moartea spirituală a tuturor românilor: „prăvălită în somn/ lumina pipăie culorile./ un accident al orbirii – / mângâie albastrul/ se-adânceşte în sine/ tulbură galbenul/ până la limita fricii/ atinge roşul/ se întristează/ ignoră perspectiva nuanţelor/ şi hotărăşte/să moară”. Să moară întru înviere, aş completa eu, devoalând misterul acestei perspective apofatice.
În mod surprinzător, unii dintre poeţi au surprins spiritul românesc şi au făcut-o magistral, atât explorând dimensiunea morală a românilor, care i-a ajutat să supravieţuiască cel puţin spiritual, atât în războaie, ca în poemele semnate de Liliana Filişan sau de Florentina Loredana Dalian, precum şi în timpul prigoanelor comuniste, care îşi propuseseră să extermine la propriu spiritul românesc, ca în poemele semnate de Moni Stănilă şi Nicoleta Crăete, cea din urmă surprinzând chiar ataşamentul românilor faţă de dimensiunea euharistică a existenţei: „undeva/ între camera roşie şi somn/ există o uşă/ cu miros de pâine şi vin/ omul nou/ răstignit/ naşte o formă veche/ de sub prag/ o ţinuse ascunsă prea mult timp/ atunci/ cuvântul lui se preschimbă în carne/ şi începe să umble desculţ// târăsc imagini pline/ pe peretele alb”
Poemul Nicoletei Crăete nu este singurul care atrage atenţia asupra ataşamentului românilor faţă de dimensiunea religioasă a vieţii. Poetul-preot Dumitru Ichim scrie cum că Pillat l-a vândut pe Iisus, spălându-se pe mâini în apă luată din Prut; Miron Manega „îmbracă” într-un act de trezvie haina Iscariotului, trăgând astfel un naţional semnal de alarmă, iar Pavel Lică, exploatând doctrina conform căreia botezul creştin reprezintă moarte întru învierea în Hristos, cere să fie botezat în Dunăre, în Nistru şi în Tisa, cele trei râuri ce au însemnat cândva graniţele naturale, legitime ale României Mari, într-un act de re-pecetluire a acestora.
Dimensiunea religioasă este minunat completată de către dimensiunea mitologică a spiritului românesc, exploatată, în chip cu totul surprinzător, de către un secui cu suflet de român, Mihai Attila Nagy: „O mână de români construiau o ţară/ ce era construit ziua,/ cădea noaptea, distrugând forţele întunericului”.
De bună seamă că fiecare poet în parte, prin însăşi faptul de a scrie în limba română, îi aduce acesteia o cântare de slavă. Dar, avem în paginile acestei antologii două adevărate imne, într-adevăr, neconvenţionale, închinate limbii române, semnate de Dorin Croitor şi Adrian Suciu.
Acestea fiind spuse, vă invit pe toţi să păşiţi cu încredere, cu demnitate, dar şi cu o oarecare religiozitate, în acest umil templu ridicat în cinstea României şi a spiritului său. Să ne iertaţi că nu v-am întâmpinat la intrare cu „Bine aţi venit!”, ci cu acest banal „Bună dimineaţa, patria mea!”, dar ne-am gândit că tuturor ne este mai de folos să ne trezim întâi din noapte, zi de zi spre noi zori şi spre noi noi, pentru a vedea mai bine, ce ţară frumoasă avem~

Romeo Aurelian ILIE

***

n.r.- Această Antologie a câștigat premiul Renașterea Buzoiană în cadrul Concursului Național de Creație literarară Vasile Voiculescu.

***
selecție realizată de NIG în colaborare cu Romeo Aurelian Ilie

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu