Grigore Culian într-un dialog necenzurat cu Doina Uricariu(15)
Grigore L. Culian: Aveți și ați avut întotdeauna contacte excelente cu mai multe instituții și fundații americane, cu multe institute culturale de la New York. Cât de mult ați putut folosi aceste contacte?
Doina Uricariu: Destul de mult, dar mult mai puțin decât aș fi vrut. Nu uitați că am lucrat doar cu un referent un an și două luni. Apoi am avut o echipă care nu era pregătită și cu care făceam training continuu. O echipă pe care venirea adjunctului a divizat-o și împins-o către alte țeluri decât cultura. Ce program să avem de lucru? Unde se fumează? Când citim ziare? Cine ia primul acasă nu știu ce ziar sau revistă? Cine ne duce cu singura mașină la evenimente? Ce calificative vrem să ni se dea? Cine pe cine filmează și fotografiază la evenimente? Ce prietene, prieteni, soți și soții avem chef să filmăm mai întâi? Ce mobile și culori de tapiserie vrem în camere? Cine ne cară mobila veche și o aduce pe cea nouă? Cine-l aduce primul pe noul ambasador la ONU la Institut? Ultimul an și opt-nouă luni au fost dedicate acestor interogații esențiale. S-a dat drumul la intrigi și la bârfe continue. Și, în cele din urmă, am primit și amenințările cu moartea. Ca și cum n-ar fi fost destul, a venit și un nou președinte la ICR! Dar tot am avut multe colaborări cu EUNIC – pentru Festivalul de literatură europeană cu Scandinavia House – pe muzică și film, cu Institutul Italian – pe arhitectură, cu Institutul Cervantes – pe dans, cu mai multe alte institute – pe un simpozion de istorie, cu Institutul și Consulatul Ungariei – pe istorie și pentru organizarea unor expoziții, cu Institutul Francez și Alliance Francaise pentru Eurokids, Festivalul european de teatru pentru copii, pentru concertele și recitalurile dedicate sărbătoririi Francofeniei. Am avut un proiect care mi-a mers la suflet. Proiectul dedicat celebrării latinității în spațiul nord-american – în parteneriat cu organizația New York Latin Culture. Sărbătorirea latinității s-a desfășurat la sediul Institutului Cultural Român din New York. Proiectul a constat în două evenimente care au împletit muzica românească și cea hispanică. A avut loc o audiție de piese muzicale din albumul „Enescu necunoscut“, interpretate la vioară de Sherban Lupu, urmată de piese din repertoriul Cvartetului Bălănescu, de pe albumul „Maria T“ (2005), aflat în fonoteca Institutului Cultural Român din New York. Audiția a fost urmată de concertul de chitară clasică susținut de Christian Reichert, care a interpretat cântece spaniole, braziliene și tangouri argentiniene. Alegerea datei de desfășurare a proiectului a fost semnificativă și pentru înscrierea lui în Luna Moștenirii Culturale Hispanice/ Hispanic Heritage Month, care se celebrează în SUA în octombrie. Proiectul a generat, astfel, un interes sporit în rândul publicului și în mass-media. Programul Centrului din New York care se ocupă de cultura Americii Latine a publicat evenimentul pe prima lui copertă într-un tiraj de peste 25.000 de exemplare. Pe 14 octombrie 2015, mulțimea mereu prezentă în Times Square a putut vedea acel Billboard pe Reuters Tower din Times Square,New York, prin care se anunța evenimentul Celebrarea Latinității la New York – concert de chitară Christian Reichert, organizat la sediul ICR New York în colaborare cu New York Latin Culture (NYLC)
Grigore L. Observ prezența muzicii lui George Enescu, pusă în valoare cu multe alte prilejuri și în atâtea contexte.
Doina Uricariu: Muzica lui Enescu a însoțit multe programe, s-a auzit pe marile scene, a prilejuit recitaluri memorabile. Am susținut adevărate lecții despre opera compozitorului. Baritonul român Ștefan Ignat a prezentat programul intitulat „Oedipe, pe înțelesul tuturor“, în sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York, exemplificând – cu înregistrari audio și video – cele mai frumoase părți muzicale ale capodoperei enesciene. Ștefan Ignat a vorbit despre mitul lui Oedipe (cu precădere ca personaj de operă) și despre unele elemente inedite pe care le-a descoperit în partitura enesciană (elemente de jazz nord-american, cântece și balade populare românești ș.a.). Ștefan Ignat a prezentat publicului volumul său intitulat Oedipe, o viziune interpretativă, seara continuând cu un dialog pe care solistul de operă l-a purtat cu publicul invitat. Aș vrea să reamintesc faptul că baritonul Ștefan Ignat și violonistul Sherban Lupu au realizat, în 2005, premiera americană a operei Oedipe la University of Illinois at Urbana-Champaign, proiect care s-a finalizat cu înregistrarea unui CD din care au fost ascultate câteva fragmente, în 15 octombrie 2015, la împlinirea unui deceniu de la premiera americană. La eveniment a participat și marele compozitor american de origine română Gheorghe Costinescu, alături de alți membri ai American Composers Alliance și ai The George Enescu Society of the United States (16-31 octombrie).
Grigore L. Culian: Existau presiuni de la Centru să aduceți un artist sau să faceți un anume proiect?
Doina Uricariu: Nu am trăit acest sentiment. Se fac sugestii, iar ultimul președinte ICR, cel dinaintea actualei conduceri, ne tot amețea de cap cu strategiile sale și propunerile la strategii pe care ni le cerea, „în virtutea prerogativelor“ sale, formulare pe care o folosea adeseori, spre deliciul destinatarilor. La început mi s-a tot repetat să-l aduc pe Nicolae Voiculeț, pe care-l cunoșteam din anturajul fraților Dinu și Șerban Patriciu și din concerte. Dar pretențiile lui materiale erau foarte mari și nu dețineam bugetul care să le acopere. Odată mi s-a spus că o artistă vizuală m-a reclamat că nu-i răspund la corespondență. Proiectul ei era deja repartizat unui alt referent, iar artista spunea că nu a făcut nicio reclamație. Pe mine, dublul limbaj mă obosește. E teribil să auzi de la președintele ICR, Boroianu, că Alexandru Bălănescu nu are valoare și să vezi că proiectul cu Octetul și Rapsodiile lui Enescu – inițiat de Alexander Bălănescu împreună cu tine pentru New York – e respins la New York, iar premiera mondială e mutată la un alt institut cultural. Toate trecerile acestea de la „lugu-lugu“ în fața artiștilor la „mai slăbiți-mă cu X sau cu Y“, care nu era altul decât Matei Vișniec, ca să dau doar un exemplu, au fost destul de frecvente în 2015. Nu știu dacă Mirela Trăistaru m-a reclamat și nici nu mai contează. Știu că ICRNY a susținut participarea artistei Mirela Trăistaru la Simpozionul internațional The Fleiss-Giacummo-McAvoy Second NY Contemporary Art Symposium 2015. Simpozionul a avut loc la Islip Art Museum. Artista Mirela Trăistaru a beneficiat de o rezidență artistică, în timpul căreia a realizat o serie de picturi inspirate din proiectul său „Jurnal de artist“. Proiectul a fost selectat de Dorothea Fleiss (Germania), Beth Giacummo (SUA) și Jessica McAvoy (S.U.A.), curatorii simpozionului. Lucrările realizate pe perioada rezidenței de artiștii participanți la simpozion au fost expuse, la final, la Islip Art Museum (East Islip, NY), dar și în alte spații oferite de parteneri: Patchogue Arts Council Gallery (Bethpage, NY) și Brickhouse Brewery (Patchogue, NY). Mirela Trăistaru a prezentat și o expoziție personală intitulată „Urmă, umbră, moștenire…“, la sediul Institutului Cultural Român New York. La vernisaj, a susținut un „artist talk“.
Grigore L. Culian: Multe evenimente dedicate filmului românesc au fost însoțite de conferințe și prelegeri susținute de o nouă generație de critici de film care sunt și profesori universitari ce predau la universitățile din România și au contacte frecvente în acest domeniu cu departamentele și catedrele de film din America.
Doina Uricariu: Doru Pop e un bun exemplu pentru direcția la care v-ați referit. El a fost invitat la Society for Cinema & Media Studies (SCMS), unde a prezentat conferința intitulată „Between Realism, Minimalism, and Transnationalism. New Romanian Cinema as Transnational Cinema“, în data de 28 martie 2015, în cadrul unui panel dedicat filmului românesc, coordonat de prof. dr. Christina Stojanova, de la Departamentul de Film al University of Regina. În data de 30 martie, Doru Pop a susținut o nouă conferință intitulată „The Quest for Cinematic Realism in Recent Romanian Cinema“, la Bard College din Annandale – on-Hudson, NY. Acest eveniment a fost bazat pe colaborarea cu prof. John Pruitt, din cadrul Departamentului Film and Electronic Arts de la prestigioasa universitate americană. Cea de-a treia prelegere, sub titlul „The Romanian Contemporary Cinema. From National Specificity to International Relevance“, a avut loc în data de 31 martie 2015 la sediul Institutului Cultural Român din New York. Cu prilejul acestor conferințe, Doru Pop și-a lansat și volumul Romanian New Wave Cinema An Introduction, publicat de editura americană McFarland & Company.
Grigore L. Culian: Mai acționează cenzura în institutele culturale românești? Vă întreb fiindcă știu că pe vremea comunismului ați avut două cărți care au stat – fiecare dintre ele – câte șapte ani la cenzură. Mă refer la volumele Vindecările și Ecorșeuri.
Doina Uricariu: Eu sper ca România să nu mai revinăla cenzura ideologică, politică. Morbul puterii se asociază cu morbul cenzurii, excluderii, interzicerii, condamnării, înfierării, calomnierii. Să nu mai privim cenzura care discriminează subiectiv, arbitrar, ca o formă de control și autocontrol, ca o formă de a preveni potențiale scandaluri. Nu poți să faci promovarea culturii și artelor unei țări dacă ții mai mult la scaun decât la ceea ce ai de făcut. Cenzura apare de foarte multe ori din pricina prostiei, lenei și ignoranței. Lipsa de cultură și de deschidere culturală produce ezitări, acalmii, mari șovăieli. Cenzura funcționează adeseori și ca o reglare de conturi. E un complex de inferioritate, o formă de ură față de o idee sau o persoană. Există și cenzura practicată de corectitudinea politică, născătoare de atâtea idei monstruoase. Aș vrea să amintesc aici și reacția unor politicieni care își manifestă rezervele și chiar ostilitatea față de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri în 2018. Este una din formele cele mai grave și agresive ale cenzurii, căreia trebuie să i se răspundă ferm. Consider o gravă formă de cenzură,de abuz în funcție și obstrucționare a valorilor literaturii contemporane faptul că scriitorul Dumitru Chioaru a primit aviz negativ pentru proiectul său de a lansa revista Euphorion la New York. Era vorba despre numărul revistei care prezenta toți scriitorii de origine română de la New York, printre care mă număr. Proiectul care prevedeatrei evenimente a fost respins – sau poate nici nu a fost promovat – de Mircea Suciu și referentul Răzvan Dinu,care i-au spus că proiectul nu e agreat pentru că fac parte și eu din sumar. Vor să mă scoată din literatura română niște funcționari culturali vremelnici și fără operă?! Proiectul a fost respins chiar și în condițiile în care Dumitru Chioaru nu a solicitat cheltuieli de transport, cazare sau primirea unui onorariu cuvenit oricărui titular de proiect și invitat. Cred că România are nevoie de înalta ei promovare culturală pe care i-o fac de atâtea decenii și că nu renunță la valorile reale dând curs cenzurii unor mediocri impostori. Un exemplu și mai penibil este acela că numele meu nu apare pe site-ul ICRNY, deși sunt autoarea articolului despre Peter Georgescu, preluat integral din ziar. În loc de numele meu e pus cel al revistei Cotidianul, unde am publicat acest articol. Ceea ce înseamnă cenzură și o încălcare gravă a drepturilor de autor. Despre rezoluția „respins“, dată expoziției dedicate Zilei Naționale din 24 ianuarie și personalităților care au împlinit Unirea, părerea mea e deja cunoscută. Ați văzut expoziția la ICRNY. A avut mare succes. Fiind vorba despre o Sărbătoare Națională, consider că nicio instituție din România – și cu atât mai mult ICR – nu poate respinge evenimente și expoziții care o celebrează.
Grigore L. Culian: Aveați o agendă plină și o mulțime de proiecte în fiecare lună. Ce ați făcut în martie-aprilie 2015.
Doina Uricariu: Luna martie a anului 2015 a fost plină de evenimente. Am avut o expoziție de picturi și creații de modă ale artistei Alexandra Popescu-York, la sediul Institutului Cultural Român din New York. În cadrul expoziției, au fost prezentate 15 tablouri de dimensiuni mari și medii din colecțiile de pictură ale Alexandrei Popescu-York: „Hawaiian Jewels“, „Summer Calling“, „Extravagantza“ și „Dangerous Florals“. Apoi, în aprilie, ne-am bucurat – alături de publicul electrizat – de spectacolul MYC-NYK From Bucharest to Manhattan, susținut de coregraful, dansatorul și actorul Paul Cosma-Cimpoieru, în Sala Auditorium a ICRNY. Proiect realizat de Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Creative Ammo Inc./Downtown Urban Theater Festival, și sprijinit – în parte – din fonduri publice ale New York City Department of Cultural Affairs, în parteneriat cu City Council și cu Daniel Garodnick, membru al City Council. Paul Cosma-Cimpoieru a obținut o bursă de patru luni la celebra școală de actorie americană Actor’s Studio.
Grigore L. Culian: Ați avut multe recitaluri de pian și mă gândesc la interpretarea lui Matei Varga la un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei, la Columbia University și la sediul Institutului.
Doina Uricariu: Matei Varga a interpretat lucrări din creația marilor compozitori George Enescu – Suita no. 2, Op. 10 în Re major (Toccata, Sarabanda, Pavane, Bourée) și din Frédéric Chopin – Heroic Polonaise, op. 53, în La bemol major, Barcarolle, op. 60, în Fa diez major, 8 Preludes, op. 28, iar din G. Fauré – Nocturna no. 1, în Mi bemol minor. Apoi aș vrea să mai amintesc aici de participarea pianistei Irina Boțan la Constella Festival din Cincinatti, Ohio. Irina Boțan a susținut două recitaluri duo cu Amy Dickinson, apoi două recitaluri cu Monte Piano Trio. Programul recitalurilor a inclus Serenade lointaine și Trio nr. 2 de George Enescu, Trio nr.1 de Dmitri Șostakovici,Trio nr.2 de Brahms. Cel de-al patrulea recital cu Monte Piano Trio a avut loc în sala Auditorium. Cei trei muzicieni au avut o serie de întâlniri la Julliard School for Music, la Mannes College – The New School for Music, New York Philarmonik. Audiența i-a aplaudat îndelung pe cei trei muzicieni din Monte Piano Trio, cu Irina Boțan – la pian, Claude Frochaux – la violoncel și Francisco Sica – la vioară, și de programul lor alcătuit din compoziții de Enescu, Șostakovici și Brahms.
Grigore L. Culian: Ați dat o mare importanță sărbătoririi Avangardei, Centenarului dadaismului și v-ați distanțat, prin toate evenimentele majore organizate de ICRNY, de complexul denigrator, de superioritate, afișat de diverși față de Eminescu, proclamat, bietul de el, scheletul din dulapul literaturii române.
Doina Uricariu: La Biblioteca Congresului American există de câțiva ani ediția Facsimilelor lui Eminescu. Urmarea donației făcute de ICR, Editura Academiei și inițiativei mele și a demersurilor pe care le-am făcut pe lângă Direcția europeană de la Congress Library din Washington. M-am bucurat în susținerea acestui proiect de sprijinul necondiționat al Institutului Cultural Român, de sprijinul academicianului Eugen Simion, de sprijinul fostului ambasador al României la Washington, E.S. dl Iulian Buga, cu care am colaborat la o serie de evenimente majore. În America, avangardismul și modernismul românesc sunt mai bine cunoscute – inclusiv în marile muzee și în mediul universitar. De aceea am propus o serie de conferințe dedicate Avangardei Românești, susținute de prof. univ. dr. Ion Pop la Columbia University din New York și la sediul ICRNY. Profesorul Ion Pop a susținut la New York două conferințe dedicate Avangardei: „Gellu Naum și suprarealismul românesc“, pe data de 21 aprilie la Columbia University și „Manifestele avangardei românești în context european“, pe data de 22 aprilie 2015, în sala Auditorium a Institutului. Uneori vă dau aceste date ca să vedeți că evenimentele urmau unul după altul, ceea ce nu se mai întâmplă din 2016 la ICRNY. Conferințele profesorului Ion Pop au fost însoțite de un amplu material ilustrativ, organizat de marele specialist al Avangardei Românești în două slide-schow-ori care reproduceau pagini ale revistelor unde s-au publicat manifestele Avangardei, portrete, documente referitoare la creatorii Avangardei Românești și universale, fragmente din spectacole de teatru, monologuri dintr-o antologie a literaturii de avangardă, texte de Gellu Naum. Din nou, profesorul de Limbi Slavice și Directorul East Central European Center, dl. Alan H. Timberlake, a avut o contribuție deosebită în cadrul discuțiilor despre Avangardă. Am colaborat excelent cu profesorii de la Columbia University, cu Profesor și director Alan H.Timberlake, de la Harriman Institute, cu Profesor Mona Momescu, de la Catedra Nicolae Iorga creând, alături de ceilalți profesori și studenți, o cutie magică de rezonanță pentru mișcarea de avangardă, în atât de primitoarea Marshal D. Schulman Seminar Room.
Grigore L. Culian: Ce alte evenimente ați mai dedicat Avangardei?
Doina Uricariu: A fost seara literar-muzicală dedicată poetului suprarealist Gherasim Luca, în seria „Romanian Avant-garde/ American Avant-garde/ World Avant-garde“. Evenimentul s-a desfășurat ca un happening literar și muzical, fiind însoțit de un recital de pian în interpretarea lui David Cieri, director la The Alchemical Theater Laboratory. Evenimentul a fost realizat împreună cu poetul suprarealist Valeriu Oișteanu și cu Allan Graubard, redactorul revistei Hyperion. La eveniment au fost prezentate un slide-show cu manuscrise, coperte, corespondență între avangardiști, extrase din reviste și video-proiecții de arhivă.
