O româncă la MoMA

de Grid Modorcea

Cel mai mare muzeu de artă modernă din lume, Moma, ne face o mare surpriză cu expoziția Ileana Sonnabend: Ambasador for the New. Ileana Sonnabend s-a născut în România, la București, în 1914, având tată evreu, Mihail Shapira, mare om de afaceri, consilier al regelui Carol al ÎI-lea, și mamă vieneză. Povestea ei e fascinantă, ca a tuturor personalităților care au făcut ca Bucureștii interbelici să se numească Micul Paris. O politică sănătoasă la București, implicit la TVR, m-ar fi determinat să propun un serial ca o Coloană fără sfârșit despre această epocă măreață a României, să vadă și românii de azi, și lumea întreagă icoana adevărată a țării. Familia Sonnabend este un exemplu de felul cum s-a creat o rețea culturală internațională, cum s-au născut marile punți între București, Paris și New York, așa cum am arătat și în cazul lui Romany Marie, faimoasa moldoveancă, având tot sânge evreiesc, care a creat la New York, la începutul secolului 20, cea mai senzațională mișcare de idei, la care au luat parte toate spiritele de elită ale Americii și ale lumii, inclusiv Brâncuși. Aceste două familii constituie un suport extraordnar pentru a susține o continuitate iconică, având rădăcini românești.

În povestea Ilenei trebuie din capul locului să-l includem pe pictorul american de origine rusă John D. Graham (al doilea tată al Ilenei), care a fost mentorul unor artiști ca Jackson Pollock, Willem de Kooning și Arshile Gorky, repere ale artei americane și mondiale. Graham a devenit și mentorul Ilenei, pe care a introdus-o în anii a€™50 în America, unde, printre primii artiști promovați, s-au aflat Jean Dubuffet și Mark Rothko, artiști care au recunoscut nu o dată autoritatea de pionier a lui Brâncuși. După deschiderea galeriei cărei îi poartă numele, întâi la Paris, apoi la New York, Ileana a promovat numai artiști de rezonanță, ca Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Vito Acconci și până la George Baselitz. Prin Ileana, deci, se poate configura o epocă, un destin, o întreagă istorie, implicând toate marile valori ale artei americane.

Marea întrebare rămâne de ce Ileana l-a exclus din preocupările sale pe cel mai teribil artist al secolului 20, pe cel care nu a lăsat în epocă, în lumea artei americane, pe nimeni indiferent. Și nu cred că este întâmplător că americanii de la Moma, curatori experimentați, printre care se află și o româncă, au făcut din Ileana o ambasadoare a Noului, uitându-l compet pe Brâncuși, despre care s-a spus același lucru, încă de acum o sută de ani! Măcar românca noastră, pe nume Roxana Marcoci, ar fi trebuit să atragă atenția, să existe pe undeva această legătură sau lipsă de legătură (fapt semnificativ!) între Ileana și Costache.

Am văzut expoziția de la Moma, e o impresionantă donație a familiei Sonnabed, unde defilează lucrări a peste 40 de artiști, dar „ambasadoarea Noului” a trecut pe lângă Brâncuși, nu a avut în colecția ei nici o lucrare a maestrului gorjean. Lucru firesc, am zice, dacă vedem colecția ei de la Moma, axată numai pe pop art și alte modernisme, totul în sfera experimentului, la limita kitsch-ului, dacă e să ne gândim la lucrări semnate de Claes Oldenburg, cu celebrele lui „tartine” butaforice, sau la Robert Rauschenberg, cu a sa lucrare de reper Canyon (1959), mândria colectionarei, lucrare expusă la deschiderea galeriei, aflată și aici, la Moma, în prim-plan. E un colaj, un vultur împăiat prins de panoul de lemn al lucrării, pe care artistul a aruncat vopsele, dar și o bucată de tablă. Rauschenberg e renumit ca pictor de colaj, ce experimentează noi materiale, ca tabla, dar cu mult înaintea lui a pictat pe tablă, imagini mistice, valoroasa artistă româncă Magdalena Rădulescu, admirată și de Brâncuși, când i-a vizitat atelierul la Paris împreună cu Modogliani și cu Massimo Campigli, soțul ei nazist. Este foarte mult, enorm, de lucrat în această direcție, de recunoaștere a primatului românesc în istoria artei, fiindcă este foarte greu să te lupți singur, doar cu opera, cu un întreg sistem de relații. 

The Sonnabend Gallery s-a deschis la Paris în 1962, iar la New York, în Soho, pe West Boradway, în 1971, ca în 1990 să se mute în Chelsea, continuându-și activitatea și după ce Ileana a murit în 2007, lăsând în urmă o avere impresionantă.

Ileana este considerată ambasadoare a „conceptual and minimalism art”. Dar și a curentului „abstract expressionist”. Atunci Brâncuși ce fel de ambasador e? O colecție despre minimalism fără Brâncuși e un fapt dubios! Trădează o anumită superficialitate. Nu avem nici o explicație. Brâncuși a creat un curent în arta americană, legat tocmai de minimalism și recunoașterea acestui lucru a fost unanimă din partea marilor artiști ai Americii, de la un Carl Andre la Dan Flavin. Și e suficient să urcăm treptele la etajul 5 al Muzeului, unde se află sala dedicată lui Brâncuși. Diferența dintre colecția Ilenei și Brâncuși e ca între butaforie și marmură, ca între păpușile ei de teracotă, niște kitsch-uri care n-au avut nici un viitor, și piatra de rău în care a cioplit gorjanul nostru. 

Sigur, Ileana e sensibilă la moda timpului, la apariția noilor forme, cum ar fi instalația sau proiecțiile, fiind proiectat și filmul lui Acconci de la ediția inaugurală. Dar dintr-un exces de zel, ca un fel de plecăciune pentru donația sa, Moma îi face Ilenei o reclamă nepotrivită, dezinformând opinia publică, pe cei care vin la expoziție să învețe istoria artei. Desigur, americanii îi recunosc merite indiscutabile, cum ar fi faptul că Ileana, prin munca ei, a contribuit la introducerea artei pop americane și a minimalismului în Europa, precum și a curentului italian Arte Povera (ea a avut o galerie și la Veneția) în Statele Unite. De asemenea, aici, la New York, a promovat artiști ca Jasper Johns, Robert Morris, Bernd și Hillda Becher, cuplul nonconformist Gilbert & George, Willem de Kooning, Bruce Nauman, Sol LeWitt, Joseph Beuys, iar mai nou, printre alții, pe Jeff Koons, Rona Pondick, Candida Höfer, Elger Esser sau Clifford Ross.

În sine, operele acestor artiști, cu rare excepții, nu au nici o valoare, dar împreună constituie un fenomen, care a dus la dezvoltarea căutărilor inițiale, așa cum putem observa la alt etaj al muzeului, unde există secțiunea Painting & Sculpture II, iar artiștii promovați de Ileana se află și aici cu alte lucrări ulterioare. Ba Jasper Johns se bucură de o expoziție de sine stătătoare, Regrets. Inițial, ei au fost descoperiți și promovați de Ileana Sonnabend.
Expoziția de la Moma cuprinde lucrăƒri de muzeu, semnate de artiști renumiți, printre care Rauschenberg, Jasper Johns, Andy Warhol, Robert Morris, Mario Merz, Vito Acconci, Mel Bochner, John Baldessari sau Jeff Koons. Expoziția se constituie într-un fel de arhivă, cu mostre dintr-o fază total depășită a artei moderne, o imagine neiertătoare a timpului, dezvăluind o capacitate specială de aplicare la efemeride, salutând în același timp gustul acestei colecționare și angajamentul ei de promovare a artei inovatoare pentru public. Ileana Sonnabend a fost un reper în mișcarea noului, a fost iubită de artiști, dovadă multe tablouri în care ea apare, cum este și portretul pe care i l-a făcut Andy Warhol în 1973. Și este plasat la intrarea în expoziție.

Păcat, repet, că ea nu s-a întâlnit cu adevăratul reprezentat al Noului în arta lumii, păcat că în acest fel nu și-a amintit unde s-a născut și nu a făcut nimic pentru România. Este cazul multor artiști evrei care au pornit de jos, din România, dar nu au mai vrut să audă de obârșii, deși sunt și fapte notabile care ne contrazic. Să luăm partea bună a acestui fenomen semnificativ, cu rădăcini în avangarda românească interbelică.